Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)
Istorie
Norbert Lőrincz Ameninţarea crizelor, unele dintre ele chiar nucleare (Cuba, 1962) şi războaiele „proxy” garantau că nu va exista niciodată o confruntare directă între URSS şi SUA. Au existat însă tensiuni diplomatice şi chiar războaie regionale (Coreea, Vietnam, Afganistan) pentru limitarea răspândirii ideologice a comunismului şi a democraţiei, cele două super puteri fiind decise să evite cu orice preţ să piardă teren1 2. Prima criză care a marcat începutul tensiunilor diplomatice şi politice, chiar militare, între cele două blocuri a fost blocada Berlinului. Blocada a devenit o realitate cruntă în 24 iunie 1948, atunci când Uniunea Sovietică a blocat accesul rutier şi feroviar al Statelor Unite în Berlinul de Vest, refuzând aprovizionarea americană a oraşului aflat sub controlul Aliaţilor2. Soluţia impusă de americani şi de aliaţi era o pură demonstraţie de forţă, aceştia apelând la transportul aerian. Blocada s-a sfârşit în anul următor, pe data de 11 mai, devenind unul dintre cele mai lungi astfel de evenimente din istoria recentă şi marcând tensiunea între foştii aliaţi care, ce-i drept, nu cu mult timp în urmă erau angajaţi într-o alianţă antagonistă pe parcursul războiului împotriva Germaniei Naziste. După război alianţa a fost brusc suspendată, odată cu apariţia „Cortinei de Fier”, care a împărţit Europa şi chiar lumea în „două tabere” ideologice. în anul 1950 va deveni clară pentru toată lumea lupta pentru influenţă între cele două superputeri, atunci când în data de 25 iunie izbucneşte războiul pentru controlul peninsulei Coreea. Războiul regional implica în mod evident interesele majore ale SUA şi URSS. Vor urma evenimente similare de tensiune în perioada Războiului Rece, unele sub formă de războaie regionale sau „proxy wars”, sau, aşa cum vom vedea, sub forma unor revoluţii sau a unor încercări revoluţionare de a schimba sistemul totalitar comunist, de a-1 face mai acceptabil, mai destins şi mai „liberalizat” pentru cetăţenii de pe partea estică a Cortinei de Fier. Aşadar, evenimentele din anii 50 au condus treptat spre revoluţiile izbucnite în 1956. 3. Revoluţia din Ungaria şi consecinţele acesteia în România şi la Satu Mare Crizele Războiului Rece, respectiv revoltele au devenit evidente în 1953, atunci când a avut loc prima rebeliune a unei populaţii aflate sub jugul sistemului totalitar stalinist. Revolta din Berlinul de Est a produs zeci de victime, însă putem afirma că cele mai cunoscute astfel de evenimente în istoriografia Războiului Rece sunt cele din Polonia, respectiv din Ungaria. Evenimentele nefaste au dovedit că sistemul imaginat de sovietici, acel scut simbolic construit de Moscova, avea vulnerabilităţile sale dacă poporul uneia dintre ţările socialiste se confrunta cu greutăţile zilnice impuse de sistemul totalitar3. Revolta din Polonia şi revoluţia din Ungaria desfăşurate în acelaşi an (1956) vor avea efecte vaste asupra gândirii ideologice referitoare la „construirea socialismului”. România va urmări cu îngrijorare evenimentele petrecute în Ungaria, din mai multe motive. Gh. Gheorghiu Dej se va implica semnificativ, facilitând arestarea lui Nagy Imre, sprijinind intervenţia forţelor sovietice în Ungaria şi înlăturarea „terorii albe”, în plin efect în Budapesta din cauza evenimentelor revoluţionare de pe străzile capitalei4. 1 Martin McCouley, Rusia, America şi războiul rece, 1949-1991, Iaşi, Ed. Polirom, 1999, p. 16, 37. 2 Melvyn Leffer; David Painter, Origins of the Cold War - An International History, Second Edition, London - New York, Ed. Routledge, 2005, p. 125. 3 Stephen Fischer - Galaţi, Europa de Est şi Războiul Rece: percepţii şi perspective, Iaşi, Ed. Institutul European, 1996, p. 32. 4 Lipcsey Ildikó, Trad, de A. Dani, T. Szappanos, Ed. P. Csermely, Romania and Transylvania in the 20th 239
