Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

ordinea prestigiului, jude al curţii regale. Deşi mai puţin cunoscut decât tizul său din ramura palatinală, care a jucat un rol cheie în istoria Ungariei din primii ani de după bătălia de la Mohács, Petru Perényi urmează un traseu biografic spectaculos, reconstituibil până la detaliu prin numărul mare de surse.

Din copilăria sa se pot reconstitui, după cum era de aşteptat, doar anumite aspecte, şi acelea pe baza informaţiilor indirecte. Tatăl lui Petru Perényi, Simion, şi-a pierdut viaţa cândva înainte de 1370, ucis fiind chiar de fratele său, Emeric. Cazul morţii caracterizate ulterior ca accidentală (casualiter)9 a lui Simion ajunge până la curia papală, unde ucigaşul este absolvit de păcat, apoi în faţa regelui, care iartă la rândul său fratricidul, cu condiţia ca Emeric să-i poarte de grijă văduvei şi a orfanilor fratelui său10 11. Componenţa exactă a familiei lăsate în urmă de Simion se poate stabili abia în anul 1378. Atunci, în faţa conventului de Jászó se prezintă pe de o parte văduva lui Simion, Ecaterina, cu cei doi copii ai săi: Petru şi Veronica, iar pe de altă parte Emeric şi fiul său, Ilie". Scopul acestei înţelegeri autentificate de locul de adeverire este unul dublu: în primul rând, recompensarea familiei lui Simion pentru uciderea acestuia, iar în cel de al doilea rând, divizarea averii între descendenţii de sex masculin. Petru preia şi în numele surorii sale partea nordică a satului Peren, împreună cu curia, şi părţile lui Emeric din satul Felnempty cu o jumătate de moară12. Urmează înţelegerea între bărbaţi: Emeric împarte cu nepotul său satul Perény, lăsând pământul cultivabil în comun, aşa cum fusese şi anterior. După această înţelegere, nu mai există nici o legătură vizibilă documentar între unchi şi nepot.

Documentul serveşte drept punct de plecare pentru mai multe presupuneri, prima dintre ele legată de vârsta lui Petru. Putem afirma cu destulă siguranţă că cele două părţi şiau dorit reglarea conturilor cât de curând posibil, adică atunci când orfanul împlinea vârsta necesară pentru a se putea reprezenta singur în faţa legii. Argumentul constă în rapiditatea cu care s-au desfăşurat concomitent cele două acţiuni juridice: recompensarea morţii lui Simion şi divizarea de moşii în cadrul descendenţilor. Era vorba fără îndoială de o înţelegere prealabilă între cele două părţi, care aştepta doar momentul legal al punerii în aplicare şi care, de altfel, nu a mai fost niciodată contestată de nici unul dintre protagonişti. Petru trebuie să fi avut în 1378 doisprezece sau paisprezece ani, vârsta la care un adolescent de sex masculin putea să apară pe cont propriu într-un proces13. Dacă acceptăm această ipoteză, atunci anul naşterii lui Petru este 1362 sau 1364, iar intervalul de timp în care putea să survină moartea lui Simion este 1362 (sau 1364)-1370. Vârsta Veronicăi este mai greu de estimat, deoarece, având un frate, ea nu iese practic de sub tutela familiei decât în momentul căsătoriei. Este menţionată prima dată alături de soţul ei în anul 139114, însă căsătoria a avut loc probabil cu câţiva ani mai devreme.

Timp de nouă ani, tânărul Petru nu mai apare în documentele scrise. îl regăsim

Petru Perényi, „primum inter ceteros nostros regnicolas”...

9 Perényi, doc. 135.

10 Actul papal al iertării nu s-a păstrat. Existenţa sa este semnalată în documentul regal, care nu oferă însă alte informaţii privind familia lui Simion. Se precizează doar că uciderea s-a petrecut prin sabie; Arhiva Naţională a Ungariei, Mohács Előtti Gyűjtemény, Diplomatikai Levéltár (Colecţia documentelor de dinainte de Mohács, Arhiva Diplomatică - în continuare DL), doc. 75372.

11 Perényi, doc. 135.

12 Ibidem.

13 în Tripartitul lui Verböczi, vârsta majoratului deplin este fixată la 24 de ani. Cele mai importante drepturi care se adăugau atunci unui bărbat erau cel de a înstrăina sau a zălogi averea imobilă. Fiind însă vorba despre simpla administrare a moşiilor părinteşti, credem că aici este vorba totuşi despre aşa numita „vârstă legală”, care la începutul secolului al XVI-lea era 12 ani, iar „în trecut” de 14 ani. I. Werbőczi - J. M. Bak - P. Banyó - M. C. Rady (trad.),7fie Customary Law of the Renowned Kingdom of Hungary: A Work in Three Parts (The “Tripartitum”) Stephen Werbőczy (1458-1541), Budapest, 2005, titlul 111, p. 190-193.

14 Nicolae Szomszédvári Tóth; Perényi, doc. 162.

13