Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)
Etnografie
Rares Olosuteanu de prelucrare a textilelor: moara, şi mai cu seamă moara de apă este o reprezentare definitorie a destinului implacabil şi a eroziunii vieţii care curge „măcinând” viaţa individului. Moara însă nu este doar un instrument distructiv, ci în procesul de spargere şi mărunţire a boabelor, dacă vreţi a zilelor vieţii, aceasta produce făina, care stă la baza colacilor, utilizaţi, nu înâmplător, în cadrul unor ritualuri agrare, nupţiale sau funerare, prin atribuirea unor încărcături simbolice eminamente solare, cu adânci rădăcini în culturile precreştine. Prin această simbolistică este sugerată valoarea vieţii individului, care în concepţia ţăranului român nu este una fadă, ci dimpotrivă, ea trebuie să fie încununată de rod, exprimat pe de o parte de acumulările experienţial spirituale, iar pe de altă parte, de bunăstarea şi progresul material. Aşadar sita sau ciurul sunt folosite, cum am mai spus, în practicile rituale prenupţiale performate în cadrul şezătorilor, simbolistica acestora fiind mai mult decât evidentă în logica celor enunţate mai sus: sita şi ciurul sunt instrumente de separare a fainii de impurităţi, de alegere a ceea ce este mai bun din procesul de fărâmiţare a boabelor şi deci, prin similitudine, utilizarea acesteia în ritualurile prenupţiale are menirea de a ajuta la „selectarea” celui rânduit sau orânduit, a orândei. „O altă practică pentru aducerea feciorilor în şezătoare se face cu ajutorul sitei sau ciurului, pe care uneori se deapănă tortul tors pe la spate. Două fete se aşează spate la spate la distanţa maximă permisă de încăpere şi rostogolesc sita sau ciurul printre picioare, de la una la alta, rostind pentru fiecare fecior o dată: „Turduluc / cu butuc i Pe cutare / l-aduc.”10 11 „Pe tortul tors pe la spate şi depănat pe sită fiecare fată face câte nouă noduri şi pomeneşte feciorul aşteptat. Fetele merg apoi cu el, călare pe lopată şi cociorvă, la un pom în grădină pe care îl scutură rostind descântecul Dar sita este utilizată şi în ritualurile funerare, având ca principală funcţie protecţia celor rămaşi în viaţă de întoarcere a mortului, simbolistica acesteia fiind oarecum aceeaşi, de separare, de selectare a celor vii de cei morţi: „Dacă la nouă zile di la îngroparea mortului ţi să pare că-l vez’ la asfinţatu soarelui, trebe să ieşi in colţu căsi dinspre cimitir şi să te uiţi pan sâtă. Dacă nici ase nu trec vedeniile şi il vez’ din nou, trebe să dai puţână sare unei ţagănci pomană când o vez’ trecând pă drum.” (Româneşti). Practica mizează pe magia sării şi sitei care este unul din simbolurile separaţiei12. (Chevalier, Gheerbrant, III, 1993: 220). în rit joacă un rol esenţial şi timpul magic corelat cultului solar.13 Aşa cum spuneam, sita şi ciurul fac parte dintr-un ansamblu mai larg de unelte sau piese ale acestora concentrat în jurul morii. Una dintre piesele legate de moară utilizate şi ea în ritualurile prenupţiale este stavila morii, piesă de lemn care are menirea de a regla debitul apei care curge pe roata morii, având prin aceasta o funcţie esenţială, reglând astfel oarecum fluxurile timpului (care în concepţia populară nu este deloc unul cursiv, ci mai degrabă discontinuu) şi ale vieţii. Din stavila morii se preleva o aşchie care era utilizată în practicile magice de aducere a feciorilor în şezătoare sau de împiedicare a participării acestora la alte şezători. 10 Nicolae Bot, Şezătoarea în zona Năsăudului, p. 24. 11 Ibidem, p. 25. 12 Gheeerbrant Chevalier, III, 1993, p. 220 apud Pamfil Bilţiu, ’’Rituri şi practici magice în obiceiurile de familie din zona Chioar”, în Memoria etnologica, nr. 54-55, ianuarie-iunie 2015, (an XV), în format electronic. 13 Idem. 321
