Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Sárándi Tamás importanţei limbii maghiare.48 Astfel, autorităţile au închis şcoala şi au apelat la o soluţie neobişnuită: o parte a copiilor au fost trimişi la şcoala de stat, iar restul la cea reformată. Părinţii catolici s-au opus însă acestei iniţiative, iar autorităţile au recurs la amendarea lor. Din cauza amenzilor crescânde, prezbiteriul a acceptat introducerea limbii române.49 Fiindcă această informaţie constituie ultima înregistrare referitoare la şcoală, putem să presupunem că limba română a rămas limba de predare în şcoala romano-catolică până în 1940. Metode de persuasiune şi constrângere în lupta pentru controlul învăţământului în cele ce urmează dorim să urmărim atitudinea Gaiiamt-ului, a statului român şi a episcopiei romano-catolice, respectiv metodele de constrângere folosite de fiecare dintre aceste instituţii pentru a-şi atinge scopul. Sistemul de învăţământ sătmărean era relativ asemănător cu cel din restul ţării: exceptând câteva şcoli populare, majoritatea instituţiilor de învăţământ din sate erau în proprietatea bisericilor. în satele numite şvăbeşti funcţionau şcolile romano-catolice susţinute de comunitate, iar până în 1918 în toate aceste şcoli limba predării a fost maghiara. După cum reiese din cele expuse mai sus, până în 1922 aproape în toate satele şvăbeşti50 a fost introdusă limba germană în învăţământ, în timp ce în alte sate maghiara a rămas limba de predare. Conform informaţiilor din epocă, localnicii nu erau de acord cu aceste decizii, dar le-au acceptat ca o măsură a noului stat. Conflictele majore au izbucnit atunci când în sate au apărut agitatorii mişcării germane, care nu s-au mulţumit cu introducerea limbii germane în învăţământ şi militau pentru o schimbare similară şi în viaţa bisericească. în această luptă, anul 1926 a fost de o importanţă majoră, prin adoptarea legii învăţământului. Legea enunţa în §35 că, în cazul şcolilor private, susţinătorii financiari ai acestora au dreptul de a decide asupra limbii de predare. Este neclar până în ziua de astăzi de ce îngăduia legea alegerea limbii de predare de către organul care susţinea şcoala. Guvernul român dorea introducerea limbii germane, în timp ce prezbiteriile satelor şvăbeşti votau în favoarea limbii maghiare, invocând chiar legea respectivă. în mişcarea de regermanizare a avut astfel loc o ruptură, iar rezultatele obţinute până atunci sunt pierdute aproape în totalitate. Fiecare pas iniţiat de Gaiiamt a fost sprijinit de stat prin administraţia locală. Astfel, asociaţia conştientiza că, prin orice sprijin minim din partea populaţiei, statul va decreta introducerea limbii germane. Autorităţile de stat - prefectura, comitetul interimar, inspectoratul şcolar - au practicat cel mai des exercitarea de presiuni asupra şcolilor bisericeşti şi atingerea astfel a obiectivului scontat: introducerea limbii germane în învăţământ. O astfel de metodă a fost - nu numai în cazul satelor şvăbeşti - examenul de competenţă în limba română, respectiv punerea sub semnul întrebării a calificării cadrelor didactice. Un astfel de caz s-a ivit la Cămin, unde în 1923 învăţătoarea a fost eliberată din funcţie iar diploma sa, clasificată ca lipsită de valabilitate, deoarece în comisia de examinare nu a fost prezent un comisar guvernamental român.51 48 Atitudinea preotului romano-catolic a fost una neobişnuită, el declarând că funcţia unei şcoli ecleziastice este educaţia moralo-religioasă, iar limba în care se realizează această educaţie nu este atât de importantă. El a propus introducerea limbii române, argumentând că înainte de 1918 copiii români mergeau la şcoala maghiară. 49 Rămâne de văzut de ce au acceptat autorităţile introducerea limbii române în locul celei germane. 50 Calificarea unui sat ca fiind „şvăbesc” depindea de guvernul român şi de Gaiiamt, deoarece, după spusele preotului local „şvabii sunt deja în cimitir”. TURULUNG, însemnare din anul 1928. 1 CĂMIN, înregistrarea 1923. 94
