Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 22/1. (2005)
Carol Kacsó: János Németi la 65 de ani
JÁNOS NÉMETI LA 65 DE ANI Carol Kacsó Oraşul Cărei şi împrejurimile sale au fost, până pe la începuturile anilor ’60 ai secolului trecut, aproape necunoscute din punct de vedere arheologic. Câteva descoperiri întâmplătoare spectaculoase apărute atunci aici, printre care şi coiful celtic de fier cu un şoim de bronz, în Cea mai mare parte salvate de un colecţionar local, au atras atenţia lumii ştiinţifice asupra acestui teritoriu, săpături de mare amploare, ce vizau mai multe epoci şi perioade, demarând în câteva localităţi din zonă. Aproape de la începuturile acestor lucrări, din colectivul de cercetare a făcut parte şi János Németi, cel care în anii următori a devenit unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai obiectivelor arheologice din regiunea Eriului şi Nirului, autorul unui număr impresionant de cărţi, studii, comunicări şi note, în care au fost valorificate descoperiri pre- şi protoistorice de importanţă deosebită, ce fac posibilă înţelegerea unor fenomene arheologice şi procese istorice caracteristice în variate intervale de timp, într-un larg areal geografic. János Németi (n. la 22 noiembrie 1939) şi-a început cariera de arheolog în 1963 la muzeul din Baia Mare. Şi-a continuat activitatea, de la începutul anului 1966, la muzeul din Cărei. De aici a fost transferat, la sfârşitul anilor 70, la o şcoală din aceeaşi localitate. Aparent, a fost promovat într-o funcţie mai importantă, de director adjunct, în realitate, din motive obscure, a fost îndepărtat de la muzeu, încercându-se totodată şi excluderea sa din activitatea de cercetare. Evident, János Németi nu a abandonat nici investigarea vestigiilor arheologice, nici valorificarea acestora. Pentru un timp însă a trebuit să se mulţumească doar cu cercetări de suprafaţă, urmărirea unor lucrări de construcţii şi hidroamelioraţii în perimetrul unor obiective arheologice, salvarea artcfactclor, din care a constituit o importantă colecţie la şcoala unde lucra. Intre timp şi-a susţinut cu succes teza de doctorat “Hallstatt-ul târsju fi Latente/ timpuriu din nord-vestul României”. A revenit la conducerea unui şander arheologic din zonă de abia în 1986, atunci când, în colaborare cu Institutul de Tracologie din Bucureşti, a reînceput cercetările în aşezarea fortificată din epoca bronzului de la Cărei-Bobald. A continuat să pună în circulaţie rezultatele propriilor cercetări în prestigioase reviste de specialitate din ţară: Dacia, Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologic (SCIVA), Thraco—Dacica, Acta Musei Napocensis (ActaMN) şi multe altele. A publicat în 1978, în colaborare cu P. Roman, monografia Cultura Raden în România. Chiar într-o perioadă de izolare profundă, revistele şi cărţile româneşti au ajuns şi în străinătate, în acest fel cercetarea internaţională a putut să cunoască descoperirile de mare importanţă nou apărute în nord-vestul ţării, în bună parte datorate strădaniei celui omagiat acum. în 1990, János Németi s-a reintegrat şi instituţional în cercetarea arheologică, prin cooptarea sa ca cercetător la Institutul Român de Tracologie, principala sa zonă de activitate rămânând Cáréiul şi împrejurimile sale. Din 1996 şi până la data pensionării sale, în anul 2003, a făcut parte din colectivul Muzeului Judeţean Satu Marc. A continuat să publice importante studii în ţară şi în străinătate, referitoare mai ales la diferite aspecte ale preistorici zonei, precum şi două volume: Repertoriul arheologic al tfonei Caret, Bibliotheca Thracologica XXVIII, Bucureşti, 1999 şi, în colaborare cu Zsolt Molnár, A teli telepek elterjedése a nagy károlyi-síkságon és a% Hr völgyében (Răspândirea aşezărilor de tip tell în Câmpia Careiului şi Valea Eriului), Kolozsvár, 2002. A participat la mai multe congrese şi conferinţe internaţionale (Bratislava, Satu Mare, Szolnok, Mangalia, Zalău, Baia Mare etc.), la săpăturile arheologice din faimoasa staţiune de la Stillfricd (Austria), la organizarea expoziţiei Thraker und Kelten beidseits der Karpaten (Hochdorf, Germania, 2000/2001). Pentru monumentala expoziţie dedicată celţilor de la Veneţia din anul 1991 a selectat cele mai valoroase artcfacte celtice apărute în nord-vestul ţării şi a prezentat în catalog necropola de la Pişcolt (La necropoli di Piscolt, în I Celti, Palazzo Grassi, Venezia, 1991,381). Fără îndoială, contribuţia ştiinţifică cea mai importantă a lui János Németi este cea referitoare la epoca hallstattiană târzie şi epoca Laténe timpurie şi mijlocie. Săpăturile pe care le-a efectuat la Sanislău—Homokos domb şi Pişcolt—Homokos domb, care se adăugau celor executate anterior la Ciumeşti, Berea, Sanislău, Tărian, Curtuiuşeni, la unele dintre acestea contribuind direct, au adus o multitudine de date noi în privinţa perioadelor ce se înscriu în intervalul dintre secolele V şi III î.c.n. Astfel, au fost stabilite trăsăturile unui nou grup cultural hallstattian târziu, numit Sanislău-Nir, legat organic de grupurile învecinate, cu caracteristici ce indică o evoluţie spre o nouă etapă, definită drept a doua epocă a fierului. Printre elementele nou apărute se înscrie şi ceramica lucrată la roată, cea din zona Satu Mare - Studii fi comunicări, Seria Arheologic, XXII/1, 2005
