Marta, Liviu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 29/1. (2013)
Tudor Soroceanu: Un sătmărean de talie internaţională: Tiberiu Bader la împlinirea vârstei de 75 de ani
foarte reduse de oameni de ştiinţă, aproape pe cale de dispariţie, care posedă talentul-fară a-şi trăda convingerile şi principiile fundamentale de viaţă - de a câştiga de partea lui pe orice partener de discuţie. Chiar dacă avea de-a face cu persoane foarte diferite, cum ar fi un secretar de partid de la Satu Mare, un reprezentant al autorităţilor culturale din Baden-Würtemberg sau un donator de bani pentru o expoziţie, Tiberiu Bader ştia să găsească întotdeauna cuvintele potrivite, aducătoare de succes. El se numără şi printre rarii colegi de breaslă cu care se pot discuta probleme de meserie - adesea vehement şi în contradictoriu - fără ca relaţiile prieteneşti să aibă de suferit, în orice caz nu pe durată lungă. Este o raritate care se cere şi ea remarcată. Acest caracter minoritar, cu multe valenţe, constituie în bună măsură un element de legătură şi de unificare între cele două etape ale vieţii sale, asigurând continuitatea spirituală, dar şi cea practică între perioada sătmăreană şi zona natală pe de o parte şi „lumea largă“ pe de cealaltă parte. în timpul petrecut la Satu Mare, într-un muzeu judeţean relativ izolat, Tiberiu Bader vădeşte priceperea de a înnoda şi cultiva legături trainice cu cercurile de specialitate din Europa şi, în general, cu întreaga lume; privind lucrurile din direcţie opusă, din noua sa patrie aflată în centrul Europei, constatăm că inima lui bate în continuare în acelaşi ritm sătmărean şi transilvănean. Iată un lucru care nu se petrece doar din ataşament faţă de muzeul unde a lucrat şi care se concretizează de pildă în donaţia de cărţi iniţiată anul acesta, în conferinţele ţinute şi în ceea ce a scris despre regiunea sa natală; acest ataşament se face simţit în fiecare convorbire, în fiecare dintre gândurile mai importante exprimate de Tiberiu Bader. El este şi unul din puţinii colegi care şi-a sacrificat, ani de zile, o bună parte din venitul său, nu din cale afară de substanţial într-un muzeu din România, pentru întregirea bibliotecii sale de specialitate, dar şi pentru aceea a muzeului. Ridicarea permanentă a nivelului de informare profesională a fost o parte componentă a vieţii sale. El ne confirmă mereu vechea vorbă, şi anume că «omul sfinţeşte locul» şi nu invers, aşa cum se lasă mulţi amăgiţi. Faptul că în anul 2008 a fost ales membru corespondent al Institutului Arheologic German, iar peste doi ani i sa conferit premiul pentru merite culturale în cadrul judeţului lui natal, Satu Mare, sunt semne exterioare de recunoaştere, care întăresc cele spuse mai sus. Cu umorul nostru sănătos, de sorginte ardelenească, hotărâserăm amândoi, încă de mai multă vreme, să scriem fiecare, conform succesiunii fireşti, necrologul pentru cel care avea să plece mai întâi. Iată însă că s-a ivit ocazia îmbucurătoare de a putea încredinţa mai devreme hârtiei câteva cuvinte despre prietenul şi camaradul meu de luptă ştiinţifică, Tiberiu Bader. Am făcut acest lucru din toată inima. Urările pe care aş dori să i le adresez cu această ocazie, de la masa mea de lucru din Berlin, celui sărbătorit, aflat la masa lui de lucru din Hemmingen, sunt, şi o spun cu toată convingerea, urările de bine care adastă pentru el în inimile tuturor colegilor şi prietenilor; sănătate, vigoare şi putere de lucru, umor, dar, şi de-acum înainte, zile cât mai multe şi mai senine. Acest jubileu este un prilej de bucurie, jubilamus igitur, să ne bucurăm aşadar întru prietenul şi colegul nostru! T. Soroceanu Berlin, Germania tudor_soroceanu@gmx.de 13
