Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 22/1. (2005)
Cristian Virag: Problematici ale neoliticului din nord-vestul României şi zonele invecinate
Cristian l 'HKAC Grupul Pişcolt Cercetările din ultimele două decenii îşi păstrează caracterul unor săpături de salvare, singurele cercetări sistematice fiind efectuate, începând din 1995, de către Janos Németi la Pişcolt, fără însă ca descoperirile să fie publicate. La acestea adăugăm săpăturile de la Halmeu— Vamă şi Ur/iceni- Vamă efectuate în ultimii cinci ani75. Grupul neolidc Pişcolt este un grup cultural care se desfăşoară în nord—vestul României şi care se încadrează în orizontul mai larg a unei civilizaţii cu ceramică pictată (Painted Pottery Culture - PPC). Acest orizont este atestat atât în Transilvania cât şi în estul Ungariei, precum şi în zona învecinată din Slovacia şi Ucraina Subcarpatică76. Pentru teritoriul României, acest grup a fost cuprins în Complexul Cluj-Cheile Turzii-Lumea Nouă—Időd (CCTJ ,N1) care a fost definit ca o civilizaţie a neoliticului dezvoltat, formată din grupe cu aspecte culturale înrudite. Grupul Pişcolt se încadrează cronologic la nivel Vinca A2/A3—B, contemporan cu grupele Cluj—Cheile Turzii, Lumea Nouă77. In urma unor descoperiri de genul celor de la Sântandrei, Oradea, Săcuieni, Vărzari, şi care prezintă bune analogii cu cele de la Ciumeşti, Berea, Pişcolt, Tiream, D. Ignat a propus denumirea de grupul Sântandrei—Săcuieni—Vărzari, argumentând propunerea prin existenţa unui grup Pişcolt la nivelul epocii bronzului, fapt care, potrivit autoarei ar putea crea confuzie78. Originea acestui grup cultural se află în fondul vechi starccvian, peste care se suprapun elemente noi, de tip vincian, caracterizate prin policromie, precum şi contribuţia manifestărilor de tipul celor de la Szolnok—Scanda, Öcsöd—Kitiro, Kőtelek, Tiszavolk—Négyes 79 şi într-o mai mică măsură elemente aparţinând orizonturilor anterioare, de tip tardenoasian. Răspândirea acestui grup cultural pe teritoriul României este' relativ bine delimitată de existenţa unor staţiuni în spaţiul cuprins între Bazinul Turului şi Crişul Repede8", respectiv pe câmpiile din nord-vestul României: Câmpia Someşului şi a Barcăului; Câmpia Crasnci; Câmpia Ecedea; Câmpia Ierului; Câmpia Careiului şi Câmpia Nirului. Ulterior, arealul grupului Pişcolt (cultura Ciumeşti, după E. Comşa) s-a extins spre sud, acoperind o mică parte din cel al purtătorilor culturii Starcevo—Criş81. Astfel de descoperiri ale grupului Pişcolt avem atestate la Berea, Cărei, Ciumeşti, Dindeşti, Moftinu Mic, Pişcolt, Sanislău, Săcuieni, Tiream, Văşad, etc. Aceste realităţi culturale sunt prezente şi în nord-estul Ungariei, respectiv în bazinul inferior al Someşului şi în cotul Tisei, precum şi în zona învecinată din Slovacia şi Ucraina Subcarpatică. Evoluţia Acest grup cultural are trei faze de evoluţie stabilite, în principal, pe baza materialului ceramic, urmărindu-sc anumite elemente cum ar fi ciupiturile, inciziile meandrice, buzele cu 1 ippenrand precum şi tehnica arderii, lustruirii, stilul ornamentaţiei, fazele fiind contemporane cu celelalte grupuri culturale din CCTLN182 *. 1. Eatţa veche In această primă fază evolutivă a grupului Pişcolt sunt destul de pregnante elementele din fondul vechi starccvian la nivel IIIB—1VA, şi anume: vasele bitronconicc cu Lippenrand, castroanelc bitronconice, oalele bitronconicc cu buza scurtă, ornamente lustruite, barbotina organizată şi stropită, ciupiturile, altăraşcle precum şi microlitismul pieselor lirice8’. Această fază se desfăşoară la nivelul neoliticului timpuriu şi a fost surprinsă în descoperiri arheologice într-o serie de puncte: la Berea—Ciumeşti (Stavilă Mică; Stavilă Mare; Viile Berci; Grădina Florilor; Berea I), la Ciumeşti—La Silozuri (Ciumeşti III), la Sântandrei, la Tiream, la Urziceni-Crucea Vada. Aspectul ceramicii în această perioadă este moale datorită amestecului cu mâl şi resturi organice, fenomen care pentru ceramica uzuală începe încă din Starcevo—Criş IVA—IVB însă tot acum 75 Virág 2004; 2004a; Virág 2004b. 76 Potusliniak 1997, p. 37-39. 77 Maxim 1999, p. 69; Lazarovici—Németi 1983, p. 23. 78 Ignat 1987, p. 46. 79 Maxim 1999, p. 75. 811 Maxim 1999, p. 76. 81 Comşa-Nanaşi 1972, p. 11-14. 82 Maxim 1999, p. 76. 81 Lazarovici 1980, p. 2.3-29. 20
