Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Neamul nobiliar în secolele XIII-XIV. Consideraţii terminologice. terminologie a relaţiilor de rudenie reflectată în documente este exclusiv una juridică, prezentând doar succesiunea moştenirii între membrii neamului şi permiţând abia câteva concluzii generale şi disparate privind caracteristicile familiei medievale din regatul maghiar: inegalitatea dintre sexe şi propagarea descendenţei în sistem patrilinear, inexistenţa unei distincţii între generaţii şi, ca o consecinţă, a acestui criteriu de diferenţiere antropologică a rudeniei10 *. Ne lovim, astfel, de dificultăţile observate deja de specialistul care a adus cele mai importante contribuţii în domeniul antropologiei sociale din istoriografia maghiară: în ciuda cantităţii uriaşe a materialului documentar, cercetarea sa aduce concluzii mici şi nesemnificative; apoi, cu cât materialul este cercetat pe teme mai specifice, cu atât rezultatul devine mai ambiguu şi mai nesatisfăcător11. Alta este însă situaţia cu societatea ultimelor secole ale evului mediu (secolele XV-XVI), pentru care codul de legi în trei părţi elaborat de Werbőczi devine o sursă mai elocventă. Pionierul antropologiei sociale în istoria regatului maghiar medieval este Erik Fiigedi, care, prin analiza Tripartitului, a tras primele concluzii pertinente privind structura relaţiilor de rudenie specifice nobilimii medievale. Este important de subliniat însă că majoritatea rezultatelor sale privesc exclusiv perioada contemporană lui Werbőczi, care nu mai corespunde, în urma numeroaselor transformări sociale, cu cea a neamurilor numite de Komăromy cu diplomă. Fiigedi începe prin a-şi delimita cadrul de interes, categorizând în timpul acestui proces fenomenul social al neamului: reţine denumirea dată de Komăromy organizării familiale din timpul descălecatului („neamuri ancestrale”), însă propune schimbarea termenului de neamuri „cu diplomă”, corespunzătoare cronologic secolelor XIIIXIV, cu cea de clanuri, datorită similarităţii acestora cu realităţi din alte societăţi12 13. Liniile de descendenţă specifice secolelor XV-XVI nu mai au aceleaşi caracteristici ca cele din perioada anterioară, însă detalierea statului lor legal în codul lui Werbőczi permite analizarea lor mai amănunţită şi din punct de vedere antropologic . Neamul secolelor XIII-XIV constituie, după Fiigedi, totalitatea descendenţilor de sex masculin ai unui strămoş comun, real sau fictiv, care aveau un drept comun asupra proprietăţii, pe baza genus-ului. Dincolo de legătura biologică, de sânge, neamul are implicaţii sociale mult mai complexe, constituind în aceeaşi măsură o comunitate economică, cultică şi mai ales juridică. Din punct de vedere economic, membrii neamului deţineau şi exploatau adeseori pământul în comun, ba chiar aveau aceeaşi rezidenţă. Odată la câteva generaţii, proprietatea neamului era divizată între ramurile colaterale, care formau la rândul lor noi unităţi familiale ca o consecinţă a subdivizării14. Simbolul comunităţii cultice era mănăstirea de neam, care constituia locul comun de îngropare a descendenţilor neamului şi, astfel, locul în care era onorată memoria strămoşilor15. Se mai poate remarca, tot la nivel simbolic, blazonul comun şi preferinţa pentru anumite nume proprii16. 10 în concepţia lui G. P. Murdock, criteriul generaţiilor este unul dintre cele 6 criterii majore folosite de societăţile umane pentru a diferenţia legăturile de rudenie. Murdock 1949, p. 102. " Fiigedi 1998, p. 19. 12 Fiigedi 1998, p. 5. Propunerea lui Fugedi nu a „prins” însă în istoriografia maghiară. Nu am sugera această terminologie nici pentru istoriografia română, atât din cauza încetăţenirii termenului neam, cât şi din cauza definiţiei corespunzătoare termenului clan în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române: Comunitate gentilică caracteristică comunei primitive, formată din oameni legaţi prin relaţii de rudenie şi de limbă. Dex’98, http://dexonline.ro/definitie/clan. 13 Pentru analiza antropologică şi socială a liniilor de descendenţă din secolele XV-XVI, vezi pe larg Fiigedi 1998. 14 Rady 2000, p. 23. 15 Fiigedi 1998, p. 4 16 Fügedi 1998. p. 5 13
