Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Viorel Ciubotă - Liuba Horvat

Descrierea mănăstirilor vechi şi a celor de api din Maramureş, începând cu Boroneavo

Mănăstirea de la Boroneavo

Anul construirii Mănăstirii de la Boroneavo este 171623. Fondatorul mănăstirii este preotul loan Kozak, în vremea aceea paroh în Selisce24 şi Kopaşnevo25. Călugărindu-se, loan Kozak a cumpărat cu aproximativ 40 de zloţi de la locuitorii Hustului un loc în pădure, care se afla în apropiere de pământurile contelui Hustului, unde a construit o biserică mică şi, în apropiere, o căsuţă care se păstrează până azi şi unde locuiesc călugării.

Atunci când s-a făcut descrierea mănăstirii — 5 iulie 1749 — obiectele care se aflau în inventar erau următoarele: în biserică exista un altar de lemn pe care se aflau 4 feţe de masă, un antimis al episcopului Ioanichie26, 4 sfeşnice, 3 cruci, din care două de lemn, o gropniţă pictată, o Evanghelie, care a fost dată spre folosinţă de un iobag, Triloghion împrumutat din Kopaşnevo, un Apostol, 2 Trioduri (de Post şi de Dulce), un Orologhion (Triódul de Post şi Orologhionul au fost cumpărate de către călugărul Isaia pe banii lui, pentru ca la bătrâneţe, când nu va mai fi în putere, să primească ajutor de la mănăstire. Dar, cu toate că a muncit 30 ani pentru bunăstarea mănăstirii şi a participat la toate slujbele, în afară de o pereche de cizme nu a primit nimic, iar când a început să aibă pretenţii de la egumen, acesta i-a răspuns că şi el are dreptul să primească ca şi ceilalţi călugări; asta intră în atribuţiile monahului şi el nu este obligat să-i dea în plus), o Psaltire, 2 Octoihuri (Nou şi Vechi), 2 feloane, 2 patrafire, 2 anterie, 3 stihare, un potir din zinc, 2 linguriţe, 10 avră, 2 cădelniţe, pe masă 2 şervete, pe icoane 7 ştergare, catapeteasmă roşie frumoasă, 2 clopote, un prapor, un candelabru care atârnă din tavan în centru bisericii, 2 lămpi de tablă, un iconostas mic, cu stâlpi de ambele părţi. Duşumeaua era din scândură negeluită.

Căsuţa, care are la nord o cărare lungă, este compusă din 3 camere: sală de mese şi 2 chilii. Lângă casă este plasat şopronul în care se găseşte o căruţă veche, un plug, 2 topoare, o coasă, lăzi mari pentru păstrarea făinii, 3 butoaie, o sapă, o vacă, 2 viţei, 9 stupi, 20 de căruţe de fân. Lângă casă existau 8 ari de pământ: pe 2 ari era însămânţat porumb şi pe o mică suprafaţă varză. Lângă mănăstire se aflau 14 căsuţe de jeleri din care 3 erau nelocuite (goale). Jelerii aveau dreptul să cosească şi să are pământurile mănăstirii.

Mănăstirea de la Dragovo

Mănăstirea de la Dragovo a început să funcţioneze în anul 170527, în timpul lui loan Rişko. Locul pentru construirea mănăstirii a fost obţinut de la Ştefan Rişko. In schimbul acestui pământ i-a fost cumpărată o altă parcelă, unde şi astăzi locuiesc urmaşii acestuia. Locul unde se găseşte acum mănăstirea, pe atunci plin de ierburi, a fost curăţat de către tot satul. Biserica mică de lemn construită a fost sfinţită de către episcopul Iosif Stoica. Lemnul folosit pentru construcţia bisericii este bun, iar acoperişul este vechi. Altarul din biserică este din lemn, acoperit cu 4 feţe de masă. Când s-a făcut descrierea mănăstirii exista următorul inventar: antimisul episcopului Stoica, 2 cruci de lemn, gropniţă veche pictată, sfeşnice, o Evanghelie, un Slujebnic Mare, un Trifologhion, un Octoih mare, un Orologhion, 2 Trioduri (de post şi de dulce) şi 2 Psaltiri, un Trebnic şi cel de-al doilea Trebnic dintr-o culegere veche, 6 icoane Antipendii, 6 şterguri pe icoane, deasupra icoanelor pe ambele părţi, la perete, laviţe lungi, 4 lumânări uzate, tablou mare cu stareţul mănăstirii, o lustră de lemn care atârnă la mijlocul tavanului, 3 potire din care unul cu foiţă metalică care se scorojeşte, 2 discosuri, 2 steluţe, 2 aere, 5 racoviţe (anterie), un brâu, 6 feloane, 7 epitrahile, 5 stihare şi unul diaconicesc, un Orar, un iconostas vechi, 2 clopote şi un clopoţel. La vest de biserică se găseşte sala de mese, în faţa acesteia poarta, lângă poartă se află chilia, cămara, în care se află o cadă veche. In continuare este chilia sfântului părinte Procopie Hodermarszkyi28, pe atunci vicar al Maramureşului, iar deasupra acesteia se află o chilie nelocuită care este în stare bună. De asemenea, există o căruţă, un plug, un lanţ, 2 lanţuri de fier pentru căruţă, şi unul pentru sanie, 2 burghie, o daltă, 3 topoare, un fierăstrău, 3 sape, 3 coase, 4 seceri, 2 lăzi mari pentru faină,

23 Mănăstirea este amintită într-o diplomă din 2 februarie 1389, în care se făcea hotărnicirea moşiilor lui Drag, corniţele secuilor. In decursul vremurilor ea a servit drept sediu unora din episcopii Maramureşului. Amintim aici pe episcopul Iosif Stoica (1690-1705) (Cf. Dr. Macarie Motogna, Op.dt., p.185 şi Arh. Vasilii Pronin, Op. át., p. 276).

24 Localitate în Ucraina, azi Nijne Seleşce.

23 Localitate în Ucraina.

26 Ioanikii Zeikan, episcop de Mukacevo (1652 - 08.11.1686).

27 Mănăstirea funcţiona deja în 1 ianuarie 1699, deoarece aici şi-a ţinut episcopul Iosif Stoica un sinod cu preoţii din Ieraşul de Jos. Cf. M. Motogna, Op.ât, p. 218 şi Arh. Vasilii Pronin, Op. át., p. 278.

28 Procopie Hodermarszkyi, primul vicar greco-catolic al Maramureşului era născut în oraşul Hundertmark (comitatul Scepus). A fost numit vicar de episcopul George Bizanczy în anul 1723. Cf. Mihailo Lutskay, Op.ât., nr. 18, 1992, p. 136-137.

24