Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Etnografie

părul Maicii Domnului, lacrima Maicii Domnului, papucii Sfintei Marii, floarea Sfintei Treimi, iarba Sfântului loan, sânzienele, sita Ielelor.

Asumarea feminină a sărbătorii este mult susţinută în aceeaşi bibliografie etnologică: fetele îşi ghicesc ursitul dormind cu sânziene sub pernă, poartă sânziene în păr pentru a fi mai drăgăstoase, se prind în horă la răscruci, cântă, se spală cu rouă din dimineaţa sărbătorii13. Interesant este şi compendiul de indicaţii culturale care obligă „ţinerea” zilei de Sânziene, sub rezerva unor acte punitive: sub presiunea legăturii cu soarele şi astrele, în ordinea actelor divinatorii şi magico-terapeutice, se credea în unele zone că cine lucrează în ziua sărbătorii „va fi jucat” de Sânziene sau Drăgaice şi va fi pocit, smintit sau damblagit, va înnebuni, îşi va pierde minţile sau va suferi de friguri (o inspirată anamneză şi tablou clinic, am spune noi, modernii, pentru boli neurologice de tipul epilepsiei, paraliziei, Parkinson, Alzheimer, dar şi asteniei sau depresiei) sau chiar ar putea muri dacă ar avea proasta inspiraţie să privească jocul Ielelor, să se prindă în hora lor sau să încerce întreruperea dansului.

Forţa magică a sărbătorii este una de ordin superior; ne-o spune, cu uimire şi responsabilitate deopotrivă, tot Irina Nicolau: „în alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor... După ce a fost Mireasă-Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi!”14.

Pentru a contura antropologic profilul Sânzienelor, revenim la faptul că etnologii citesc sărbătoarea în contextul sărbătorilor solare, spre care orientează împletirea cununilor de formă rotundă, gestul de aruncare spre cer sau cromatica florilor (preponderent galbene) ce asociază indubitabil momentul augural cu soarele. Definitorii ni se par informaţiile notate de loan Toşa, care documentează ipostaza de Sânziene ca „sărbătoarea soarelui în calendarul popular”, momentul în care până şi „soarele se odihneşte” şi, dacă te uiţi atent la el „îl vezi jucâd”; în concluzie, e firesc ca oamenii să sărbătorească această zi dacă însuşi soarele stă în acea zi şi nu munceşte, ci doar joacă...15.

Satele sălăjene conservă unele repere similare, chiar dacă nu atât de explicite:

Sânzienele s-o cules atunci când îi mai cald, când îi soarile mai tare, când îi soarile mai sus pă cer, atunci să culeg florile, când îi mai tari soarele, că alea îs florile soarilui!'6.

Şi dacă erau şi rotunde şi galbine cununile alea, gândeai că-i ca soarile, ase, galbăn şi rotund. Alea galbine sămănau mai bine cu soarile17.

Pledează pentru valorizarea specială a florilor de sânziene resimţite ca o garanţie a norocului şi bunăstării - şi, probabil, a unui destin feminin împlinit - o informaţie despre păstrarea acestora în cel mai sigur loc al casei: pe meştergrindă (grinda căsii), acolo unde copiii nu aveau acces, dar nici străinii:

Casa era acoperită cu un tavan făcut din grinzi una sub, una dasupra, susţinute de grinda căşii (meştergrindă), în care se făcea, la mijloc, o bortă, ca să intre la fix capătul de sus al

13 Facem menţiunea categorică şi asumată în urma unor lungi şi repetate campanii de teren în zona Sălajului că satele sălăjene nu conservă această multitudine de practici terapeutice, divinatorii, erotice, mitico-magice, nici măcar la nivelul unei memorii culturale colective; în majoritatea covârşitoare a chestionarelor aplicate în teren, asocierea sărbătorii de Sânziene se face cu practicile divinatorii de împletire a cununilor de sânziene galbene şi aruncare a lor pe acoperişul casei (care însă nu lipseşte din nici o comunitate sălăjeană studiată); acesta este motivul pentru care am subliniat, în textul acestui material, că o parte a referenţialului Sânzienelor este configurat de cercetarea etnografică a satelor sălăjene, iar o altă parte este susţinută exclusiv cu referinţe din bibliiografia de specialitate.

14 Irina Nicolau, op. cit., p. 51.

15 loan Toşa, Simona Munteanu, Calendarul ţăranului român de la sfârşitul secolului all XlX-lea, Ed. Mediamira, Cluj, 2003, p. 237.

16 Maria Moise, a Cucului, n. 1941, Cozniciu de Sus - Sălaj.

17 Augustin Câmpan, n. 1937, Solona - Sălaj.

Sânzienele: despre soare şi flori sau despre „o sărbătoare compusă din straturi"

284