Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 27/2. (2011)
B. Etnografie
Primele ştiri scrise despre Ruscova. Istoricul localităţii Ruscova începe în momentul în care rutenii (ucrainenii) apar pe valea râului Ruscova, unde îşi întemeiază primele gospodării, punând bazele uneia dintre cele mai vechi aşezări ale acestei etnii în Maramureşul istoric. Ruscova a făcut parte din cnezatul de vale al Bogdăneştilor, care, din cele 7 existente în Maramureşul voievodal din secolul al XIV-lea, era cel mai important, atât ca putere economică, mărime (fiind format din 17-18 sate, la care s-au mai adăugat, ulterior, alte 4 sau 5 sate), cât şi politică. Familia Bogdăneştilor, prin Bogdan, va fi întemeietoarea Ţării Moldovei1, uscova se număra printre satele stăpânite, înainte de anul 1353, de Iuga, după partajul cu Bogdan1 2, fiind întărită şi hotărnicită, în 1353, fiilor lui Iuga, împreună cu celelalte sate ale domeniului, ca „moşia principală Cuhea”, când hotarul trece pe la izvorul „fluvy Oroszviz” (Valea Rusului). Ruscova apare ca „posessio Orozviz” în 1373, aflându-se dincolo de limitele fostului domeniu al lui Bogdan, hotărnicit pentru Drăgoşeşti şi cotropit de aceştia înainte de 1390, când deja le aparţine ca „posessio Orozfalu”3. Cu toate transformările care au avut loc de-a lungul timpului în viaţa comunităţii ucrainene din Ruscova, elementele de rezistenţă care definesc specificitatea acestei etnii-ca, de altfel, ale oricărei alteia: limba, tradiţiile, obiceiurile, credinţele, tipul de gospodărie, portul, comportamentul cotidian, alimentaţia etc., inclusiv respectul manifestat faţă de valorile culturii materiale şi spirituale moştenite de la înaintaşi-se menţin încă vii şi, prin urmare, generaţiile de azi şi cele care vor urma trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a le salva de pericolul unei dispariţii premature. Casa. Dispunând de lemn de calitate, care se găseşte din belşug în zonă, casele şi anexele gospodăreşti, biserica, crucile de morminte şi de hotar până în secolul al XIX-lea erau în exclusivitate din acest material. Casa tipică locului avea un plan simplu. Construcţia se sprijinea pe o fundaţie solidă din piatră de râu sau de carieră, peste care se aşezau tălpile din bârne groase, cioplite din lemn de brad. Pe tălpi se aşezau pereţii de lemn rotund, în linie orizontală, îmbinaţi, la colţuri, în cheutori sau sub formă de coadă de rândunică sau căuc. Acoperişul - de obicei, mai înalt pentru a facilita scurgerea zăpezii abundente din zonă - era în 4 ape, pe o şarpantă de lemn, peste care se aşeza draniţa din lemn de brad, bătută la două rânduri. Casa avea un pridvor deschis (şatra). Din şatră se intra în tindă, printr-o uşă ornamentată în stil local, care asigura accesul atât în camera de locuit, cât şi în cămară. Tinda (horome) şi cămara (сотого) erau destinate depozitării diverselor obiecte de uz gospodăresc şi alimentelor. într-un colţ al tindei se afla groapa de păstrare a cartofilor, acoperită cu un pod de scânduri. Pereţii din tindă şi cămară nu erau tencuiţi. Era tencuită doar camera de locuit, cu lut, iar tavanul era placat cu scânduri vopsite în culoare închisă, de obicei, maro. Un spaţiu important al casei îl ocupa podul, foarte spaţios, la care se ajungea printr-o scară de acces în tindă, în pod se păstrau pentru nevoile alimentare ale întregului an: porumbul, făina şi afumăturile de porc (şunca, slănina, cârnaţii). Interiorul locuinţei era expresia bunului gust, ingeniozităţii gospodinei şi, mai ales, stării materiale a familiei. Casa a fost şi rămâne adăpostul şi mărturia continuă a vieţii familiale şi economice a săteanului, ea constituind centrul de interes al tuturor studiilor privind ilustrarea universului cotidian rural. Un loc principal în decorul unei locuinţe îl ocupă mobilierul şi ţesăturile, confecţionate din materia primă obţinută în gospodărie. La intrarea în camera de locuit (casa frumoasă - poradna hija), pe partea dreaptă, se afla cuptorul cu vatră, având funcţii multiple: preparatul hranei, încălzitul casei, precum şi locul de odihnă al copiilor şi bătrânilor, pe timp de iarnă. în continuare, se afla patul din scânduri, umplut cu paie, acoperit de cearceaf şi, apoi, de cerga din lână. Un loc la fel important avea ruda (hreadka) de brad, fixată în tavan, pe lungimea peretelui, pe care erau aşezate cergile, covoarele ţesute, ştergarele ţesute, feţele de masă, pernele etc., acestea reprezentând starea materială şi socială a proprietarului casei. Lada de zestre ocupa şi Universul cotidian la ucrainenii din comuna Ruscova Irina Liuba Horvat Vasile Horvat 1 Sergiu Columbeanu, Cnezate şi voievodate româneşti. Editura Albatros, Bucureşti, 1973, p. 69. 2 Ion Mihály, Diplomele maramureşene din secolul al XIV-lea, Sighet, 1900, p. 98. 3 Ion Mihály, Diplomele maramureşene din secolul al XIV-lea, Sighet, 1900, p. 98. Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXVII / II, 2011
