Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

Gianina-Diana légár

sociale care însoţesc toate aceste etape. Un atu în plus al alegerii acestui personaj îl reprezintă complexitatea metamorfozei individuale a lui Petru Perényi, primul din familia sa de nobili mijlocii care accede spre o carieră de prim rang la curtea regală. Numărul de documente păstrate este relativ mare, şi datorită statutului său de jude al curţii regale, pe care îl deţine în ultima parte a vieţii. Studiul de faţă se doreşte a fi o contribuţie la istoria mai amplă a grupului de baroni ai lui Sigismund, care au atras atenţia ca un întreg unui număr mare de cercetători2.

Familia

Cel mai vechi membru cunoscut al familiei Perényi a fost Urbánus3, care trebuie să fi trăit la finalul secolului al XlII-lea, în timpul ultimilor regi arpadieni. Nobil modest, cu o avere estimabilă doar pe baza împărţirilor ulterioare între descendenţi, acesta avea cu siguranţă în posesie satul Perény (azi Perín, Slovacia) din comitatul Abaúj, de la care provine numele familiei, şi eventual părţi din aşezările apropiate4. Cei trei fii ai săi, loan, Nicolae şi Ştefan, păstrează în comun satul de origine şi numele, însă întemeiază familii distincte, între care manifestările legăturii de rudenie sunt minime5. Toate cele trei familii cu numele de „Perényi” ajung, până la începutul secolului al XV-lea, să deţină funcţii importante la curtea regală mulţumită strategiilor eficiente ale membrilor familiei, dar în primul rând politicii lui Sigismund: „împrospătarea” grupului baronilor6 prin aportul unor fideli care ajung să-i datoreze întreaga carieră. Ulterior domniei regelui-împărat, cele trei ramuri ale familiei Perényi au o evoluţie distinctă. Descendenţii lui Nicolae, cunoscuţi sub numele de Perényi de Richno, sărăcesc treptat şi se sting în jurul anului 15147. Urmaşii lui Ştefan îşi continuă pe tot parcursul secolului al XV-lea evoluţia ascendentă a statutului, atingând apogeul între 1504-1519, când Emeric Perényi ocupă demnitatea de palatin al Regatului Ungariei8. Ramura „palatinală”, aşa cum a ajuns ea să fie cunoscută în istoriografie, dispare în anul 1567, odată cu moartea lui Petru, fiul lui Emeric. Ramura cea mai longevivă a familiei Perényi descinde din loan, fiul cel mai mare al lui Urbánus. Deşi nu mai ating niciodată prestigiul din timpul domniei lui Sigismund, membrii ramurii „baronale” a familiei rămân o prezenţă relativ constată la curtea regală şi domină clar comitatul-centru de domeniu, Ugocea, ai căror comiţi ereditari vor rămâne în perioada premodernă.

Petru Perényi, descendent al ramurii baronilor Perényi, este personajul prin care statutul familiei sale s-a ridicat de la nobili mijlocii şi până la cea a treia demnitate din regat în

2 Mályusz Elemér se ocupă pe larg de relaţia regelui Sigismund cu baronii săi în cartea Zsigmond király uralma Magyarországon, Gondolat, Budapest, 1984. Problema baronilor acestei perioade a fost abordată şi separat de Engel Pál, Zsigmond bárói, in Beke László et al. (szerk.), ’’Művészet Zsigmond király korában 1387-1437”, I. Tanulmányok, Budapest, 1987, p. 410-412.

3 Datele genealogice ale familiei Perényi au fost preluate după Engel Pál, Középkori magyar genealógia (Genealogia Ungariei medievale), CD-ROM, MTA Történettudományi Intézete, Budapest, 1998 (în continuare, Genealogia).

4 Cu siguranţă, între posesiunile familiei se număra o parte a moşiei Felnempty (Miglésznémeti) cu o moară, divizată între descendenţi în anul 1378; Tringli István (coord.), A Perényi család levéltára 1222-1526 (Arhiva familiei Perényi 1222-1526), Budapest, 2008 (în continuare, Perényi), doc. 135.

3 Tringli István, Hunyadi Mátyás és a Perényiek (Regele Matia şi familia Perényi), in ’’Levéltári Közlemények”, 1992, p. 176.

6 Sensul termenului de „baron” se schimbă în timpul domniei lui Sigismund. Grupul baronilor regali nu se suprapune perfect nici cu cel al nobililor mari (magnaţii, moşierii cei mai avuţi), nici cu cel al nobililor cu demnităţi. Titlul de „baron” este irevocabil pe durata vieţii, nefiind astfel condiţionat de deţinerea permanentă a unei demnităţi. Totuşi, este o regulă ca cei înzestraţi cu această titulatură să fi deţinut măcar o dată în viaţă una dintre funcţiile importante din regat; Engel Pál, Zsigmond bárói, passim; până la stabilizarea listei baronilor, în anul 1498, numărul acestora variază între 15 şi 24 de persoane; Kubinyi András, Bárók a királyi tanácsban Mátyás és II. Ulászló idejében (Baronii din consiliul regal în timpul lui Matia şi Vladislav al II-lea), in ’’Századok”, 1988, nr. 1-2, p. 147-185.

7 Tringli István, Hunyadi Mátyás és a Perényiek, p. 177.

8 Engel Pál, Magyarországvilági archontológiája 1301-1457(Archontologia laică a Ungariei), MTA Történettudományi Intézete, CD-ROM, Budapest, 1996.

12