Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Diana légár Având în vedere dificultăţile pe care le întâmpină însuşi demersul de reconstituire genealogică, este cu atât mai dificil de determinat care erau caracteristicile antropologice ale liniilor de descendenţă din perioada secolelor X-XI. Odată cu înmulţirea surselor scrise, se pot realiza unele încercări de reconstituire a relaţiilor de familie în cadrul nobilimii din Ungaria medievală. Punctul de plecare, metodologia şi terminologia utilizate într-un astfel de demers aparţin însă unei alte ştiinţe, antropologia socială. Probabil unele dintre cele mai avansate cercetări în domeniu pe plan mondial le-au întreprins specialiştii britanici. încă din 1929, Rivers aprecia că termenul de neam (kindred, lb. engleză) ar trebui să fie limitat la un grup de persoane care au conştiinţa descendenţei, genealogice sau prin adopţie, dintr-o familie, fie după tată, fie după mamă. Neamul, deşi nu este mereu recunoscut ca un grup, influenţează organizarea socială. La unele populaţii constituie o unitate recunoscută, indicată printr-un termen special5. Una dintre cele mai eficiente metode de investigare a legăturilor de neam în sens antropologic, precum şi rudeniei în general o constituie analiza termenilor care desemnează relaţiile de înrudire. în jurul fiecărei persoane, aprecia L. H. Morgan, există un cerc, un grup de rude al cărui centru este acea persoană, numită în termeni antropologici Ego, de la care este apreciat gradul de rudenie, şi la care acea relaţie se întoarce6. Inteligenţa umană a găsit, încă de timpuriu, metode de a distinge rudele unele de altele prin intermediul terminologiei, metode cu valenţe de ierarhizare şi valorizare a relaţiilor de rudenie. Analiza terminologiei specifice fiecărei societăţi (limbi) privind legăturile de înrudire7 permite astfel delimitarea liniilor de descendenţă cu valoare socială pentru respectiva populaţie (în cazul de faţă, neamul), şi de aici analiza unor manifestări sociale create pe bază antropologică. La prima vedere, o astfel de analiză ar părea metoda cea mai potrivită pentru a clarifica conţinutul antropologic al noţiunii de neam în societatea Ungariei medievale, în speranţa că documentele care constituie unica sursă de informare sunt mai bogate în elemente terminologice decât în detalii privind structura socială a familiei. Un prim impas îl constituie însă limba de redactare a documentelor, cea latină, străină tuturor populaţiilor convieţuitoare în regatul maghiar medieval şi, astfel, incapabilă să surprindă varietatea conceptelor care desemnează legăturile de rudenie, proprii oricăreia dintre acestea. Pe de altă parte, tipul de surse medievale care ni s-a păstrat, în majoritatea lor covârşitoare, sunt documentele cu valoare juridică al căror principal rol este dovedirea sau stabilirea dreptului de proprietate. Astfel, remarca FUgedi, relaţiile de rudenie sunt menţionate doar în sensul şi în măsura în care constituiau un ghidaj al ordinii succesorale8. O altă caracteristică a surselor medievale, conform aceluiaşi autor, îl constituie faptul că nomenclatura latină nu urmează regulile canonice, după cum ar fi de aşteptat într-un stat catolic, ci traduce unele concepte aparţinând terminologiei juridice maghiare. Asemenea exemple le constituie numele comun de strămoşi atribuit antecedenţilor Ego-ului, în afară de tată (în limba latină avus) şi o aceeaşi generalizare prezentă şi în cazul fraţilor, verilor până la gradul patru, unchilor şi nepoţilor, pentru care este folosit în multe cazuri termenul colectiv de fraţi (în limba latină fratres)9. Această 5 Freeman 1961, p. 199. 6 Morgan 1997, p. 10. 7 L.H. Morgan propune o clasificare a sistemelor de consagvinitate analizate de el în două categorii: descriptive şi clasificatoare. în prima categorie, legăturile apropiate de rudenie sunt individualizate şi distinse între ele printr-un număr finit de termeni specifici: soţ şi soţie, tată şi mamă, frate şi soră, fiu şi fiică etc. Toţi ceilalţi termeni (cum ar fi străbunic, străbunică) sunt secundari, reflectând astfel şi valoarea relaţiei de rudenie pe care o desemnează. Cea de a doua categorie reduce consangvinii la categorii mai generale, utilizând acelaşi termen pentru toţi membrii unei clase. Astfel, relaţiile de rudenie distincte în sistemul descriptiv se confundă în cel clasificator, iar semnificaţia legăturii de înrudire se lărgeşte dincolo de sensul său propriu; Morgan 1997, p. 12- 13. * Fugedi 1982, p. 30. 9 Fugedi 1982, p. 31. 12
