Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Un document din anul 1749...

din lemn, pe el 4 şerveţele, deasupra Sfintei mese se găseşte o cutie pentru danii pentru bolnavi, cruce pictată, o Evanghelie nouă, un Slujebnic din Kiev, un Triloghion, un Apostol, 2 Octoihuri (Nou şi Vechi), 2 Trioduri mari de Kiev (de post şi de fiecare zi), o Psaltire, un Orologhion, un Testament, un Triód de fiecare zi manuscris, o Dioptră, un Catehism de Kiev, o Biblie, 3 Liturghiere (unul mare de Lvov, al doilea Vechiul Testament, al treilea Irmologhion mic, manuscris, carte poloneză), 2 feloane (unul din ele vechi), 2 epitrahile, 2 naracliţe, 2 stihare, 8 feţe de masă pe mese şi pe proscomidiar, 3 şterguri, un potir, stea, lingură, aere, sfeşnic, cădelniţă, 2 sfeşnice sculptate mari. în mijlocul bisericii atârnă un candelabru pictat, un iconostas frumos, 3 clopote (două mari şi unul mic în faţa altarului). Lângă biserică se găseşte o casă pentru slujitori, în care se află o chilie şi cămara. La nord de biserică se află grajdul, 4 case de jeleri, în care locuiesc 5 jeleri scutiţi de porţie. Ei au o căruţă cu 16 cercuri, un plug de lemn şi două de fier, 4 topoare, un lanţ, 2 ciocane, 3 burghie, o daltă, o pilă, o ladă pentru faină, 3 butoaie mari, 14 bărbinţe, ladă cu închizătoare, lădoi, 2 boi, 2 vaci, 3 vaci sterpe, din care două de un an. Dar acum tare mor animalele. Iarna trecută au murit 2 boi de la mănăstire şi o vacă. Cândva, părintele Ştefan a împrumutat preotului Aicea o vacă de la mănăstire. Când părintele Ştefan a cerut să-i fie înapoiată, între ei a început cearta şi chiar părintele Ştefan l-a plesnit pe preot în faţa oamenilor. Preotul Aicea s-a plâns pentru aceasta la preasfinţitul părinte Bacsinszkyi, dar pentru că preotul Aicea nu a adus nimic la mănăstire, preasfinţitul părinte Bacsinszkyi a luat de la el pentru vacă 26 sau 36 bani de aur.

Pe pământul arabil care se găsea în jurul mănăstirii erau însămânţate pentru iarnă 3 măsuri de grâu, 3 măsuri de ovăz, 30 măsuri de hrişcă, 6 măsuri de porumb, 3 parcele pentru boabe. Exista un coş de mălai şi unul de mălai măcinat, o măsură de prune uscate, un pic de fasole, mazăre; două pocruţe; două mese, un lingurar, un canceu, 2 coveţi. După moartea părintelui Ştefan, stăpânul mănăstirii a devenit Simion Ivankovici, care a trăit la mănăstire de la vârsta de 15 ani.

Mănăstirea de la Hruşevo

Mănăstirea de la Hruşevo a fost ruinată în timpuri străvechi de către necredincioşi37. Documentele privind reconstruirea acesteia se găsesc la mănăstirea de la Munkacevo.

Mănăstirea de la Biserica Albă

Mănăstirea de la Biserica Albă3” a fost ctitorită de către Dragomir şi sora lui Uiţi39 şi ei sunt ctitorii mănăstirii de la Gruşevo. Documente despre înfiinţarea mănăstirii nu există. Biserica este din piatră cu gropniţă

