Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

Viorel Ciubotă Liuba Horvat

Despre mănăstiri şi viaţa mănăstirească s-a scris relativ mult, acest subiect fiind o preocupare constantă a istoriografiei româneşti de peste 100 de ani. Pentru Maramureş şi viaţa mănăstirească de acolo istoriografia se diversifică, apărând pe scenă şi istorici ucraineni, astfel că, de exemplu, un subiect cum este cel al mănăstirii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Perii Maramureşului (azi Hruşevo) devine un obiect de dispută între istoriografiile românească şi ucraineană, stârnind presiuni, argumente şi contraargumente, fiecare parte încercând să-şi atribuie acest loc simbolic. Vom cita doar câteva din lucrările mai noi asupra acestui subiect şi care ne pot crea o imagine asupra stării actuale a istoriografiei bisericeşti despre Maramureş. în anul 2009 a apărut lucrarea Protosinghelului Dr. Macarie Motogna, închinată mănăstirilor din Maramureş şi monahismului din partea de nord a Transilvaniei1, în timp ce în Ucraina apăruse în anul 2008 lucrarea diaconului Olecsandr Monici, consacrată în mare aceluiaşi subiect, cu o privire specială asupra mănăstirii din Hruşevo2. Ce este trist este faptul că nici unul din cei doi istorici nu foloseşte lucrările despre domeniu apărute în istoriografia celuilalt!

Documentul de care ne ocupăm este unul de o factură specială, fiind publicat până acum în mai multe versiuni aproape identice. Prima versiune a fost publicată de A. Petrov în anul 1905 la Sankt Petersburg, întro bine cunoscută lucrare consacrată istoriei Rusiei Transcarpatice3. Din păcate, el a publicat doar datele cu caracter istoric lăsând deoparte descrierile propriu-zise ale mănăstirilor, folosind o copie din anul 1788, care atunci se afla în biblioteca episcopiei de Mukacevo, iar astăzi în colecţiile Muzeului regional al Transcarpatici, în anul 2007 se publică într-un volum de documente privind Episcopia greco-catolică de Mukacevo o versiune a documentului, aflată în Arhiva de Stat a Regiunii Transcarpatia şi care era o copie veche aparţinând arhivei mănăstirii bazilitane „Sfântul Nicolae” de la Mukacevo. Este de observat că arhivarul mănăstirii nu a ştiut de când data documentul, notând pe margine „Conscrierea mănăstirilor din Maramureş 1723”.

Pasaje largi din descrierea mănăstirilor foloseşte şi arhimandritul Vasili Pronin într-o lucrare apărută în anul 2005, în care face ample referiri la documentul din anul 17494. El foloseşte chiar şi surse româneşti, mai ales pe Mihályi, Reli, Iorga şi Bud. Ultima versiune a documentului din 1749 a apărut în anul 2010 şi se datorează Tatianei Svenina, care publică documentul aflat în colecţiile Muzeului regional, precum şi o inspecţie efectuată în anul 1754 în mănăstirile din Maramureş, inspecţie semnată de Mihai Roffi, vice-jude al comitatului Maramureş şi Nicolae Szakadoski, asesor al Tablei judiciare a Comitatului Maramureş. Documentul a intrat în colecţia muzeului în anul 1961, fiind predat de mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Mukacevo.

Revenind la documentul pe care dorim să-l prezentăm şi care se află în fondul Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Mukacevo (fond 64, opis 1, dosar 66), el reprezintă o copie după vizitaţia făcută în anul 1749 de Mânase Puskas, egumenul mănăstirii din Bedevlea, documentul vizitaţiei stârnind mari nemulţumiri deoarece conscrisese tot ceea ce găsise prin mănăstiri, fără a ţine seama de proprietatea privată a unora din vieţuitorii din aceste sfinte locaşuri. Numele celui care a întocmit actul din 1749 se poate desluşi lesne din protocolul vizitaţiei pe care cei doi oficiali ai comitatului o fac în anul 17545.

Valoarea documentului, după opinia noastră, constă în descrierea amănunţită a celor 13 mănăstiri din comitatul Maramureş (descrierea lăcaşurilor de cult, a inventarului mobil şi imobil al mănăstirilor) şi mai puţin a datelor istorice, care, de obicei, au o vechime de cel mult 50 de ani.

Mănăstirile erau mici şi sărace, dovadă stând inventarele lor. Ele erau la bunul plac al satelor pe teritoriul cărora se aflau, deseori sătenii ocupându-le pământurile, luându-le bunurile sau chiar, cum este cazul mănăstirii

Un document din anul 1749 despre mănăstirile din Maramureş

1 Protos. Dr. Macarie Motogna, Monahismul ortodox din Maramureş şi Transilvania Septentrională până la începutul secolului al XIX-/ea, Rohia, 2009.

2 Diacon Olecsandr Monici, Maramoroska sviatinia: narisi % istorii Grusivskogo monastiria, Ujgorod, 2008.

3 A.Petrov, Materiali dlia istorii llgorskai Ruşi. 1. Staraia vera i uniia XVIT-XVTII w., Sankt — Petersburg, 1905, p.15 -17.

4 Arhimandrit Vasili Pronin, îstoriaţ erkvi na Zakarpate, Mukacevo, 2005, p. 131-132, 276-290.

5 Sevnina Tetiana, „Pokraini napisi v rukopisnih knigah i starodrukah XV-XIX st.v kolekţii fondiv Zakarpatskovo Kraiznavciovo Muzeiu”, în Naukovii Zbirnik Zakarpatskovo Kraisşnavdovo Muaşeiu, IV, 2000.

Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXVTII/II, 2012, p. 21-32