Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Augustin Ţărău

şi de libertate năzuinţele pe care naţiunea română din Transilvania şi-a fundamentat hotărârea de a-şi lua destinul în propriile mâini şi de a rupe orice legătură cu administraţia de la Budapesta, care încă emitea pretenţii de for tutelar. „Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania, ţinută de veacuri în robie trupească şi sufletească de către clasa stăpânitoare a poporului maghiar, eliberată acum din sclavie, prin strălucita învingere a armelor cari s-au luptat pentru drepturile civilizaţiei umane împotriva principiului barbar al opresiunii naţionale şi de clasă, înaintea guvernului opresorilor de până aci a declarat voinţa sa de a se constitui în stat liber şi independent, spre a-şi putea validita nelimitat forţele sale în serviciul culturei şi al libertăţii omeneşti. Guvernul opresorilor de până aci a denegat adeziunea sa la această hotărâre a naţiunii române şi, în faţa dreptului firesc al fiecărei naţiuni de a fi stăpână asupra sa şi a teritoriului locuit de dânsa, guvernul opresorilor opune forţa brutală a statului oprimator” - îşi motiva decizia reprezentanţa politică a românilor ardeleni, după care trecea la explicitarea situaţiei care a condus la anularea oricărui contact cu capitala vechiului regat maghiar - „Prin colonizări fără rost pe pământul strămoşilor noştri, prin maghiarizarea necruţătoare a tuturor acelor Români cari au fost nevoiţi să aibă raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe teritoriul românesc a sutelor de mii de slujbaşi publici maghiari, prin împiedecarea poporului nostru de a-şi mulţumi însuşi trebuinţele sale industriale, s-au maghiarizat oraşele şi s-a împestriţat etniceşte teritoriul locuit de naţiunea română prin mijloace artificiale şi în scopul barbar al nimicirii noastre. Această stare de lucruri, produsă prin opresiune şi fărădelege, acum guvernul maghiar o invoacă de justificare a opunerii sale la hotărârea naţiunii române de a-şi întemeia pe pământul său strămoşesc statul său liber şi independent. Starea, produsă prin crima săvârşită până aici împotriva libertăţii noastre naţionale acum, se prezintă ca o justificare a noului atentat ce se intenţionează împotriva existenţei noastre” - pentru ca în finalul manifestului să reitereze voinţa de convieţuire paşnică a românilor ardeleni cu naţionalităţile colonizate pe teritoriul transilvan, pentru a înlătura orice suspiciune vehiculată în cercurile învingătorilor de cabinetul budapestan - „Naţiunea română din Ungaria şi Ardeal nu doreşte să stăpânească asupra altor neamuri. Lipsită cu desăvârşire de orice clasă istorică stăpânitoare, naţiunea română, prin fiinţa sa însăşi, este întruparea democraţiei celei mai desăvârşite. Pe teritoriul său strămoşesc, naţiunea română este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate naţională şi organizarea sa în stat liber şi independent. O va întocmi pe temeiurile democraţiei, care va asigura tuturor, indivizilor aflători pe teritoriul său egalitatea condiţiunilor de viaţă, unicul mijloc al desăvârşirei omeneşti”7. în aceeaşi zi, românii uniţi din comitatul Sătmarului s-au adunat la Cărei pentru a denunţa bula papală prin care parohiile lor au fost rupte din vechea lor dieceză şi au fost arondate inventatei Episcopii Greco-Catolice de Hajdudorog, spre a sprijinii şi pe această cale programul de maghiarizare cultivat de guvernările care s-au perindat la Budapesta. Acţiunea s-a desfăşurat sub egida consiliului naţional local, al cărui preşedinte era chiar vicarul Careilor, Romul Marchiş, acesta fiind cel care, în numele credincioşilor săi, a proclamat ţinutul drept „vicariat naţional român”, a luat apoi jurământul de credinţă pentru cauza românească tuturor celor prezenţi şi a ordonat pomenirea în slujbele religioase a Consiliului Naţional Român Central în locul monarhului austro-ungar8.

între timp, în toate oraşele şi comunele româneşti se întocmeau liste de alegători şi pe baza lor erau votaţi deputaţii care vor reprezenta întreaga suflare românească la Marea Adunare Naţională ce urma să consfinţească, la Alba Iulia, unirea Transilvaniei cu România, calea plebiscitară aleasă de conducătorii Consiliului Naţional Român Central fiind singura formă legală, definitivă şi irevocabilă, de legitimare a voinţei poporului român în faţa forurilor internaţionale. în zonele majoritar româneşti, procesul de înlocuire a funcţionarilor maghiari şi-a

7 Către popoarele lumii, în „Biserica şi Şcoala”, nr. 46, din 24 noiembrie 1918, p. 1.

8 întâiul vicariat, în „Românul”, nr. 16, din 28 noiembrie 1918. Apud: *** 1918 la Români..., pp. 400-401.

85