Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Alin Pop împăratului, lângă care românii au rămas mai credincioşi.”6 Românii şi împăratul au fost, aşadar, deopotrivă ameninţaţi, şi împreună s-au opus răzmeriţei. Urmaşul lui în parohie, între anii 1885-1908, Alexandru Nuţiu, era caracterizat în epocă drept „naţionalist înflăcărat, preot energic şi de model”. Dar pe o răstignire ridicată în faţa bisericii, în 1906, menţionează că aceasta s-a înălţat „spre mărirea lui Dumnezeu, prin poporul credincios gr-cat de Lipou...sub domnia împăratului şi Regelui Apostolic Francisc Josif I. Fiind episcop diecesan gr.cat. Dr. Demetriu Radu şi Paroc Protopop local Alesandru Nuţiu”.7 * Dumnezeu, poporul credincios, împăratul, episcopul şi preotul: acestea erau elementele definitorii ale comunităţii. De oportunism nu putem să-l suspectăm pe părintele Alexandru Nuţiu, atunci când a pus această inscripţie într-un loc public. Ataşamentul faţă de împărat era sincer la acest fruntaş al intelectualilor sătmăreni. Căci ideea apare, într-o formulare aproape identică, într-un loc mult mai „ferit”, pe pagina de gardă a unui Minei cumpărat de parohie în 1904. Acesta „s-a procurat... fiind Rege Apostolicu Franciscu Iosifu I-ulu".s Cum s-au limpezit lucrurile în 1916, odată cu intrarea României în război, cu intenţia explicită de a smulge Transilvania de sub stăpânirea Austro-Ungară? Am auzit într-o emisiune radiofonică, deci nu pot să ofer o sursă bibliografică, că în acel moment episcopul ortodox al Caransebeşului, viitorul patriarh Miron Cristea, a blestemat armata română. Oportunism şi ipocrizie probabil. Apoi mai aflăm două fapte, din jurnalul istoricului Gheorghe I. Brătianu, ofiţer în Primul Război Mondial. Publicat sub titlul File rupte din cartea războiului, prezintă un moment când armata română este tocată cu mitraliera de inamic. Până la urmă românii se impun, pătrund în liniile duşmane şi, când să ucidă pe un mitralior, aud rugămintea: „nu daţi fraţilor că şi io mi-s român”. Din păcate pentru el, şi-a dat seama prea târziu că e şi el român, şi nu a mai fost cruţat. Cel de-al doilea fapt se petrece atunci când istoricul-ofiţer intră într-o casă ţărănească părăsită, aflată pe linia frontului. Aici descoperă un calendar care avea o însemnare pentru data de 15 august. Şi e curios, oare ce notase ţăranul în ziua sfântă când românii au intrat în războiul pentru întregire? Notiţa era simplă: „o fătat vaca”.9 Şi cred că însemnarea, aparent picantă, este totuşi foarte profundă. Ţăranul, prins în ritmurile vieţii agrare, departe de frământările politice şi ideologice, notase un lucru esenţial pentru viaţa sa şi a familiei sale, faptul că vaca îi adusese pe lume un viţel, la mijloc de august. Dar să revenim la ţinuturile sătmărene, rămânând în acelaşi an 1916, citind acum însemnările atât de citatului şi atât de puţin cititului preot Vasile Pătcaşiu, autorul Cronicii de la Hotoan. Pentru 1916 face următoarea însemnare: „în 27 August România a intrat în război contra Austro-Ungariei adecă în alianţă cu Antanta, contra puterilor centrale. Noi Românii din această parohie am primit vestea intrării României contra noastră cu o surprindere dureroasă...”10 11 Autorul, Vasile Pătcaşiu este un fruntaş incontestabil al luptei naţionale din Sătmar. Era membru al Astrei, a organizat la Hotoan şcoala confesională românească şi şcoala de duminică. A înjghebat şi a condus un cor care a devenit faimos în epocă, a fost membru fondator al Reuniunii învăţătorilor români sălăjeni. Meritele sale pe tărâm naţional îi sunt recunoscute în 1918, când este ales preşedinte al şedinţei de constituire a Consiliului Naţional Român din Tăşnad, fapt pe care tot el îl notează: „în cercul nostru pretoriai, spre acest scop s-a ţinut o adunare a Românilor la 22 Nov. în Tăşnad adunându-se peste o mie de oameni în curtea şi în sala băncei noastre Vulturul unde ca Preşedinte al adunării am fost proclamat eu subsemnatul”.11 Cel ce primise intrarea României în război, în 1916, cu „o surprindere dureroasă”, este în fruntea luptei pentru unire, doi ani mai târziu. 6 Ibidem, p. 51 7 Alin Pop, Lipău- la şase secole de atestare, manuscris s Mineiu pe luna august, însemnare de pe pagina de gardă. Arhiva Parohiei ortodoxe Lipău 9 Eugen Simion, Fragmente critice, II, Fundaţia Scrisul Românesc, 1998, p. 241-242 1,1 Vasile Pătcaşiu, Cronica de la Hotoan, manuscris 11 ibidem 134
