Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Viorel Ciubotă - Liuba Horvat

vechi, o cruce cu lănţişor de argint în aminirea episcopului Dosoftei, care este înmormântat aici, o Evanghelie, iar a doua manuscris, 2 Slujebnice, un Triloghion, un Apostol şi un Apostol manuscris, Minei manuscris pe 12 luni, un Octoih şi unul manuscris, 2 Trioduri (de post şi de fiecare zi), 2 Trebnice (mare şi mic), un Orologhion, 2 Psaltiri, 2 Acatistiere, Minee manuscrise pe 12 luni, o Evanghelie de învăţătură manuscris, o sabie spirituală (?), un Doroftei tipărit32, blagoslovit de părintele Teodosie, care 26 de ani a fost egumen în Dragovo, 2 feloane de mătase, 5 epitrahile, 6 stihare şi un stihar diaconesc, 2 orarii, 3 naracliţe, 2 aere, sau două perechi şi o masă, 2 cădelniţe, 8 şerveţele pe scaun, 12 ştergare, 4 clopote cu sunet plăcut, o trapeză şi o masă, 4 chilii şi 5 chilii părăginite. Lângă biserică se găseşte casa slugilor, lângă ea, grajdul pentru un cal şi pentru o vacă. în jurul mănăstirii se găseau 4 case de jeleri. în proprietatea jderilor se aflau: o moară cu o piatră, căruţă pentru boi, plug de fier, 5 topoare, 4 burghie, 4 coase, o daltă, o piedică pentru cal, 5 lăzi mari de faină şi 2 lăzi mai mici pentru făină, o covată pentru pâine şi două mici, 37 de stupi, iconostas vechi, 4 boi, 4 tăuraşi de un an, 5 vaci, 2 vaci sterpe, un viţel de un an, un tăuraş, un viţel de lapte de un an, un cal. Câte un pic de porumb şi ovăz. 36 de oi de lapte, un berbec, 29 de miei de un an. Pământ arabil pentru porumb pentru 3 zile de arat, pentru ovăz pentru 3 zile, pământ pentru hrişcă pentru 3 zile şi câte un pic pentru secară. Pământurile şi pajiştile le-am văzut cu ochii mei. Hârtii pentru proprietăţi nu există, numai mărturia păzitorului mănăstirii.

Mănăstirea din Vilhivtsi

Mănăstirea de la Vilhivtsi a fost construită în 1708 de către iereul loan Zubriţii, în timpul protopopului Dimitrii din Vilhivtsi33. înainte de evenimentele descrierii, iereul loan s-a călugărit, în timpul episcopului Stoica. După spusele solgabirăului34 (primar) din Vilhivtsi, protopopul Dimitrii din Vilhivtsi a rămas văduv cu mulţi copii. Neştiind ce să facă, s-a călugărit, primind numele de Dosoftei, iar mai târziu a devenit episcop şi a rămas la mănăstire. Biserica mănăstirii este mică, de lemn, acoperişul vechi şi altarul de lemn, pe el găsindu-se 4 şerveţele, o gropniţă veche, antimisul înrămat al episcopului Stoica, o cruce pictată, potir, 2 feloane din epitrahil, o naracliţă, 6 feţe de masă, 3 şterguri, o Evanghelie, un Liturghier, un Triloghion, un Octoih, un Apostol, 2 Trioduri (de post şi de fiecare zi), o Pasltire, un Liturghier, un clopot, un grajd împrejmuit, iar al doilea în ruină, 2 case sub un acoperiş. în aripa de vest, o chilie, 13 cercuri pentru căruţă, plug, 4 topoare, 2 burghie, o sapă, 6 boi, 4 vaci şi o vacă de un an stearpă, 4 viţei de un an, un cal, 20 de care de fân, 23 de stupi, 2 butoaie pentru varză, o ladă pentru făină, 5 viţei, o coasă, un coş împletit, un chimir.

Când doreau, locuitorii satului puteau să ia vaca, albinele sau orice altceva, iar vieţuitorii mănăstirii nu puteau să se apere de aceştia. în afară de locuitorii satului, pe călugări nu îi respectau nici calviniştii. Deseori în comitate mănăstirile fac mai mult pentru distrugerea credinţei, decât pentru păstrarea ei. Acest lucru poate rămâne necunoscut oamenilor, dar nu şi Domnului Dumnezeu şi propovăduitorilor acestuia, arhidiaconului loan Vulhovskii (din Vilhivtsi) şi lui Ştefan de Teresva (Tersuvskii). Şi a povestit toate acestea solgabirăul înainte de descriere.

Mănăstirea de la Bedevlea

Istoria înfiinţării mănăstirii de la Bedevlea este următoarea: Fedor Dubanovici i-a învăţat pe copii de-a lungul a multor ani, iar la bătrâneţe a rugat satul să-i dea loc pentru construirea mănăstirii35. Satul a fost de acord şi l-a ajutat să întemeieze biserica. însuşi Fedor s-a călugărit şi a fost numit Teofilact, iar tot ce a agonisit în viaţă, a investit în construirea bisericii în anul 1719. Pe uşă, dar şi pe marginea acesteia este inscripţionat că Teofilact a murit în anul 1745. De atunci, mănăstirea a trecut din mână în mână. în 1747, Iosif Bethlen36 a vrut s-o ruineze, dar satul a schimbat pământurile mănăstirii pentru suma de 173 de bani de aur. Ca să strângă suma necesară au vândut oile şi boii mănăstirii. Preotul Ştefan, care în vremea aceea trăia la mănăstire, a povestit sătenilor că în Bedevlea există o mare parcelă de pământ, unde se găseşte o casă putrezită. Acum mănăstirea se află pe proprietatea ei. Adevărat este că locul unde stă mănăstirea nu are acces la drumuri şi nu este bun pentru construit, ci doar pentru agricultură. Acea biserică este bună, din lemn, cu acoperiş bun. Altarul

32 Este vorba de episcopul Doroftei al Tyrului mort în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian şi care a lăsat mai multe lucrări despre sfinţii evanghelişti sau cugetări despre Noul Testament.

33 Arh. Vasilii Pronin, Op. cit., p. 280.

34 Cuvântul maghiar stşolgabiro folosit aici în sensul de primar, jude.

35 Arh. Vasilii Pronin, Op. cit., p. 281.

36 Jozef Bethlen, conte, a fost comite suprem al comitatului Maramureş între anii 1717-1742. Cf. Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Baia Mare, 1997, p.198.

26