Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Virgiliu Z. Teodorescu: Odiseea monumentului din Satu Mare dedicat cinstirii memoriei luptătorului pentru Unirea cu ţara, Dr. Vasile Lucaciu
nu pot primi „numirea” D-Vstre şi vă rog să mă lăsaţi deoparte din acest joc (...)”. Prin intermediul ziarului „Satu Mare” din 11 octombrie 1936, la manifestări au fost invitaţi toţi românii din toate colţurile judeţului. „Veniţi să ascultăm ce ordin ne trimite prin văzduh sufletul marelui erou. Veniţi la dezvelirea acelui „Bronz” care va vesti de acum înainte în faţa lumii revizioniste că aici la Satu Mare a trăit şi s-a luptat între şi pentru neamul său Dr. Vasile Lucaciu.” O atentă analiză a celor care la timpul respectiv erau solicitaţi de către alte comitete preocupate de a integra în localităţile lor predilect monumente ale Cinstirii Eroilor a determinat dialogul cu sculptorul Corneliu Medrea care avusese prilejul de a-1 cunoaşte de a-i remarca postura atunci când se adresa auditorului. Lucrarea urma să fie modelată în atelierul artistului plastic din Bucureşti. Şi dialogurile ulterioare, din timpul modelării în lut a componentelor viitorului monument, cu diverse persoane ce i-au fost în preajma lui Vasile Lucaciu au condus la conturarea anatomică, la sugerarea ipostazei că era omul antemergător al celor pe care-i călăuzea. După avizarea din partea membrilor comitetului de iniţiativă componentele lucrării au fost turnate în gips şi s-a procedat ulterior la decupajele care să permită ambalarea, transportul şi turnarea în bronz. Proporţiile statuii monumentale (4,50/1,58/1,90 m.) a impus ca maestrul turnător Vasile V. Răşcanu14 să realizeze, cu o echipă de valoroşi muncitori, majoritatea foşti elevi ai săi, complexele operaţiuni în cadrul turnătoriei de la Uzinele metalurgice „Nicolae Malaxa”15. 14 Vasile V. Răşcanu (12 august 1877, Ţifu, comuna Banca, jud. Fălciu, azi Vaslui - 26 decembrie 1963, Bucureşti, cimitirul Sf. Vineri). Fiul lui Vasile şi Catinca studii la şcoala primară din satul Ţifu, în Bucureşti după un examen devine bursier la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii, specialitatea turnătorie în metal, specializare ca bursier al statului în Germania, Franţa, Austria, Italia (1900-1905); revine în ţară şi cu sprijinul lui Frederic Storck realizează întreprinderea „V.V. Răşcanu & comp.” în Bucureşti, str. Felix nr. 89, care a evoluat până în 1945 realizând cele mai dificile lucrări de artă, apreciat şi de artiştii străini; a contribuit la formarea unei noi generaţii de turnători care i-au continuat munca în cadrul Combinatului Fondului Plastic. A.N.-D.A.I.C., fond U.A.P., Creaţie, dosar 16/1958, f. 1-2. Memoriu cu caracter autobiografic întocmit de Vasile V. Răşcanu la 20 decembrie 1958. Virgiliu Z. Teodorescu, Contribuţii la istoricul turnătoriilor artistice în metal din România, în „Muzeul Naţional”, voi. X, Bucureşti, 1998, pp. 181-188. Ultima locuinţă Ştefan Furtună nr. 153 A. 15 Niocolae Malaxa (23 decembrie 1884, Huşi, jud. Fălciu, azi Vaslui - 1965, New Jersey, S.U.A.) de obârşie aromân macedonean din Grecia, studii politehnice în Germania, întreprinzător, care în perioada interbelică, pornind de la o modestă producţie a unui atelier, a reuşit să realizeze marile întreprinderi metalurgice producătoare de material rulant pentru căile ferate, ţevi ş.a. Nicolae Malaxa a început antreprenorialul la vârsta de 37 de ani. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial a plecat cu familia in Statele Unite ale Americii, unde a si murit la vârsta de 81 de ani. A început, in 1921, cu un mic atelier de reparare apoi de fabricare a materialului rulant. In scurt timp si-a diversificat producţia, de la ţevi şi automotoare până la locomotive cu diverse meniri. La sfârşitul anilor ’30, Nicolae Malaxa conducea un adevărat concern din care cele mai reprezentative erau uzinele Faur, Republica, Tohani, Zărneşti, Magazinele Unite de Fierărie Galaţi. Pentru multe dintre firmele din concern nu mai există acte doveditoare, fie pentru că unele au fost lichidate înainte de naţionalizare, fie pentru că au fost deţinute indirect. în 1923 a construit o uzina lângă halta Titan. Apoi afacerile sale au crescut exponenţial si, datorita succesului său, începând din 1930 guvernele României nu au mai importat locomotive şi vagoane: la uzinele din Bucureşti şi Reşiţa se construiau maşini moderne, invidiate de concurenţa externă. în 1933, in plină criză economică mondiala, la Malaxa s-a fabricat locomotiva cu numărul 100, doi ani mai târziu ieşeau pe poarta uzinelor alte 93 de locomotive de diferite categorii si a început fabricarea motoarelor Diesel, în afara de cele două uzine bucureştene (care după naţionalizarea din 11 iunie 1948 au devenit „23 August” şi „Republica”), din concernul Malaxa făceau parte atelierele de la Reşiţa, Craiova, Tohan şi Galaţi, marele industriaş fiind acţionar la Uzinele de Vagoane Arad, Unio Satu-Mare si Uzinele Reşiţa. Cu toate Virgiliu Z. Teodorescu 245
