Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)

Mihaela Sălceanu - Viorel Câmpean: 110 de la naşterea lui Ioan Ardeleanu Senior (1908-1974)

iniţiativă pentru inaugurarea acţiunii «Fiii satului», în cadrul Căminului cultural de sub condu­cerea d-voastră. Atât pentru fundamentarea psihologică, social-culturală şi patriotică a acestei acţiuni, cât şi datorită adeziunilor înflăcărate şi atât de sincere ce începuse să ne sosească, în proporţia ex­tinderii ştirii despre urzirea şi pornirea ei, natural, m-am dăruit acestei acţiuni cu toată pasiunea unui dascăl cu peste 20 ani de activitate şcolară şi extraşcolară, din cei mai frumoşi ani ai vieţii mele şi cu priceperea unui vechi, poate a celui mai vechi azi, cercetător al trecutului istoric din aceste părţi nord-vestice ale scumpei noastre patrii. La 25 martie a.c., în cancelaria şcolii noastre, mi s-a dat însă să înghit o amară deziluzie, prin deschiderea unei atmosfere de suspiciuni meşteşugite, defel defel de piedeci imaginare. în asemenea condiţii şi atmosferă, vă aduc la cunoştinţă, că atât vârsta, cât şi sincerita­tea şi pasiunea cu care m-am dăruit acestei, ca şi multor altora din viaţa mea, nu-mi îngăduie să mă mai aflu în rândurile celor cu organizarea şi iniţierea diferitelor laturi de activitate ale acestei frumoase şi minunate acţiuni a „Fiilor satului”. Nici timpul, nici preocupările mele şi atâtea solicitări de colaborări istorico-culturale, nici însăşi fondul meu sufletesc, nu-mi permit să mă irosesc în frământări sterile, afirmate sau, probabil, în stare latentă, ori în curs de afirmare. Cu toată greutatea ce-mi apasă sufletul în aceste momente, pronunţ concluzia: mă retrag. La cereri sincere, dacă va fi nevoie şi subliniez aceasta, voi colabora, voi contribui colate­ral, cu tot ce mi se va solicita, dezinteresat şi cu pasiunea celui mai autentic fiu al satului. Dacă am înţeles să aduc jertfe pentru atâtea acţiuni desfăşurate în alte părţi şi pentru alţii, cu atât mai vârtos trebuie să le înţeleg pentru satul meu natal, chiar între împrejurări atât de vitreje unor asemenea acţiuni"23. Se pare că demisia a fost revocată de către Ardeleanu pentru că-1 găsim într-un tabel din 24 iulie 1969 cuprinzând Comitetul de organizare în care figurează următoarele persoane: Ciutan Claudia, director Căminul Cultural, Pop Vasile, secretar al Comitetului de partid co­munal, Ceuca Vasile, preşedinte C.A.P., Matioc Ana, preşedinta Comisiei de femei, Ardeleanu Amalia, secretară U.T.C., Sălăgean loan, contabil C.A.P., Ardeleanu loan Senior, şeful finanţe­lor Mina Sărmăşag, Varga Cornelia, învăţătoare, Ciutan loan, directorul şcolii. Acţiunea s-a desfăşurat în zilele de 26-27 iulie 1969 realizându-se cu acest prilej muze­ul local în care erau confecţionate şapte panouri cuprinzând eroii satului din primul şi al doilea război mondial, cei cinci memorandişti provenind din satul Supuru de Sus, eroii din altă parte îngropaţi în Supuru de Sus, un panou cu texte şi fotografii ale lui dr. loan Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român24. Se pare că şi monografia era întocmită de către loan Ardeleanu Senior dar, au trebuit să treacă peste 45 de ani ca să vadă lumina zilei ca rod al strădaniei a doi istorici sătmăreni: I. Ardeleanu Senior, Monografia satului Supurul de Sus 1969, Editura Cita­dela, Satu Mare, 2009. S-au păstrat documente care ne demonstrează că întâlnirile „Fiii satului” s-au desfăşu­rat şi în următorii ani. în anul 1970 cea mai importantă reuşită a organizatorilor a fost realiza­rea a trei medalioane din bronz, reprezentându-i pe Traian, Decebal şi Mihai Viteazul, opere ale cunoscutului sculptor Ion Vlasiu din Cluj, după cum reiese dintr-o scrisoare trimisă din Cluj în 10 februarie 1970. Banii, cei 300 de lei reprezentând costul medalioanelor au fost daţi de către trei supurani stabiliţi în Cluj: Osianu (200 lei), fraţii Muşte (100 lei)25. Pentru anul 1971 se păstrează invitaţia de participare la întrunirea „Fiii satului”, da­tând din 25 iulie 1971, în care se stabileau zilele de 24, 25, 26 iulie 1971 ca date de desfăşurare 23 Adresă din 28 martie 1969 către conducerea Căminului Cultural, f. 1-2 “Scrisoare din 10 mai 1969 a lui V. Govor din Cluj către Căminul Cultural din Supuru de Sus, ms., f.l-lv. 25 Scrisoare din 10 februarie 1970, ff. 1-2. 110 de la naşterea lui loan Ardeleanu Senior (1908-1974) 156

Next

/
Thumbnails
Contents