Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Viorel Ciubotă - Liuba Horvat

din Dragovo, bătându-i şi pedepsindu-i pe călugări. Că datele din această descriere sunt veridice o demonstrează relatarea călugărului Vasile de la Biserica Albă, datând din anul 1742 şi care prezintă inventarul mobil şi imobil al mănăstirii din anii 1728 şi 1742. în anul 1742, mănăstirea avea 6 boi în valoare de 120 florini, două vaci în preţ de 30 florini, juninci în preţ de 30 florini şi semănături de 20 merţe de grâu6.

Din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea se păstrează mai multe documente despre aceste mănăstiri, şi mai ales despre bunurile lor. Documentele datează din anii 1779-1780. Este de observat că o bună parte a mănăstirilor nu mai sunt pomenite. Probabil că între timp se desfiinţaseră7. Astfel, la 1779 mănăstirea Uglea avea trei sesii lucrate de inqvilini (jeleri) şi două sesii nelucrate. Mănăstirea Boroneavo avea doar terenul pe care era construcţia. Mănăstirea din Bedevlea avea patru sesii de teren lucrate. Mănăstirea din Bârsana avea două sesii lucrate de jeleri şi două nelucrate, iar Mănăstirea Ciuleşti avea cinci sesii lucrate8. în ceea ce priveşte numărul de călugări şi de alte persoane aflate în slujba mănăstirii, precum şi a oilor şi a vitelor aflate în proprietatea lăcaşelor de cult, există o statistică extrem de concludentă din anul 1770 care ne oferă următoarele date:9 în mănăstirea Uglea trăiau şase monahi care aveau în serviciul mănăstirii 14 supuşi şi servitori şi o turmă de oi şi vite de 74 capete; la Mănăstirea Boroneavo trăia un singur călugăr, care avea patru supuşi şi servitori şi opt animale; în Bedevlea trăia un singur călugăr cu 3 supuşi şi servitori şi 6 animale; în Mănăstirea Bârsana trăiau doi călugări cu patru supuşi şi servitori şi 10 animale; în fine, la Mănăstirea Giuleşti trăia un singur călugăr cu trei supuşi şi servitori şi 7 animale. De menţionat că adresa era semnată de Anton Koţak, ordinar al mănăstirii „Sfântul Vasile” din Uglea.

Deci, putem concluziona că mănăstirile din Maramureş erau mici şi, în general, foarte sărace, cu un număr extrem de mic de călugări, fiind mai mult un fel de schituri în care trăia câte un călugăr, în general foşti preoţi care, la bătrâneţe, se retrăgeau din viaţa lumească, după cum reiese şi din Descrierea din 1749.

Oricum situaţia nu a fost întotdeauna aşa, în secolul al XVII-lea aceste mănăstiri având mult mai mulţi monahi şi chiar şi averi însemnate. La 145010 11 se amintea într-un document de mănăstirea de la Peri (Hruşevo) şi se făcea menţiune despre egumenul Simion şi cei 10 oameni ce se mai aflau cu el în mănăstirea cea mare şi cea mică din sat. Dovadă este şi o însemnare a episcopului de Camellis, din jurnalul personal, datând din anul 1690, în care, după ce nota că a numit un vicar pentru Maramureş (situaţie care nu a fost acceptată de comitat) amintea că în Maramureş sunt trei mănăstiri (sunt ibi tria Monasteriâ). în una trăiesc mai mult de 12 monahi, în celelalte 3-4 monahi11. Este sigur că mănăstirea cea mai mare este Uglea, celelalte două putând fi Bedevlea şi Boroneavo. Nu cunoştea situaţia celor din Maramureşul Românesc.

în privinţa averii mănăstirilor se păstrează un act de fondare a mănăstirii Moisei, în care sunt trecute toate pământurile ei: „Noi atât săradi cât şi avuţii din Moisei, nesiliţi de nimenea, d din voia noastră liberă, am dat, am statorit şi am fondat Sfânta Mănăstire pe care a fidit-o în hotarul nostru al Moiseului protopopul Mihai în posesiunea şi averea strămoşească a lui (care mănăstire s-a sfinţit şi dedicat la Sfânta Marie Mare) şi anume de la amiasşăsf Valea Albă, adică în Secătura popească şi pe sălaşul Popasca, am dat Sfintei Mănăstiri, anume din lasşul (teren defrişat - n.n.) lui Alb lacob alias Sundpe valea Bisericei în sus către miasţăsţipână la Măgura cea mică în vednătatea lui Onuţ Vlasin din Moiseiu, mai încolo peste dâmbulpietros către răsărit în Valea Neagră unde se împreună dealurile, adică cele două Măguri, în jos de aceea pe apă în jos până la latşul lui Vlasin Dsşunte, iarăşi în jos de aceea către lasşul lui Ilie Vlasin şi din posesiunea lui Ilie Vlasin iarăşi se întoarce în posesiunea lui Alb lacob alias Sund, până la Valea Porgolat, acolo unde s-a început A2

Mănăstirea Uglea, fondată din vechime (ob antiqvitatem Fundationis) avea ca patroni pe micii nobili din localitate: familiile Vasile, loan şi Mihai Fekete, loan, Mihai şi Petru Fejer, Ştefan Bokots, loan Bercsa, George Gyorgey, George Bogdan şi urmaşii rezidenţi în Uglea (et reliqvi Uglyae residentes).13

Aşa cum reiese din documente, aceste mănăstiri maramureşene sunt, în general, ctitorii familiale, mai degrabă un fel de schituri. în această privinţă, este relevantă o însemnare de pe o Psaltire tipărită

6 Bud Tit, Date istorice despre protopopiatele, parochiile şi mănăstirile române din Maramureş din timpurile vechi până în anul 1911, Gherla, 1911,

p. 26.

7 De exemplu, mănăstirea de la Repine era pomenită în anul 1733 (Arhiva de stat a regiunii Transcarpatia, fond 152, opis 1, inv. 533), dispărând în conscripţia din 1749.

8 Arhiva de stat a regiunii Transcarpatia, fond 64, opis 1, inv. 1143, f. 4.

9 Ibidem, f.6.

1,1 Nicolae Iorga, Istoria biseridi româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol.I, Vălenii de Munte, 1908, p.224.

11 M. Lucikai, „História karpato-ruthenorum”, în Naukovii sşbimik mutşeiu ukrainskoi kulturii u Svidniku, nr. 16/1990, p. 47.

12 Tit Bud, Date istorice, p. 92.

13 Arhiva de stat a regiunii Transcarpatia, fond 64 opis 1, inv. 1143.

22