Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Stat şi biserică. Strategii şi mijloace de regermanizare a şvabilor sătmăreni Din cele spuse mai sus reiese faptul că asimilarea şvabilor nu a fost omogenă, iar zona Sătmarului nu poate fi tratată ca o singură entitate. Opiniile sunt împărţite şi în ceea ce priveşte acele sate şi regiuni unde asimilarea era cea mai avansată. Conform lui Hauler, în 6 sate din împrejurimile Careiului şi Tăşnadului limba germană a dispărut complet până la mijlocul secolului al XIX-lea, şi totuşi 50% dintre şvabi vorbeau limba germană în perioada interbelică, iar 70% înţelegeau dialectul şvăbesc.16 loan Gherman afirmă că în perioada interbelică se folosea limba germană în toată zona, cu excepţia a 6 sate.17 Conform lui Boros Ernő, limba germană a persistat în 6 sate, doar unul dintre acestea fiind situat în plasa Cărei.18 Majoritatea cercetătorilor consideră deci că asimilarea cea mai avansată a avut loc în satele din jurul Careiului şi Tăşnadului, fapt susţinut şi de statistici.19 Se ridică problema dacă se poate vorbi de regermanizare, sau de renaşterea sentimentului naţional şvăbesc? Luând în considerare mişcările de renaştere naţională care au avut loc în timpul Primului Război Mondial şi la naţionalităţile din Monarhie, fenomenele din România pot fi considerate ca organizate şi sprijinite de sus. Deşi saşii transilvăneni dispuneau de o reţea puternică de instituţii şi au fost activi politic, şvabii sătmăreni nu au acţionat la fel în perioada de început. Pornirea şi desfăşurarea mişcării lor a fost rezultatul unor acţiuni externe care au „redescoperit şvabii sătmăreni”, le-au evaluat condiţia şi statutul şi au început să organizeze cursuri de limbă. Primele încercări datează din 1920, dar mişcarea s-a dezvoltat doar după ce guvernul român a început să o sprijine prin intermediul administraţiei locale. în ciuda sentimentului naţional renăscut, se poate vorbi despre o mişcare dirijată de sus care nu ar fi putut ajunge la rezultatele obţinute fără sprijinul material al guvernului german şi cel administrativ al guvernului român. Astfel, evenimentele sătmărene din perioada interbelică pot fi considerate mai degrabă încercări de regermanizare, şi nu renaştere naţională. întrebarea este: în ce măsură erau şvabii de acord cu aceste încercări şi în ce măsură sprijineau Gaiiamt-ul?20 21 Planurile guvernului român legate de chestiunea germană în România, ca şi în celelalte ţări ale Micii Antante, chestiunea maghiară a fost cea mai importantă în cadrul politicii minoritare. Astfel, guvernul român a făcut tot posibilul pentru slăbirea poziţiei maghiarilor, respectiv pentru evitarea unei alianţe între minoritatea maghiară şi cea germană. Deşi aspiraţiile naţionale ale minorităţii germane nu coincideau cu interesele României, guvernul român s-a folosit de ele pentru a-şi atinge propriile scopuri. Prim-ministrul român Octavian Goga afirma, la sfârşitul anilor ’30, că în România trăiesc trei tipuri de minorităţi: cei care nu fac politică iredentistă, cum ar fi saşii şi şvabii, cei care ar putea avea tendinţe separatiste, cum ar fi maghiarii şi bulgarii, iar evreu, consideraţi cei mai periculoşi, făceau parte din grupa a treia. Aceste idei erau extrem de diferite de poziţia guvernului maghiar, deoarece nu-i considera periculoşi nici pe şvabi, nici pe saşi. Condus de aceste principii, statul român sprijinea toate aspiraţiile saşilor şi ale şvabilor. Astfel s-a afirmat în România principiul grupurilor etnice şi au fost înfiinţate 16 Hauler 1998:100. 17 Gherman 1938:58. Cele şase localităţi sunt: Tăşnad, Cărei, Turulung, Iojib, Santău şi Craidorolţ. 18 Boros 2005:6. Cele şase localităţi sunt: Homorodu de Jos, Răteşti, Dindeşti, Borleşti, Şandra, Terebeşti, Socond. Dintre acestea, doar Dindeştiul făcea parte din plasa Careiului. 19 Motivele succesului asimilării tocmai în aceste sate sunt necunoscută, iar examinarea acestora ar merita, după părerea noastră, un studiu separat. 2H Gaiiamt-ul reprezintă, în perioada interbelică, organizaţia pe bază etnică a şvabilor sătmăreni. Pentru mai multe date privind formarea acestei organizaţii, vezi mai jos. 21 Spannenberger 2005:74-75. 87
