Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Consideraţii privind primul val de recrutare SS din 1942 în judeţul Satu Mare Sárándi Tamás Istoria şvabilor sătmăreni în secolul al XX-lea este aproape necunoscută astăzi, deoarece cercetările istorice au ignorat mult timp această temă. Numărul scăzut al persoanelor care formau minoritatea germană, respectiv influenţa redusă pe care o puteau exercita pot explica într-un fel lipsa studiilor de specialitate pe acest subiect. în cursul cercetărilor legate de germanii din bazinul Dunării, şvabii sătmăreni au fost fie ignoraţi în totalitate, fie incluşi în marea categorie a germanilor din Europa centrală şi de est. Dintr-un anumit punct de vedere, acest lucru este explicabil, însă şvabii din Satu Mare au o istorie sensibil diferită, principalul argument în acest sens fiind acela că procesul de asimilare început în secolul al XIX-lea a ajuns în stadiul cel mai avansat chiar în rândul lor. De aceea, revirimentul naţional care a urmat primului război mondial şi, în cadrul acestei tendinţe, regermanizarea, a cunoscut cea mai controversată evoluţie în regiunea Satu Mare. Luând în considerare aceşti factori, istoria şvabilor din bazinul Dunării în secolul al XX-lea nu poate fi tratată ca un întreg, fiecare regiune trebuind discutată separat. Procesele derulate în mijlocul şvabilor între 1918 şi 1945 rămân necunoscute până astăzi în istoriografie. Mai multe probleme esenţiale au rămas fără răspuns, fiind tratate diferit de istoricii români şi maghiari. Printre cele mai importante întrebări ale istoriei se numără: cât de mult s-au asimilat şvabii până în 1*918? cât de forţat a fost procesul de regermanizare? cât de mult a susţinut populaţia locală aceste tentative? care a fost rata de succes a mişcării? în lipsa cercetărilor de bază, răspunsurile oferite până la ora actuală sunt doar parţiale. în urma primului război mondial, în paralel cu formarea naţiunii sau chiar ca reacţie la acest proces, are loc o renaştere naţională în Europa centrală şi de est, regermanizarea fiind una dintre cele mai cunoscute exemple. Acest proces este privit de multe ori ca o reacţie la experienţa războiului, iar ulterior este tributar susţinerii Germaniei naziste. Atât în Ungaria, cât şi în noile state au loc fenomene asemănătoare, deşi rata de succes este diferită. în timp ce în statele succesorale problema populaţiei maghiare a fost în centrul atenţiei politicii minorităţilor, în Ungaria propriu-zisă problema cea mai stringentă era cea germană. Ţările Micii Antante au folosit şi au susţinut regermanizarea, în timp ce guvernul maghiar a continuat direcţiile politicii minoritare specifice perioadei de dinaintea războiului, încercând să limiteze influenţa Germaniei. Astfel, minoritatea germană din celelalte state s-a radicalizat şi a aderat uşor la ideologia naţional-socialistă, în timp ce mişcarea din Ungaria a rămas una moderată. Guvernul maghiar s-a lovit însă din ce in ce mai des de această problemă în urma creşterii teritoriale din perioada celui de la doilea război mondial, care a adus cu sine o înmulţire a populaţiei germane înzestrată cu pretenţii tot mai radicale. Astfel, între 1940-1944, una dintre cele mai importante probleme legate de minorităţi a fost cea a germanilor. Punctul culminant al acestui proces l-a constituit recrutările în SS, desfăşurate în mai multe etape după 1940. Prima recrutare, din anul 1942, s-a desfăşurat pe bază de voluntariat şi poate fi considerată un moment cheie în procesul discutat. în cele ce urmează, vom încerca să analizăm aspectele sătmărene ale acestui fenomen. Lipsa cercetărilor de bază referitoare la perioada interbelică îngreunează însă această încercare. Pentru o mai bună înţelegere a evenimentelor desfăşurate în perioada celui de al doilea război mondial, este necesară prezentarea unor procese derulate în perioada interbelică, procese care vor continua şi după 1940 şi care constituie baza succesului de care s-a bucurat recrutarea voluntarilor de către SS. Scurt istoric al cercetărilor Cercetările istorice maghiare şi româneşti au ignorat până astăzi şvabii sătmăreni.1 Istoriografia din Ungaria nu s-a referit la istoria populaţiei germane rămasă în statele succesorale, deşi în urma revizuirilor teritoriale marea majoritate a acestora a revenit statului maghiar şi a contribuit semnificativ la radicalizarea mişcării germane. Cercetarea istoriei şvabilor a început în anii 1970 prin Tilkovszky * 1Nu mă voi ocupa de rezultatele cercetărilor germane, deoarece studii germane referitoare la acest subiect apar permanent. Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXV, 2008
