Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Sárándi Tamás populate şi de familii maghiare, fapt care a dus la numeroase conflicte.18 19 în acelaşi timp, acest amestec a contribuit şi la asimilarea lor rapidă, începută deja la mijlocul secolului XIX. în lipsa cercetărilor de bază, întrebarea referitoare la nivelul asimilării şvabilor a rămas fără răspuns până astăzi şi este greu de determinat măsura regermanizării lor după 1918. Se pune astfel întrebarea dacă vorbim de regermanizare sau doar de renaşterea sentimentului naţional german. Chiar fără cercetările de care ducem lipsă, se poate afirma că asimilarea a fost cea mai înaintată în regiunea sătmăreană. La acest proces a contribuit şi faptul că şvabii sătmăreni nu au beneficiat de o categorie de intelectuali, respectiv nu au organizat asociaţii independente.|IJ Majoritatea şvabilor au locuit la sat şi singurul for de organizare a vieţii sociale a fost biserica. Astfel, influenţa Episcopiei romano- catolice de Satu Mare a fost decisivă. încă de timpuriu a luat naştere ideea că şvabii au fost victimele unei asimilări forţate, dirijate şi desăvârşite de episcopia catolică, idee preluată şi de unii istorici.20 în orice caz, se poate afirma că, prin şcolile ecleziastice, episcopia a jucat un rol cheie în procesul de asimilare. Acest fenomen se încadrează în politica secolului al XlX-lea faţă de minorităţi, politică ce vedea în asimilarea voluntară unica manieră de manifestare a fidelităţii.21 Guvernul maghiar a accentuat de-a lungul timpului - inclusiv în perioada interbelică - caracterul tolerant şi exemplar al politicii sale minoritare, prezentând asimilarea ca un proces natural, cauzat de tranziţia spre capitalism.22 Cert este că până în 1918 toate şcolile germane au dispărut din Satu Mare, fiind desfiinţate treptat la sfârşitul secolului al XlX-lea.23 O altă problemă nedesluşită legată de asimilare constă în numărul locuitorilor care se considerau şvabi în timpul schimbării de dominaţie, cu alte cuvinte, proporţia populaţiei cu identitate şvăbească în judeţ. încă din acea perioadă existau diferenţe de opinii între guvernul român şi cel maghiar, astfel încât cele două istoriografii pornesc până astăzi de la informaţii diferite. Guvernul maghiar, citat de Tilkovszky, stabileşte numărul şvabilor la 29000 şi consideră că guvernul român a falsificat aceste date în vederea scăderii numărului populaţiei de naţionalitate maghiară.24 Unii istorici vorbesc de o populaţie şvabă de 40000 de persoane în perioada interbelică25, în timp ce alte surse susţin existenţa a 16000 de şvabi în districtul Cărei, unde a trăit majoritatea acestora.26 O statistică întocmită de şvabi în această perioadă stabileşte numărul populaţiei vorbitoare de limbă germană la 26000 în judeţele Sălaj şi Satu Mare.27 După statisticile oficiale, 6709 de persoane se considerau şvabi în 1910, numărul lor ajungând la 34982 în 1920. în 1941, în ciuda regermanizării de 20 de ani, numărul lor a scăzut iarăşi, ajungând la 7289. Analizând aceste aspecte separat, pe sate, sunt vizibile aceleaşi tendinţe. 28 18 Unul dintre cele mai cunoscute conflicte a avut loc la Ardud, în urma căruia şvabii au trebuit recolonizaţi. 19 Diferitele cercuri de muzică, de bărbaţi sau femei, s-au organizat pe bază religioasă, şi nu etnică. 20 Mai pe larg, vezi: Ernst Hauler, istoria nemţilor din regiunea Sălmarului, Ed. Lamura, Satu Mare, 1998. 21 Se dorea un comportament similar şi din partea evreilor, mai pe larg vezi: Gyurgyák János, A zsidókérdés Magyarországon (Problema evreiască în Ungaria), Osiris Kiadó, Budapest, 2001. 22 Punctele slabe ale propagandei guvernului maghiar au fost observate de guvernul german, care a atras atenţia în 1930, printr-un memorandum, în care se reproşa că, în timp ce în 1810 existau 1810 de şcoli generale germane, în afară de cele săseşti, acest număr a scăzut la 76 până în 1903. Mai pe larg, vezi: Tilkovszky Lórándt- Weidinger Melinda: Magyar memorandum és német válasz..., pp. 195-197. 23 Educaţia în linóba germană a fost desfiinţată treptat în Tiream în 1845, în Foieni în 1870, la Urziceni între 1900-1910. Mai pe larg, vezi: Direcţia Arhivelor Naţionale, filiala judeţeană Sălaj, (în cele ce urmează DAN- filiala Sălaj) Fond Revizoraiul şcolar al judeţului Sălaj - Monografii şcolare, dos. 144, 202, 207 24 Conform statisticii guvernului german, în regiunea Satu Mare trăiau 40-70 de mii de şvabi. Tilkovszky Lórándt- Weidinger Melinda: Magyar memorandum és német válasz..., p. 182. 25 Ernst Hauler, Istoria nemţilor..., p. 48. 26 Dr. loan Gherman, Plasa Cărei, jud. Sălaj. Descrierea teritoriului, populaţiunei, stărilor: sanitare, culturale, morale, religioase, economice, financiare şi de comunicaţie. Date statistice. Editura Cultura, Cărei, 1938, pp. 64-65. 27 Daniela Bălu, Factori de persuasiune şi transformări identitare în comunităţile şvăbeşti sătmărene, în „Cultura materială şi spirituală în bazinul Tisei superioară. Influenţa populaţiei germane asupra culturii celorlaltor etnii din regiune”. Satu Mare- Tübingen, 2003, p. 198. Varga E. Árpád, Erdély etnikai és felekezeti statisztikája (1850-1992). http://varga.adatbank.transindex.ro/7pg=3&action=etnik&megve=6. Se poate pune la îndoială utilitatea statisticilor oficiale, deoarece nu se pot produce schimbări atât de radicale în proporţiile naţionale la fiecare 10 ani. 226
