Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Biserica de sat şi politica. Izvoare privind istoria greco-catolicilor maghiari din Satu Mare, 1940-1944 Hámori Péter Printre cercetătorii care abordează problema identităţii, fie ei sociologi, etnografi, istorici, chiar psihologi sau istorici literari, este unanim acceptată ideea că, anterior secolului al XX-lea, definirea de sine sau identitatea se poate cerceta doar la nivelul elitelor, şi nu la nivel individual. Motivul nu constă în lipsa surselor scrise, ci într-o caracteristică specifică a straturilor mai joase ale societăţii, şi anume identitatea de grup.1 Până la începutul secolului al XIX-lea, cel mai important element al percepţiei de sine era statutul juridic. Din izvoarele scrise reiese că, pentru nobilii şi cetăţenii cu drept de vot din Transilvania şi Ungaria, factorul vital al autodefinirii era statutul juridic. Pentru anumite grupuri sociale, precum minerii sau breslaşii, în cadrul percepţiei de sine statutul juridic se îmbină cu domeniul de activitate. Pe lângă toate acestea, există şi o puternică identitate locală. în teritoriile pluriconfesionale - în cazul de faţă, comitatul Satu Mare - unde conflictele dintre biserici nu au încetat nici în secolul al XIX-lea, un element important al autodefinirii l-a constituit apartenenţa la o comunitate religioasă. Un cercetător englez al acestei problematici, John A. Arstrong, accentuează de altfel rolul hotărâtor al comunităţilor religioase în formarea identităţilor pre-moderne şi pre-naţionale.1 2 în comitatul Satu Mare, de cele mai multe ori o confesiune diferită însemna şi o limbă diferită. La protestanţi, limba liturgică a fost de la început cea vernaculară, iar în cazul romano-catolicilor s-a trecut treptat, sub infuenţa Reformei religioase, de la folosirea limbii credincioşilor doar pentru predici, la răspândirea acesteia şi în slujbele dedicate unor evenimente religioase precum înmormântarea sau căsătoria. La mijlocul secolului al XIX-lea, în Satu Mare, trecerea la limba vernaculară a romanocatolicilor a însemnat trecerea la limba germană. în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea însă, preoţii romano-catolici au jucat un rol important în răspândirea limbii maghiare în întregul stat.3 Un caz excepţional şi presărat de conflicte l-a constituit apartenenţa bisericească şi lingvistică a greco-catolicilor sătmăreni, legătura acestora cu formarea identităţii naţionale. Privind originea, naţionalitatea şi procesul de asimilare a greco-catolicilor maghiari există trei teorii diferite. Istoriografia maghiară romantică a secolului al XIX-lea a avansat ideea conform căreia, în urma descălecatului, o parte a maghiarilor a acceptat creştinismul de rit răsăritean, iar după Unire şi introducerea liturghiei în limba română s-au asimilat în sens românesc. Punctul slab al . acestei teorii este lipsa datelor privind continuitatea maghiarilor ortodocşi. Alţi istorici transpun evoluţia grecocatolicismului într-o perioadă mai târzie, în timpul războaielor religioase, când preoţii romano-catolici din nord-estul Ungariei sunt alungaţi, iar pentru populaţia romano-catolică rămasă pe loc singura opţiune era acceptarea ritului orienta-!.4 Conform celei de a treia teorii, avansată în istoriografia română, dar acceptată şi de unii istorici maghiari, greco-catolicii maghiari provin din naţionalităţile asimilate, în special rusini, români şi o mai mică parte sârbi.5 Pe când în centrul Transilvaniei singura teorie 1 Trebuie menţionat aici că mai multe curente istorice, precum şi unele nuanţe ale marxismului afirmă prezenţa identităţii de grup şi în cazul elitelor. 2 Religious Organizations and Communication. In: John A. Armstrong: Nations before Nationalism. University of North Carolina Press, Chapel Hill, 1982. 201-240. Aceeaşi problemă în: Ferenc Gereben: Religion und nationale Identität. In: Kirche im Aufbruch. Zur pastoralen Entwicklung in Ost(Mittel) Europa - eine qualitative Studie. Hrg: András Máté-Tóth, Pavel Mikulascak. Schwabenverlag, Ostfieldern, 2001.307-317. 3 O critică puternică la adresa acestei probleme în: Religion, Kirche und Schule. In: J. Straubinger: Die Schwaben in Sathmar. Kepplerhaus, Stuttgart, 1927. 55-63.; Die schwäbische Bewegung und die Deutsch-schwäbische Volksgemeinschaft. Loc. cit., 63-70. O critică reţinută a problemei la: Tempfli Imre: Kaplony. Adalékok egy honfoglaláskori település történetéhez. Otthonom Szatmár Megye, 5. Szatmárnémeti, 1996. 245-251. 4 Salacz Gábor: Egyház és állam Magyarországon a dualizmus korában 1867-1918. München, 1974. 149, 219-220. După Pirigyi István: A görög katolikus magyarság története. (Nyíregyháza, 1982.), greco-catolicii maghiari s-au format din maghiarii ortodocşi, romano-catolici şi din elementele ortodoxe de alte naţionalităţi, asimilate. Din păcate, Prigyi nu foloseşte suficiente date în sprijinul teoriei sale. 5 în sinteza sa, Cserbak András susţine ideea că greco-catolicii maghiari provin din sârbi, rusini şi români. A magyar görög katolikus népi vallásosság művelődéstörténeti hátterére (Mert ezt Isten hagyta. Tanulmányok a népi vallásosság Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXV, 2008