37 Despre mănăstirea de la Hruşevo (Peri) sunt numeroase opinii, existând o adevărată controversă istoriografică româno-ucraineană în privinţa apartenenţei ei (Arh. Vasilii Pronin, Op. át., p. 283 şi diacon Olexandr Monici, Op. át., passim). Există un document emis în 9 martie 1607, al lui Valentin Drugeth, în cetatea Hust, la rugămintea solului moldovean al domnitorului Simion Movilă, unde el afirma clar că Perii erau o mănăstire românească (...Lem egy oláh kalastrom veghet, mely hortvelyesnek hivatati/i). (Cf. Hodinka Antal, A Munkácsigör. saşert. püspökség okmánytára, voi. I, 1458-1715, Ungvár, 1911, p. 49). Averea mănăstirii fusese confiscată în trecut şi trecută în administrarea cetăţii Hust. Drugeth hotăra în documentul amintit ca averea să revină din nou mănăstrii (pământ arător, fâneţe, păduri şi heleşteie), toate acestea trebuind să fie stăpânite împreună de episcopul Maramureşului şi călugării de la mănăstire, sub ascultatea căpitanului din Hust. Nu ştim dacă acest act a fost pus în aplicare, deoarece în 13 februarie 1646 „întreaga comunitate a cucernicilor preoţi de credinţă grecească cere în chip solemn ca nobilul comitat să binevoiască să scrie Măriei Sale Domnului (Principele Transilvaniei n.n. ) să le dea înapoi satul şi mănăstirea din Peri. Ei sunt pregătiţi să depună suma plătită Măriei Sale” ( Ioan-Aurel Pop, Diplome maramureşene din secolele XVI-,XLIII, provenite din colecţia lui loan Mihályi de Apşa, Bucureşti, 2010, p. 273). Aceeaşi rugăminte o adresau şi episcopului de la Mukacevo, Tarasovici (Adrian Andrei Rusu, „Mănăstirea Peri (Hruşevo, Ucraina) Elemente preliminare noi privitoare la istoria şi arheologia ei”, în Ikelaţii româno-ucrainene. Istorie şi contemporaneitate, Satu Mare, 1999, p. 169. Mănăstirea a fost distrusă probabil în timpul invaziei polonezilor în Ungaria din anul 1657 sau a invaziei turco-tătare din anul 1661. Ea nu mai exista în 24 iulie 1668, pentru că atunci principele Mihail Apafi dăruieşte lui Ştefan Frater, căpitanul cetăţii Hust, satul. Donaţia a fost confirmată în anul 1669 (Adrian Andrei Rusu, Op. át., p. 170).

După părerea noastră, distrugerea mănăstirii trebuie pusă în legătură cu expediţia de pedepsire condusă de Aii Paşa din anul 1661, deoarece cronicarul Sas Georg Kraus vorbeşte despre faptul că în 13 august 1661 AM Paşa a trimis “o mulţime de tătari, care ajunseră chiar până la Sighet să ardă şi să pârjolească.. .la întoarcere...tătarii au dat foc în Tecső şi Visk şi la nenumărate sate şi au răpit multe mii de creştini” (Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 1608-1665, Bucureşti, 1965, p. 412). Ar fi de necrezut ca biserica de piatră şi acareturile mănăstireşti de la Peri, aşezate pe o înălţime, foarte aproape de drumul ţării să fi scăpat ochilor vigilenţi ai tătarilor!

38 Mănăstirea a fost întemeiată de către ctitorii mănăstirii Peri, Drag şi BaUţa, după cum spune şi documentul de faţă. A servit ca reşedinţă pentru unii din episcopii Maramureşului şi de asemenea ca loc de veci pentru unii din ei. La 1651 este atestat egumenul Ladislau „locuitor al mănăstirii de la Biserica Albă”. Cf. loan Aurel Pop, Op. át., p. 277. în 7 apriHe 1725 este amintit Antonius din ordinul Sfântului Vasile cel Mare, preot al mănăstirii de la Bisercia Albă, egumen sau superior de circa 60 de ani (Cf. Episcopia grecocatolică de Munkacevo. Documente, Satu Mare-Ujgorod, 2007, p. 297). Mai este amintit în 1728 egumenul Vasile. Cf. Tit Bud, Date..., p. 101.

39 De fapt este vorba de Baliţa, fratele lui Drag, ei fiind şi ctitorii mănăstirii de la Hruşevo. Documente despre înfiinţarea mănăstirii nu există.

27