Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 1. (2000)
Faună
La Iemut terenul studiat se află în zona inundabilă a văii Mureşului la o altitudine de 302 m, la o distanţă de 1 km vest de localitatea Iemut. Zona de referinţă este situată între râul Mureş (la nord) şi şoseaua DN15 (la sud). Iazurile au fost amenajate în matca unui meandru părăsit şi parţial înmlăştinit al Mureşului, având o suprafaţă totală de 134 ha, din care 122 ha luciu de apă. Geneza acestui nou sistem lacustru este marcată de efectuarea forajelor şi a măsurătorilor topografice din anul 1976. în luna mai 1977 mlaştina originară a fost desccată prin şanţul de drenaj trasat. Dragarea şi îndiguirea a fost terminată în anul următor. La 31 decembrie 1978 este dat în folosinţă noul eleşteu, care este alcătuit din două bazine mari şi 13 bazinete. Astfel a dispărut o zonă umedă naturală care a dăinuit multe secole sub forma unui meandru părăsit al râului Mureş. Alimentarea cu apă a bazinelor este asigurată de un pârâu deviat, cu debit redus, şi prin pompare din râul Mureş. Deşi vegetaţia acvatică şi palustră a fost distrusă prin desecare, dragare, tăiere şi ardere, aceasta s-a regenerat ani de-a rândul în unele zone ale eleşteelor. Ridicarea nivelului apei până la 3 m, nu a reuşit să determine dispariţia completă a stufului. Vara, plantele submerse, stuful şi papura au fost tăiate cu o motocoasă plutitoare. Toamna bazinele sunt golite, uscate şi umplute din nou cu apă, dar şi aşa vegetaţia s-a reînnoit parţial în fiecare an. Reducerea drastică a plantelor acvatice a fost posibilă doar după popularea bazinelor cu peşti fitofagi. Condiţiile de exploatare ale acestor eleştee, ca şi reducerea habitatelor specifice, au făcut ca dintre moluştele acvatice să supravieţuiască numai puţine specii de gastropode basomatofore şi de unionide, adaptate la aceste condiţii. în perioada de studiu, am identificat o diversitate foarte scăzută a acestui grup dc organisme, atât sub aspectul numărului de specii (Physa acuta, Radix auricularia, Lymnea stagnalis, Planorbis planorbis şi Planorbarius corneus), cât şi al numărului de indivizi. Acest lucru se datorează reducerii drastice a vegetaţiei macrofite, precum şi a faptului că moluştele acvatice reprezintă o bază trofică pentru numeroase specii de păsări şi peşti. Iazurile mai adăpostesc trei specii dc unionide, şi anume Unio pictorum, Unio tumidus şi Anodonta cygnaea. în anul 1988 A. Sárkány-Kiss semnala în acest loc cea mai mare diversitate a malacofaunei acvatice dintre toate lacurile din Bazinul Mureşului (18 specii). Eleşteele de la Cipău prezintă o suprafaţă a luciului de apă de 78 ha. Acestea sunt asemănătoare cu cele de la Iemut. Se găsesc într-un vechi meandru al Mureşului care înainte de anul 1979 reprezenta o zonă umedă mlăştinoasă, cu multe ochiuri de apă, bogată în vegetaţie palustră. Actualele eleştee amenajate în acest meandru se situează între localitatea Iemut şi limita localităţii Cipău. Acestea sunt despărţite de diguri artificiale. Zona a suferit o transformare similară cu cea de Ia Iemut. Se practică o exploatare piscicolă industrială, fără a se permite pescuitul sportiv. Semnalăm dispariţia unor specii mai pretenţioase care populau odată aceste complexe lacustre (Sárkány-Kiss, 1988), cum ar fi Bithynia Icachi >i Anisus septemgyratus. Din cele 9 specii de moluşte acvatice care au fost identificate in anul 1998, remarcăm îndeosebi specia Anisus vortex, gastropod devenit rar în malacofauna Transilvaniei. Restul speciilor sunt comune: Physa acuta, Lymnaea stagnalis, Radix auricularia, Planorbis planorbis, Planorbarius corneus şi Anodonta cygnaea. 4. Eleşteele de la Zau de Câmpie. La Zau de Câmpie antropizarea este deosebit de accentuată, aici existând numeroase eleştee amenajate şi exploatate intensiv. Lungi porţiuni de mal sunt îndiguite cu plăci de beton. Debitul scurgerilor este de cele mai multe ori controlat prin ecluze. Numai în eleşteele de reproducere şi în cele pentru puiet se mai pot vedea bräun cu vegetaţie macrofită palustră, înguste şi întrerupte. Digu-144
