Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Viorel Ciubotă - Liuba Horvat

Părintele Bacsinszky44 cu sila a luat de la părintele Pahomie un cal bun, iar lui i-a lăsat unul slab. Aflând despre acest lucru, preotul Grigorie Stefanco i-a dat părintelui Pahomie un mânz în schimbul a doi boi. El s-a transformat într-un cal de toată frumuseţea, pe care mulţi oameni au vrut să-l cumpere. Părintele Bacsinszky a aflat despre acest lucru şi a vrut să pună mâna şi pe acest cal. După moartea părintelui Pahomie, Bacsinszky a dat ordin să fie luat înapoi calul de la fiul preotului din Bârsana. Dar calul a trecut în proprietatea fiului preotului din Bârsana. Părintele Bacsinszkyi a început să fie invidios că fiul preotului are un cal mai bun decât el. Şi din nou a triumfat forţa. Părintele Bacsinszkyi a luat de la fiul preotului calul bun şi i-a dat în schimb calul pe care l-a luat mai demult de la părintele Pahomie. Acest lucru l-au văzut şi pot să-l adeverească persoane cum ar fi administratorul Rednic, preotul loan Roman din Apşa de Jos, preotul Gheorghe Stefanco, parohul din Bârsana, preotul Vasile, de asemenea din Bârsana, preotul Lupul din Surduc (Strâmtura), preotul Ananie Stanca din Vaian, părintele Grigorie care trăia la mănăstire, Ştefan Balea, un nobil din Bârsana.

Pământurile de lângă mănăstire: în Capul Câmpului, pentru două câble, un ferdel ce înseamnă măsură. O păşune pentru 10 care de fân, care fost zălogită pentru 12 zloţi de aur. De la Bârsana se numeşte în Vârvu Secăturii. Un viţel crescut care a fost tăiat pentru opinci, iar doi au fost daţi evreilor.

După moartea părintelui Pahomie au fost daţi 2 tauri slugilor, apoi însămânţate 4 ferdele (o pătrime dintr-un iugăr) de ovăz, iar până în data de 2 februarie vor fi însămânţate încă 5 măsuri; 4 ferdele de secară şi 3 ferdele de hrişcă, 5 ferdele de porumb. A fost plantată varză, cânepă şi grâu 3 ferdele. Martorii care confirmă toate acestea sunt: administratorul Rednic, comisarul, preotul Roman, parohul Vasilie de Bârsana şi alţii.

Mănăstirea de la leud

Mănăstirea de la leud a fost ctitorită de familia Balea (Lazăr, Nicolae şi alţii) în anul 170945, însă atestări documentare nu există. Biserica mănăstirii este bună. Are antimisul episcopului Ioanichie, cruce de lemn, Evanghelie slavă tipărită, potir, discos, stea, Triloghion, 2 Trioduri tipărite (de post şi de fiecare zi), un Octoih manuscris, Liturghion tipărit la Lvov, Apostol, Trebnic (Liturghier), Minei românesc manuscris, 3 stihare, 1 felon şi două vechi, feţe de masă destul de vechi, 2 clopote. Două case: prima pentru slujitori, a doua pentru jurist. Juristul Serafion a fost hirotonisit în Moldova. Trei jeleri, fiecare în casa lui. Doi boi, două şuri, un ferestrău, o căruţă veche, un plug, 3 topoare, un lanţ, 3 butoaie, 6 boi, 5 vaci din Lunca, 3 vaci sterpe şi 3 de un an, 2 cai. împrejurul mănăstirii toate pământurile erau în proprietatea acesteia. O parte a pământurilor mănăstirii vrea sa le ia Iosif Timiş. Pe pământuri este sădită un pic de secară, ovăz şi mult porumb. 40 de oi cu capre, 3 slugi. Proprietarul a fost juristul Serafion. Raţe, găini. Din 1742, juristul Serafion locuieşte cu mama lui la mănăstire. în aceea vreme a venit aici un călugăr nomad. 6 stupi cu albine. Mama juristului şi cumnatul acestuia erau clopotari la mănăstire.

Martorii care confirmă acestea sunt: administratorul Rednic, loan din leud, comisarul, domnul Mihai Balea şi alţii.

Mănăstirea de la Moisei

Dintr-un document românesc, mănăstirea de la Moisei a început să funcţioneze din anul 1682, iar conform datelor dintr-un document maghiar, din anul 167246.

Documentul maghiar a fost scris în comitatul Maramureşului, tradus în limba maghiară şi confirmat în anul 1692. în el sunt înscrise pământurile date în folosinţa mănăstirii şi multe altele. Parohul de Moisei, în acea vreme văduv, a muncit aici. După terminarea construcţiei mănăstirii, parohul de Moisei s-a călugărit şi a devenit egumenul mănăstirii. După moartea sa, egumenatul a fost moştenit de către fiul călugăr al acestuia,

44 Vicarul Maramureşului Andrei Bacsinszky era originar din comitatul Zemplen şi a fost numit vicar de către episcopul Manuel Olsavszky în 18 iulie 1746. El este iniţiatorul construcţiei bisericii de lemn din satul Săcel, la Sighetu Marmaţiei, în anul 1749. In anul 1754 a fost schimbat din funcţia de vicar, ocupând posturi de preot la Hajdudorog şi apoi în comitatul Zemplen, unde şi moare în 14 iunie 1759; Cf. M. Lutskay, Op. cit., Nr. 18, 1992, p.140-141.

45 Deşi datarea mănăstirii în anul 1709 este acceptată de toţi autorii care s-au preocupat de subiectul mănăstirilor din Maramureş, faptul că în anul 1749 acolo se găsea un antimis de la episcopul Ioanichie Zeikan (1652-1686) şi cunoscând că aceste antimise erau date de obicei cu ocazia sfinţirii lăcaşurilor de cult, credem că mănăstirea a funcţionat în leud încă din sec. al XVII-lea.

46 Mănăstirea de la Moisei funcţiona încă din anul 1637, când este amintită ca sediu al episcopului Dumitru (A. A. Rusu, Op.cit., p. 176). Probabil că în anul 1672 a fost rectitorită de către protopopul local Mihai Coman, care apoi s-a călugărit şi a devenit egumenul mănăstirii. Ce este foarte interesant este faptul că această mănăstire ctitorii au închinat-o mănăstirii de la Putna, după cum reiese dintr-o scrisoare a arhimandritului Calistrat, datând din anul 1758, în care cerea să-i fie respectat dreptul asupra mănăstirii de la Moisei, drept pe care l-a primit încă de la ctitori (N. Iorga, Scrisori fi inscripţii ardelene fi maramurefene, Bucureşti, 1906, p. 237). Deşi a fost desfiinţată în timpul lui Iosif al Il-lea, între anii 1843-1870 reapare în funcţiune (A. A. Rusu, Op.cit., p. 177).

30