Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 29/2. (2013)
Istoria culturii
Prezintă şapte braţe — câte trei de fiecare parte a axei principale. Sfeşnicul ar corespunde celor şapte planete şi celor şapte ceruri, şapte fiind considerat un număr perfect, cele şapte candele fiind cei şapte ochi ai lui Dumnezeu care cutreieră pământul. Sfeşnicul este un simbol al logosului, lumină a lumii. în capitolul Zaharia14, acesta îl descrie ca fiind străjuit de doi măslini din care se scurge direct untdelemnul necesar candelelor. Este foarte cunoscut şi sfeşnicul cu opt braţe “banukia", cel care a ars timp de opt zile în perioada războiului macabeilor cu seleucizii din Siria, deşi uleiul din lampă putea să ajungă doar pentru o singură zi15. Hanuca comemorează redobândirea religiei evreieşti şi a independenţei politice, apoi a început să simbolizeze independenţa însăşi. Antigonus când a dorit să restabilească dinastia haşmonee, să proclame popularitatea şi prestigiul strămoşilor săi, a ales simbolul care exprima cel mai bine atât justificările sale istorice, moştenirea sa spirituală cât şi intenţiile sale religioase şi politice16. Pe monede, reprezentarea apare într-o formă simplificată corespunzând descrierii candelabrului lui Moise: toate ramurile se termină la aceeaşi înălţime, pare să stea pe o bază înclinată ce se sprijină pe trei picioare mici, asemeni potirului reprezentat de banii grei de la prima revoltă şi este în acord cu tradiţia rabinică care spune că „stătea pe picioare". In Talmud era specificat sprijinul pe picioare dar nu şi numărul acestora. Din textele medievale conform tradiţiei, acestea ar statua că este vorba de trei. între secolele I şi VI apar un mare număr de candele pictate şi gravate pe o bază de trei picioare. Menorele din întreaga Europă şi Orientul Mijlociu sunt variate ca stil decorativ şi ca formă, dar baza cu trei picioare este comună, deci nu poate fi considerat un rezultat al influenţelor stilistice locale17. în Roma antică, cimitirele erau organizate în catacombe, inscripţiile funerare erau în greacă şi doar puţine în ebraică, dar simbolul menorei era nelipsit18. în cimitirele din nord-vestul României studiate, simbolul apare pe pietrele de mormânt ale femeilor evlavioase. Acolo unde aşezarea mormintelor se făcea după sex, şiruri întrergi de pietre grupează o mare diversitate de menőre. Este cazul cimitirului din Săpânţa (Maramureş) (Fig. 1). Este deosebit de important de subliniat faptul că simbolul menorei în cimitirul evreiesc, face trimitere la registrul casnic, fiind în legătură cu îndatorirea femeii de a aprinde lumânările de şabat sau cu prilejul altor sărbători. Aceasta ar fi cauza reprezentării ei ca ornament foarte frecvent pe piatra funerară a femeilor. Simbolul poate fi unul discret, incizat simplu în piatră, sau poate să fie un relief executat în strânsă legătură cu descrierea biblică. O reprezentare des întâlnită în nord-vestul României este menora reprezentată printr-un mănunchi de vreji vegetali (Fig. 4). Menora apare frecvent şi cu un număr mai mic de braţe, cinci, trei (Fig. 5), sau chiar întrun picior, mai ales în arta cimiterială rurală. Pentru că cioplitorii monumentelor funerare evreieşti practicau o artă naturalistă, în strădania lor de a reprezenta cât mai exact imaginea, uneori sfeşnicul apare cu flacăra deasupra. Există un număr restâns de monumente în care tija menorei apare pe pietrele de mormânt duble, despărţind textele epitafurilor. în aceste cazuri menora este reprezentată naturalist, la dimensiuni impresionante (Fig. 3). Motivul menorei este întâlnit şi pe împrejmuirile din fier forjat ale mormintelor, obicei practicat la începutul secolului al XX-lea în strânsă legătură cu noul stil ce se dezvoltă, seccession (Fig. 2). Menora este un simbol atât de apropiat evreimii, încât deşi ea are profunde semnificaţii religioase, a fost folosită şi ca ornament pe clădirile civile. Astfel o menora de mari dimensiuni, 14 Biblia, Zaharia, 4: 1 -14. 15 Paul Petrescu, Obiecte rituale iudaice din România, Bucureşti, 1999, p. 64. 16 D. Sperber, op. cit. p. 142. 17 Ibidem, p. 142. 18 Magyar Zsidó Lexikon, szerk. Újvári Péter, Budapest, 1929, p. 890. Simboluri religioase în cimitire evreieşti... 225
