Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Un document din anul 1749...

la Iaşi în anul 1743 şi aflată la mănăstirea Moiseiului: „Carte Psaltire s-au primit în sf<ânta> mă<nă> ştire Putna la schitu Moisei, ani de la H<ris>tos 1751, oc<tombrie> 5.”14 Mai mult, deşi trecuseră 20 de ani de la unirea religioasă a Maramureşului cu Biserica Romei, mănăstirea Moisei era considerată schit al mănăstirii ortodoxe de la Putna, ceea ce ne demonstrează rezistenţa în faţa ofensivei catolice.

Din cei 133 de preoţi care funcţionau în Maramureş, la 1751 mai existau încă 34 care fuseseră sfinţiţi în Moldova, fără să punem la socoteală pe cei sfinţiţi de episcopii ortodocşi ai Maramureşului Iosif Stoica şi Dosoftei, care alcătuiau majoritatea.

Oricum soarta acestor mici mănăstiri a fost peceduită în anul 1781 de către împăratul reformator Iosif al II-lea, care în primul rând scoate ordinele călugăreşti de sub dependenţa papală, iar în al doilea rând desfiinţează o serie întreagă de ordine şi mănăstiri, secularizându-le averile sub motivul că n-au ţinut şcoli, n-au ocrotit bolnavi, n-au cultivat ştiinţe15. Iosif al II-lea dorea să-i transforme pe călugări din elemente contemplative în cetăţeni utili sau preoţi activi. Procesul acesta de închidere şi lichidare a bunurilor mănăstirilor a durat câţiva ani, întocmindu-se inventare amănunţite a bunurilor mobile şi imobile, conform ordinului nr. 4622/4241 din 4 noiembrie 1789 a Consiliului Locumtenenţial.

S-au păstrat inventarele mănăstirilor Bârsana, Uglea, Bedevlea, Boroneavo16. S-au creat comisii de inventariere din care a făcut parte şi un delegat din partea episcopiei. Bunurile mobile legate de cult (cărţi, vase de cult, icoane, veşminte bisericeşti) au fost lăsate episcopiei, care a creat un depozit al lor la Ujgorod în seminar şi de unde preoţii parohiilor mai sărace au putut să-şi aleagă diferite obiecte. Se păstrează mai multe chitanţe ale unor preoţi despre asemenea bunuri primite. Astfel de potire, cărţi, clopote au ajuns în parohiile din comitatele Zemplén, Ung, Bereg, sau la seminariile din Bratislava (Pojon), Ujgorod17. Ultima chitanţă este din data de 13 iunie 1798 şi este semnată de parohul loan Ortutay din Agard (comitatul Zemplén) pentru „Calicem unum cumpatena et Stella” (un potir cu disc şi steluţă).

Se pune întrebarea firească dacă aceste mănăstiri au dispărut cu adevărat, sau mai mult, a fost vorba despre o spoliere a lor de bunurile mobile şi imobile, care au intrat în proprietatea statului sau a episcopiei de Mukacevo. După părerea noastră, unele mănăstiri au continuat să funcţioneze şi după desfiinţarea lor oficială, în deceniul 9 al secolului al XVIII-lea. Astfel, mănăstirea de la Ciuleşti funcţiona în anul 1803, după cum reiese dintr-o însemnare de pe un Catavasier apărut la Blaj în 1769: ,M^astă carte, anume Catavasier este a mănăstirii....în anul de la Isus Hristos, 1803, în luna lui iunie, în 20 de %ile”18. Chiar şi în anul 1911 încă se slujea în biserica mănăstirii19. Mănăstirea Moisei funcţiona în anul 1911, fiind sfinţită în acel an biserica de piatră de un impresionat sobor de preoţi şi o mulţime mare de credincioşi20.

De-a lungul veacurilor este atestată existenţa şi a altor mănăstiri pe meleagurile maramureşene. Astfel, la 28 mai 1652, Protocolul comitatului Maramureş amintea de mănăstirea de la Rona şi de preotul loan, locuitori ai acestui aşezământ21. Un document din 24 iulie 1411 amintea de o mănăstire numită Cuhea {....ad unum monasterium Kohnya monostra vocatum)22. Sunt şi alte documente care atestă existenţa unor toponime referitoare la mănăstiri în hotarele satelor maramureşene: Budeşti, Călineşti, Petrova, Săcel, Rozavlea etc.

Este incontestabil că măsurile luate de autorităţile imperiale la sfârşitul veacului al XVIII-lea au dus la închiderea multor mănăstiri, punându-se capăt la una dintre întreprinderile spirituale ale maramureşenilor şi lăsând urme adânci în istoria acestor meleaguri şi în conştiinţa oamenilor, dovadă fiind faptul că toate mănăstirile din arealul maramureşean, indiferent de ţara în care se află, România sau Ucraina, au fost refăcute în diferite epoci, cele mai multe după anii 1990, fiind astăzi mănăstiri înfloritoare.

14 Tit Bud, însemnări...., p. 433.

13 Acad. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1967, p. 246.

16 Arhiva de Stat a regiuni Transcarpatia, fond 151 opis 5 inv. 449.

17 Ibidem, f. 6, 7, 8, 9,10, 12,13,14,15,16,21, 22, 24, 25, 27.

18 loan Bârlea, Op. át, p.129.

19 Tit Bud, Op.ât., p.101.

20 Ibidem, p. 95-99.

21 I. Aurel Pop, Op. át., p 274.

22 Dr. I. Mihály, Op. át., p. 177.

23