Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Turneul generalului Berthelot în comitatele din vestul României în comitatele din vestul României

vrednic, şi-o dat sfârşitul de-o potrivă cu Horea şi Cloşca. L-au prins în noaptea aceea, spre 6 decembrie... El striga: Trăiască România Mare. Şi l-au dus în bătăi şi ghionteli până la şcoală. Pălmuit şi scuipat. Acolo lângă morţii întinşi pe pietre, i-au cerut să strige: Jos România Mare! Dar el tot mai tare striga dimpotrivă: Trăiască România Mare! Şi i-au scos ochii şi el mai tare striga: Trăiască România Mare!. Şi i-au sfârtecat buzele şi el: Trăiască România Mare! Patruzeci şi patru de împunsături de baionetă în tot curatul lui trup l-au făcut să strige de patruzeci şi patru de ori: Trăiască România Mare!... Un glonte l-a culcat peste cadavre”36. Toate aceste lucruri se întâmplau în vreme ce armata română îşi ocupa poziţiile în Transilvania, conform prevederilor Armistiţiului de la Belgrad, la sud de cursul mijlociu al Mureşului. De altfel, dincolo de acţiunile nesăbuite ale unor unităţi răzleţe ale armatei şi jandarmeriei maghiare, locuitorii unguri nu-şi puteau ascunde totuşi temerile că astfel de evenimente ar putea atrage repercusiuni asupra lor, chiar dacă administraţiile locale îi asigurau că o eventuală intervenţie a armatei române dincolo de linia de demarcaţie ar însemna o încălcare a Armistiţiului. Intervievat de către un jurnalist de la gazeta orădeană „Nagyváradi Napló”, comisarul guvernamental al Bihorului, dr. Ágoston Péter, era convins că teritoriul transilvănean de la nord de Mureş şi comitatele româneşti din Ungaria vor rămâne în continuare sub administrare maghiară37. întrebat despre acelaşi lucru, fruntaşul Aurel Lazăr i-a răspuns jurnalistului că nu are cunoştinţă despre o probabilă intenţie a părţii române de a depăşi linia de demarcaţie şi că, deocamdată, forurile politice ale românilor ardeleni sunt ocupate cu buna organizare şi desfăşurare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, unde se vor face cunoscute rezultatele plebiscitului şi se va proclama unirea Transilvaniei cu România38. Referendumul românilor ardeleni a fost exemplar organizat, el a fost condus după regulile stipulate de legea electorală maghiară din anul 1910, aşa că, în afară de reprezentanţii de drept ai instituţiilor bisericeşti, învăţătoreşti şi culturale româneşti, circumscripţiile mai trimiteau câte cinci reprezentanţi la adunarea populară şi, în plus, validarea scrutinului avea să se desfăşoare liber de orice constrângere sau ingerinţă militară, în felul acesta, voinţa naţiunii române din Transilvania era legitimată de prezenţa delegaţilor mandataţi de fiecare circumscripţie electorală şi astfel, preventiv, vor fi demontate reclamaţiile părţii maghiare cum că actul unirii a fost decis doar de o pătură subţire a intelectualităţii româneşti din Ardeal sau că unirea s-a înfăptuit cu prezenţa armatelor române în oraş. Mai mult, pe lângă cei cinci sute de delegaţi, la Alba Iulia s-au adunat benevol peste o sută de mii de români ardeleni, dornici să participe şi să fie martori ai istoricului moment. Noul guvern maghiar nu stătea însă cu mâinile în sân, ci se ocupa de reorganizarea armatei, lucru posibil datorită unei omisiuni a Convenţiei de Armistiţiu semnate la Belgrad, care nu prevăzuse explicit obligaţia Ungariei de a-şi desfiinţa armata, puterile învingătoare socotind, la starea de lucruri de la vremea respectivă, că armata maghiară se afla deja în plin proces de dezintegrare şi că se va dizolva de la sine. Conform spuselor maiorului Alexandru Vlad, comandantul unui batalion românesc din cadrul Regimentului 33 Infanterie din Arad, cabinetul maghiar avea de gând să organizeze şase corpuri de armată a câtre treizeci de mi de combatanţi fiecare, dintre care două corpuri vor aparţine românilor ardeleni, unităţi care vor fi dotate ulterior şi cu subunităţi de artilerie, în naivitatea sa, ofiţerul român trăia cu impresia că acele două corpuri militare vor alcătui viitoarea garda naţională, deosebită de forma empirică şi neprofesionistă a gărzilor constituite până la acel moment39. Maiorul Vlad avea dreptate în privinţa ineficienţei dovedite de gărzile naţionale româneşti, insuficient dotate cu armament şi muniţie, mai ales în zonele în care erau

36 Crima din Lăpuş, în „Neamul românesc”, din 8 ianuarie 1919.

37 Declaraţiile date ziarului „Nagyváradi Napló" de Ágoston Péter şi Aurel Lazăr referitoare la ocupaţia românească, în „Nagyváradi Napló”, nr. 262, din 27 noiembrie 1918.

3* Ibidem.

i9 ín vizită la comandantul gărzilor, Alexandru Vlad, despre organizarea a două corpuri de armată, în „Aradi Hírlap”, din 28 noiembrie 1918.

88