Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Despărţirea a fost încărcată de emoţie. Gara Socola a devenit scena unui dinamic pelerinaj, alimentat continuu de mulţimi de tineri şi de ostaşi români cu torţe în mâini, cu toţii urându-i distinsului general, şi suitei sale, „La revedere!” şi „Au revoir!” în jurul orei 11 din noapte au sosit regele Ferdinand şi regina Maria, împreună cu membri ai guvernului, diplomaţi şi oameni politici spre a-şi lua rămas bun. De pe scara vagonului, generalul răspundea uralelor „Trăiască Franţa!” şi „Vive la France!” cu promisiunea „Nous reviendrons!” (Vom reveni). Reîntâlnirea generalului cu ieşenii va avea loc la începutul lunii decembrie 19182.

Toamna anului 1918 aduce cu sine schimbări majore în peisajul politic al imperiului dualist. La trei zile de la semnarea Armistiţiului de la Belgrad, Parlamentul maghiar va hotărî, pe 16 noiembrie 1918, abolirea monarhiei şi va proclama republica. Legislativul şi-ar fi dorit ca evenimentul să-i fi găsit în băncile palatului de pe malul Dunării şi pe reprezentanţii naţiunilor trăitoare între hotarele fostului regat ungar, pentru ca împrejurarea intrării Ungariei în noua eră postbelică să fie percepută în Occident ca un jubileu al împăcării generale şi al instaurării păcii între maghiari şi popoarele conlocuitoare, perspectivă care ar fi legitimat cererile Budapestei, la viitoarea conferinţă de pace, de a-şi păstra vechile teritorii neatinse. în coordonatele acestei utopii s-au şi înscris în cursul şedinţei toate intervenţiile parlamentarilor maghiari. Preşedintele Camerei, Szász Károly, a ţinut să sublinieze de la început că „menirea republicei e ca să asigurăm viitorul pacinic şi fericit al Ungariei renăscute şi să-i apărăm integritatea teritorială”3, cerinţă reiterată şi de preşedintele Senatului, Wlassics Gyula, care miza pe faptul că puterile Antantei vor ţine cont de pavăza pe care Ungaria a reprezentat-o de-a lungul vremii pentru liniştea Europei şi de rolul civilizator jucat de poporul maghiar în Bazinul Carpatic. „Trebuie să asigurăm în contractul de pace integritatea teritorială a statului. Deşi de prezent tendinţele egoiste periclită integritatea teritorială a ţării, să nu ne pierdem speranţa că, în zilele istorice ale încheierii păcii, se va înţelege şi se va şti preţul ce înseamnă menirea istorică pe care o împlineşte Ungaria”4 - a accentuat el, afirmaţie completată apoi de preşedintele Consiliului Naţional Maghiar, Hoch János, cu aserţiunea: „Cu trupurile noastre am apărat o mie de ani civilizaţia din Apus. Nu e în istorie alt popor care să fi fost mai nenorocit decât poporul maghiar”5. Cuvântul de încheiere i-a aparţinut premierului Károlyi Mihály. Cu o rară ipocrizie, contele şi-a victimizat ţara, s-a lamentat cum că poporul maghiar ar fi fost târât într-un război străin de interesele lui şi că de abia acum, după încetarea ostilităţilor, „noua” clasă politică maghiară, republicană, s-a putut folosi de pârghiile democraţiei în a soluţiona problema naţională a Ungariei, chestiune pe care premierul o şi considera închisă. „Despre aceasta trebuie să convingem lumea. Trebuie să punem în serviciul acesta radiografia, telegraful, telefonul, ca să spulberăm în străinătate orice neînţelegeri (tendenţiosităţi). Trebuie să facem pe toţi să înţeleagă că noi voim să trăim în înţelegere frăţească. Va trebui, şi lumea întreagă va înţelege, că au încetat controversele ce au existat între cei cu buze maghiare şi între cei cu buze nemaghiare. Voim să înfăptuim principiile lui Wilson, dreptul de liberă dispunere a popoarelor. Rupem cu sistemul de contracte diplomatice. Vrem să ştie fiecare cetăţean al lumii despre contractul ce vom încheia. Ţara e atacată din cinci părţi, deşi singura ei vină e că n-a putut destul de curând rupe cu trecutul”6 - conchidea el. Cu alte cuvinte, opinia publică internaţională trebuia să recepţioneze alegaţiile ce îi erau furnizate de Budapesta şi nu realităţile din Ungaria, iar pentru reuşita strategiei propuse Occidentul trebuie sufocat prin toate mijloacele media avute la îndemână.

Pe 18 noiembrie 1918 însă, Consiliul Naţional Român Central va lansa o proclamaţie adresată lumii întregi, în conţinutul căreia făcea cunoscut tuturor popoarelor iubitoare de pace

2 Ibidem.

3Nu vreau să înţeleagă..., în „Românul”, nr. 9 din 19 noiembrie 1918.

4 Ibidem.

5 Ibidem.

6 Ibidem.

Turneul generalului Berthelot în comitatele din vestul României în comitatele din vestul României

84