Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)
Etnografie
Camelia Burghele dar sunt şi o intersecţie de drumuri în care se condensează magicul, religiosul, divinaţia, terapeuticul, astrologia, mitologia, în siajul cărora s-au dezvoltat obiceiuri şi tradiţii, practici şi acte culturale definitorii. „Firul roşu” pare a fi soarele, cel care poate echilibra relaţia omului cu divinitatea printr-o serie de transferuri energetice: se crede că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar cei aleşi pot avea un contact nemijlocit, neintermediat, direct, cu sacrul; soarele patronează oarecum acest moment special, el însusi găsindu-se în, practic, singura lui „zi liberă” din an, cea în care „stă în loc” sau „joacă”. Acum este momentul în care se atinge jumătatea de arc temporal: solstiţiul de vară, momentul astral asociat Sânzienelor, marchează jumătatea anului cronologic, pentru că „la Sânziene se înjumătăţeşte anul, iar la miezul zilei Soarele joacă pe cer”6, marcând ziua în care vara începe să dea înapoi (se spune în popor că acum cucul, pasărea verii, cel care cântă pentru prima dată la Bunavestire, adică în 25 martie, acum încetează să mai cânte, semn că vara se diminuează ca prezenţă); momentul poate genera o serie de observaţii astronomice şi meteorologice, şi, prin extensie, de calendar agrar: de Sânziene se făceau „observaţii astronomice şi meteorologice, în special la răsăritul Găinuşei sau a Cloştei cu pui, în raport cu care se calcula apoi timpul favorabil semănatului grâului de toamnă”7. La rândul său, soarele, ca fir roşu despre care vorbeam anterior, generator al paradigmei sărbătorii, acţionează magico-ritual prin două extensii: în imaginarul fantastic prin prezenţa personajelor fantastice numite Sânziene, iar în praxisul „pământesc” prin florile asociate cromaticii solare şi împletirii în cununi similare discului solar, adică prin florile de sânziene galbene (Allius). Imaginile mitologice, desigur mai puţin verificabile dar acceptabile într-o ordine a magico-miticului ce calibrează corect relaţia dintre om şi astre, sunt frecvent citate în bibliografie, de cele mai multe ori cu trimitere la un substrat cultural autohton păgân „fetele tinere se tăvăleau pân sânziene, si erau frumoase şi rumene în obraji”8; Sânzienele, ca reminiscenţe mitologice ale unor zeiţe agrare îşi folosesc puterile speciale în scopuri benefice, mai ales profilactice, curative sau de atribuire a unor puteri vindecătoare: „stropesc cu leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor”9. Acum se culeg plantele de leac; pentru orizontul cultural al comunităţii tradiţionale, uneori, numele terapeutului se confundă cu leacul, aşa cum se întâmplă în tradiţia sănătăţii cu Sânzienele, reprezentări fantastice nocturne care, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), dansând şi cântând, „stropesc cu leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor” şi veghează asupra integrităţii corporale a acestora10; potrivit bibliografie de specialitate, vindecarea bolilor se face mai ales cu sânziene, iar zânele bune împărtăşesc tainele vindecării femeilor alese, îndemnându-le să culeagă plantele de leac tocmai în noaptea de Sânziene; plantele cu acelaşi nume, „puse în scaldă, întăresc copiii debili, zeama obţinută din zdrobirea frunzelor era leac împotriva frigurilor, plămădită în rachiu vindeca loviturile şi vătămările, cu rouă căzută pe flori în noaptea de Sânziene şi recoltată în zorii zilei se tratau unele boli de ochi şi de piele”11. Cazul leacurilor populare care se confundă cu creatorul şi utilizatorul lor iniţiatic dezvoltă o semantică aparte, în care cazuistica religioasă generează corespondenţe botanice cu rol major în conturarea sistemului etnoiatric12: lemnul lui Dumnezeu, cămaşa lui Dumnezeu, 6 Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, Bucureşti, 1997, p. 179. 7 Ion Ghinoiu, op. cit., p. 180. 8 Ludovica Gui, n. 1930, Valcău de Jos - Sălaj. 9 Ion Ghinoiu, op. cit., p. 178. 10 Ion Ghinoiu, op. cit., p. 179. 11 Ion Ghinoiu, op. cit., p. 178. 12 Irina Nemeti, Regimul spaţial al ierburilor magice în credinţele populare româneşti, în Studii de istorie a Transilvaniei, Cluj Napoca, 2000, pp. 196-199. 283
