Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Virgiliu Z. Teodorescu: Odiseea monumentului din Satu Mare dedicat cinstirii memoriei luptătorului pentru Unirea cu ţara, Dr. Vasile Lucaciu
Acolo a urmat atenta asamblare a fragmentelor, cizelarea şi patinarea care să-i confere unitatea anatomică şi artistică. Cu aceste trepte parcurse iniţiatorii, ca şi artistul modelator, turnătorul şi chiar comitetul de iniţiativă, care mai avea nevoie de o serie de fonduri, au hotărât expunerea pentru un timp a lucrării în Capitala României. La timpul respectiv era deja un vad pentru asemenea ocazionale expuneri. Acesta era tradiţional la Ateneul Român16. Lucrările de mici că, mai târziu, comuniştii l-au acuzat ca a fost un „exploatator nemilos, care a supt sângele poporului”, Nicolae Malaxa asigura muncitorilor săi salarii decente li condiţii de muncă foarte bune: echipamente performante, masa la cantină, Malaxa fiind cel care a impus înfiinţarea de ateliere de croitorie, frizerie şi cizmărie cu servicii gratuite oferite muncitorilor săi. In 1945 a fabricat la Reşiţa primul autoturism românesc, cu numele „Malaxa”. Conform afirmaţiilor istoricului loan Scurtu, relaţia dintre industriaş şi statul român era una reciproc avantajoasă: Malaxa lua comenzi şi credite, iar întreaga producţie o vindea statului, care avea nevoie urgentă de produsele sale. Tot Malaxa a fost cel care a plătit integral construcţia casei de la Băneasa a filozofului Nae Ionescu, ca recompensă pentru negocierile pe care filozoful le-a avut în Germania şi care au dus la importuri de minereu de fier în condiţii avantajoase pentru industriaşul român. Timp de mai mulţi ani, Nicolae Malaxa a subvenţionat Societatea Scriitorilor Români şi a oferit burse în străinătate tinerilor talentaţi şi oamenilor de ştiinţă. La 11 iunie 1948, comuniştii aduşi la putere au naţionalizat întreaga avere a lui Nicolae Malaxa, industriaşul având însă marea şansă de a pleca la timp din ţară la Viena, cu o delegaţie economică de negocieri. Nu s-a mai întors în România, unde a fost condamnat în contumacie, printre acuzaţii figurând cele de criminal de război şi duşman al poporului, iar totalul pedepselor se ridica la multe decenii de închisoare. Şi Nicolae Malaxa s-a stabilit la New York, dar a obţinut cetăţenia americană cu mare greutate, deoarece oficialii de la Washington l-au acuzat că a fost admiratorul Gărzii de Fier iar locomotivele produse de uzinele sale au servit armata hitleristă. S-a stins din viaţă în 1965, la New Jersey. După revoluţia din 1989, nepoţii săi, Georgia şi Philip (copiii Irinei Palade) si soţia unui alt nepot decedat au solicitat statului roman titluri la Fondul de despăgubiri „Proprietatea” în valoare de peste 310 milioane dolari. 16 Ateneul Român constituie rezultatul preocupărilor de ridicare culturală a poporului român, obiectiv major al generaţiei de la 1848, înfăptuitoarea Actului Unirii din 1859 şi a suitei de reforme care au deschis drumul spre modernizarea societăţii româneşti. Ca atare, în al şaptelea deceniu (25 ianuarie 1865) au fost puse bazele societăţii Ateneul Român de către Constantin Esarcu, V.A. Urechia, Nicolae Creţulescu, ş.a. care, de la începuturi modeste, activitatea fiind găzduită în casele Ghiculeştilor (Costache Ghica) din apropierea grădinii Cişmigiu, la intrarea principală de atunci, astăzi Piaţa Valter Mărăcineanu, a ajuns, prin activităţile desfăşurate, prin capacitatea de atracţie a noi şi noi participanţi, la nevoia stringentă a unui local corespunzător. La acţiunea de strângere a fondurilor necesare, a contribuit chemarea mobilizatoare a lui Constantin Esarcu „Daţi un leu pentru Ateneu!”, răspunsurile au fost prompte, mijloacele variate de colectare conducând la o participare solidară a tuturor românilor, fapt care a permis ca între anii 1886-1888 să se desfăşoare lucrările de construcţie ale palatului după proiectul arhitectului francez Albert Galléron, având colaborator pe arhitectul român Constantin Băicoianu. Aceştia au fost obligaţi de fundaţia construcţiei începută, dar abandonată a unui manej de circ, să dea o formă circulară zonei centrale a edificiului menit să adăpostească sala centrală pentru manifestări. [Dim. R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, p. 81 Albert Galléron (1855, Paris - ?) arhitect proiectant al palatului B.N.R., al palatului Ateneului Român, arhitect al Eforiei Spitalelor Civile în anii 1891-1893, proiectant al Azilului Slătineanu din Bucureşti ş.a. La lucrările de fierărie proiectanţii au avut colaborarea arhitectului german Schwalbach. Peste ani au intervenit o serie de lucrări de extindere, de modificare a spaţiilor pentru a le conferi noi funcţionalităţi în directă concordanţă cu nevoile epocii. Astfel au fost adăugite cele două aripi pentru găzduirea Pinacotecii Statului. Lucrarea a fost proiectată de arhitectul Leonida Negrescu. [Florian Georgescu, Ştefan Ionescu, Maria Cantili, Bucureşti, oraşul nostru, ghid, Bucureşti, 1970 pp. 23- 25. Autorii au reţinut dintre multiplele funcţionalităţi avute în timp şi menirea de gazdă a Parlamentului României în anii 1919-1920. O intervenţie de amploare pentru facilitarea a noi activităţi a fost obţinută prin lucrările întreprinse sub conducerea arhitectului I. Ionescu în anii 1924-1928.] Terenul cândva în afara oraşului, devenise la un moment dat o mare livadă cu vişini, care îmbătrânită a căzut tăiată de secure pentru ca vel vistiernicul Mihail Cantacuzino să ridice o bisericuţă şi chilii ca metoh al Episcopiei Odiseea monumentului din Satu Mare dedicat cinstirii memoriei luptătorului... 246
