Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Diana légár - Sárándi Tamás - Szőcs Péter Levente Din păcate, verificarea arheologică a amplasamentului nu s-a realizat încă, cu toate că, în partea nordică şi estică a cetăţii, în anii 1980 clădirile au fost demolate şi au început construcţii de mare anvergură. Materialul şi complexele arheologice ieşite la iveală nu au fost documentate, acesta fiind pierdute pentru totdeauna. Doar în 1990-1991 s-au fotografiat urmele cetăţii, descoperite cu ocazia realizării fundaţiei unei clădiri situate la capul Podului Golescu. Evoluţia urbană în secolele XVIII şi XIX Unul dintre cei mai importanţi determinanţi ai dezvoltării ulterioare a celor două oraşe este unirea lor (sub denumirea de Satu Mare, Szatmárnémeti) şi dobândirea, în acelaşi timp, a titlului de „oraş liber regal”. Decizia în acest sens este luată de Consiliul Orăşenesc în anul 1712 şi aprobată de Dietă trei ani mai târziu. Regele Carol al VI-lea emite privilegiul în anul 1721. Noul statut oferea oraşului un grad înalt de autonomie, dreptul de a se dezvolta în sensul dorit din punct de vedere economic, social, religios etc.34 în perioada medievală, după secolul al XlII-lea, nu exista un centru stabil al comitatului Satu Mare. Stăpânirea austriacă a impus însă, în secolul al XVIII-lea, construirea de sedii de instituţii pentru fiecare comitat în parte, determinând astfel nominalizarea centrelor de comitat. în acea perioadă, potentaţii locali erau conţii din familia Károlyi. Din acest motiv, aceştia au un cuvânt greu de spus în determinarea centrului comitatului Satu Mare, care devine Cáréiul, localitatea lor de reşedinţă. Ulterior, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ia naştere o mişcare puternică care susţine mutarea centrului de comitat la Satu Mare, însă fără succes.35 Statutul ecleziastic al oraşului creşte semnificativ odată cu formarea, în anul 1804, a Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare, cu jurisdicţie asupra comitatelor: Satu Mare, Ugocea, Ung, Bereg, Maramureş. O altă schimbare are loc în administraţia ecleziastică greco-catolică: în anul 1853 se formează Episcopia de Gherla, sufragană a Mitropoliei de la Blaj, sub a cărei jurisdicţie intră, printre altele, şi zona Sătmarului. Evreii s-au aşezat în număr mai mare în oraşul Satu Mare începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Comunitatea a crescut rapid şi a dobândit o influenţă importantă, aducând un plus de dinamism vieţii comerciale şi meşteşugăreşti a oraşului. în primele decenii ale secolului al XX-lea funcţionau în oraş trei sinagogi şi 25 case de rugăciuni. Astăzi se mai păstrează doar sinagoga mare a comunităţii ortodoxe, pe strada Decebal (Várdomb), ridicată în locul primei sinagogi din oraş (construită în anul 1858). în cursul secolului al XVIII-lea, teritoriul urban s-a extins pe locul cetăţii (zona delimitată de străzile 1 Decembrie 1918, B-dul V. Lucaciu, P-ţa Romană, B-dul Transilvania, P-ţa 25 Octombrie, str. Comeliu Coposu, P-ţa Libertăţii). De asemenea, datorită canalului deschis în secolul al XVI-lea, braţul vechi al Someşului ce despărţea Satu Mare de Mintiu a format un cot desecat treptat, iar locul acestuia a fost ocupat de construcţii şi grădini (străzile Marsilia, Rândunelelor, I. Slavici, Ceahlăului). Umplerea şanţului cetăţii şi a fostului braţ a fost, însă, un proces lung, denivelările fiind observabile şi astăzi. în paralel cu extinderea oraşului, centrul vieţii urbane s-a mutat în piaţa dinspre fosta cetate. Acest spaţiu, astăzi Piaţa Libertăţii, a primit rolul central în această perioadă: era locul de desfăşurare a târgului şi amplasamentul pe care au fost ridicate primele construcţii de piatră (potrivit tradiţiei, Hanul „Arborele Verde”, de pe locul Casei Albe a fost prima construcţiilor existente pentru construirea centrului civic modern (’’Centrul Nou”). Astfel, a devenit necesară actualizarea locaţiei cetăţii pe planul modern al oraşului. 4 Bagossy, Szatmár-Németi, p. 238. Referitor la obţinerea titlului de „oraş liber regal”, vezi: Pál Judit, A szabadság ára. Szatmárnémeti harca a szabad királyi városi rangért 18. század elején (Preţul libertăţii. Lupta oraşului Satu Mare pentru titlul de oraş liber regal la începutul secolului al XVIII-lea), în URBS, Magyar várostörténeti évkönyv, 2006,'p. 203-226. 45 Bagossy, Szatmár-Németi, p. 296. 26
