Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 4-5. (2003-2004)
Pedologie
4. La pH > 9,0 ionii de hidrogen provin din grupările alcoolice ale materiei organice R - CH2OH <=> R - CH2O + H+, anionii minerali polibazici : HCO.y <=> CO32- + H+, HPO4 2 <=> PO4 2- + H+ precum şi din convertirea în anioni a unor metale amfotere : A1(OH)î <=î> Al(OH)2 + H2O, Al (OH) 2 acid aluminic <=> AIO2 + H+. Variaţia de manieră neliniară a acestei interrelaţii se poate explica apelând şi la constanta de disociere a substanţelor acidoide (pKs), la raportul dintre suma totală a ionilor de hidrogen adsorbiţi (SH) şi a cationilor bazici de schimb (SB), care se micşorează pe măsură ce gradul de saturaţie cu baze creşte. Relaţia strânsă dintre aceste însuşiri ale solului a fost constatată de Saidel, 1931; Pavloschi, 1938; Florea, Stoica şi colab., 1964; Miclăuş, 1970 şi de Borla şi Hera, 1973. Din graficul dependenţei valorile pHuzo de saturaţia cu baze se constată că pe măsura debazificării complexului adsorbtiv de către apa încărcată cu CO2 şi substanţele organice acide, reacţia solului depinde de gradul de saturaţie cu baze. Deosebirile cele mai importante în exprimarea acestei dependenţe se evidenţiază între solurile argiloiluviale şi solurile molice. în primul caz prezenţa ionilor de hidrogen coboară valorile pHmo sub 5,7 şi a gradului de saturaţie cu baze sub 65 - 70%.De aceea curba prezintă un punct de inflexiune la trecerea spre solurile molice. în acest caz prezenţa ionilor de hidrogen situează valorile pHn20 între 5,7 şi 8,3 iar ale gradului de saturaţie cu baze între 65 - 70% şi 100%. Această constatare este conformă cu concepţia modernă despre solurile saturate cu baze formulată de Bradfield şi Allison, 1933 citat de Borlan şi Hera, 1984. Se constată că, variaţia valorilor pHnao este cu atât mai mică cu cât complexul coloidal este mai bine reprezentat (fig. 1.11 şi 1.12). Astfel, din analiza corelaţiilor dintre conţinutul de argilă (< 0,002 mm) respectiv materie organică şi capacitatea totală de schimb cationic T (me/100 g sol), se evidenţiază o dispersie mult mai pronunţată a valorilor în cazul corelaţiei cu conţinutul de humus. Aceasta se poate explica prin influenţa mult mai redusă pe care o prezintă materia organică, de calitate inferioară şi în cantităţi mai mici decât în alte zone a ţării, asupra capacităţii de schimb cationic. în alcătuirea humusului predomină acizii fulvici (crenici şi apocrenici) nesaturaţi în cationi bazici cu însuşiri inferioare humusului saturat specific solurilor molice (Borlan şi colab., 1969). Relaţia de dependenţă este directă, de manieră liniară în cazul ambelor relaţii dar se evidenţiază o intensitate mai mare în cazul argilei coloidale. Se observă că pe măsura creşterii conţinutului de argilă şi/sau humus, valorile capacităţii de schimb cationic înregistrează valori mai ridicate. Valorile tind însă, să descrească după cum conţinutul de humus şi argilă se diminuează. Comportamentul diferit al coloizilor solului faţă de ionii implicaţi în procesul de schimb cationic se datorează, în special, deosebirilor de sarcină electrică, dar şi a compoziţiei chimice a humusului şi a compoziţiei mineralogice a argilei. Mineralele argiloase care compun fracţiunea argiloasă a solurilor argiloiluviale sunt illitul, vermiculitul, smectitul iar mai rar şi în cantităţi mai mici caolinitul (Borlan şi colab., 1969). Variaţia capacităţii de schimb cationic a mineralelor argiloase se explică prin proprietăţile lor diferite privind gonflarea, contracţia, dispersia, selectivitatea şi fixarea unor ioni (Crăciun şi colab., 1997). Satu Mare - .Studii şi Comunicări Ştiinţele naturii Voi. IV - V (2003-2004) Fig. 1.11 Dependenţa dintre conţinutul procentual de argilă coloidală şi capacitate de schimb cationic T (me/100 g sol) al solurilor studiate 16
