Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)
Etnografie
Rareş Olosuteanu Jugul este o piesă de car adesea utilizată în ritualurile tradiţionale. De altfel am întâlnit mai sus resteul jugului (tija de metal care fixează gâtul animalelor în jug) folosit în practicile prenupţiale ale fetelor în şezătoare sau cu ocazia unor sărbători de peste an, cum ar fi bunăoară Sf. Andrei: „Trebuia să nu mănânci toată ziua pă astară să faci un aluat cât pumnu apoi săfăcâ ca o plăcintă şi să puné pă şporiugol să să coacă şi să întoarce cu resteu (piesă dinjugu de la vaci). Ofácéi sărată turta. După ce o coceai, mâneai un pic din ea, n-o putéi mânca toată că era tare sărată. Câtă mrnáné, o puneai înt-on prosop o puneai sub perină. Apoi visai pă cel care-ţi va fi soţ.”27 Mai trebuie spus faptul că jugul, alături de plug şi teleguţă este nelipsit în instrumentarul ritual agrar, cum ar fi bunăoară Sângeorzul, când se sărbătorea primul ieşit la arat sau sărbătoarea tânjalei din Maramureş, sau altele legate de arat şi secerat. Dar carul tras de animale prin jug este prin definiţie un simbol al trecerii, al drumului alegoric prin viaţă, de aceea „Când vin tăţi care au participat la înmormântare, la pomană, să întoarce jugu di la car, pentru ca să nu să facă mortu strigoi şi să vină acasă.” (Româneşti).28 Altfel spus jugul trebuie adus într-o poziţie în care este neutilizabil de către cel care l-a stăpânit. Şi tot de aceea, jugul este sacru, fiind interzisă cu desăvârşire distrugerea lui, fapt ce poate atrage pedeapsa divină, aşa cum bine subliniază în studiul său Pamfil Bilţiu. „La Vălenii Şomcutei, o performeră ne-a declarat că «on vecin n-o putut muri pană ce nu l-o pus pă jug, că in timpu vieţii o pus pă foc lemnu de jug.» Practica a fost atestată şi in Moldova, fiind discutată de Simion Florea Marian care menţionează că are la bază credinţa că plugul ară pământul sacru.. Trebuie să subliniem că, în credinţele populare, lemnul de jug este considerat sacru. în folclor are multiple semnificaţii şi simboluri. Este simbol al supunerii, aservirii dar şi al legăturilor şi obligaţiilor sacre, de aceea jugul care a servit la trasul boilor nu se pune pe foc. Omul ce-a făcut aceasta nu poate muri până i se pune sub cap un jug O altă categorie de obiecte sunt cele tăioase, secera, cuţitul etc. Acestea fiind din metal, sunt pure, şi fiind tăioase, sunt de temut de aceea rolul lor ritualic este eminamente apotropaic sau se utilizează în ceea ce, în termeni moderni, se numeşte magie neagră. Se mai folosesc şi cuie sau ace care se înfig într-o păpuşă de cârpe, ceară, lut sau într-un ciot îmbrăcat crezându-se că cel reprezentat de „mozoarcă” va suferi dureri în acele locuri. Secera este un instrument ritualic utilizat din timpuri străvechi, siturile arheologice fiind mărturii ale utilizării ritualice a acesteia, fiind deseori regăsită în inventarul necropolelor încă din zorii epocii bronzului. Ea este unealta cu care ţăranul îşi asigură traiul, dar în acelaşi timp este şi un simbol al morţii, fiind parte integrată a ansamblului simbolic în cultele solare şi cele derivate, cum ar fi cel al spicului de grâu, dar ea este şi un simbol nefast, fiind asimilată cultelor chtoniene şi ale celor ale Lunii, cu una din fazele acesteia asemănându-se. Aşa a pătruns în credinţele legate de moarte şi cele ce protejează de strigoi, fiinţe eminamente lunatice, şi în practicile nocturne/ întunecate învecinate şi asimilate demonismului şi satanismului. De aceea, celor care erau cunoscuţi drept strigoi li se punea o secere peste picioare (ca să nu poată să se 27 Maria Mirela Poduţ, „Obiceiuri de iarnă din Plopiş”, în „Memoria Ethnologica, nr. 55-57, iulie - decembrie 2015 (An XV), în format electronic.. 28 Pamfil Bilţiu, Rituri şi practici magice..., în format electronic. 325
