Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 1. (2000)

Faună

vechile lor baraje putând fi încă observate în cel de-al şaselea deceniu sub forma unor pseudomorene (Găştescu, 1971). Pe de altă parte, în afară de secarea voită a unor lacuri, multe s-au colmatat printr-un proces natural. Xanthus I. în 1944 nota urmele a 38 de foste lacuri în bazinul Fizeşului. Acest proces s-a intensificat din anul 1968, când Filipaşcu ilustra zone întinse de stufărişuri şi mlaştini, şi până în prezent. Lacurile au fost transformate prin lucrări hidrotehnice în iazuri piscicole, habitatele naturale fiind în cea mai mare parte distmse. Modificările antropice au determinat în multe cazuri dispariţia brâurilor de stuf, acestea - atunci când există - formând petice izolate, mai mult sau mai puţin înguste spre maluri. Excepţie fac câteva treceri de la un lac la altul unde râul se scurge prin brâuri de stuf relativ abundente. Din cauza reducerii habitatelor specifice şi a modului de exploatare al acestor iazuri, moluştele acvatice sunt slab reprezentate prin numai câteva specii de pulmonate basomatofore (Physa acuta, Lymnea stagnalis, Radix auricularia, Planorbis planorbis, Gyraulus albus), iar dintre unionide am identificat numai specia Anodonta cygnaea. Nu a fost încă cercetat lacul Sic- Săcălaia, care s-ar putea să mai prezinte populaţii din vechea malacofaună dulcicolă autohtonă, acesta fiind conservat într-o stare seminaturală.

2. Lacul Fărăgău şi eleşteele situate în aval. Este situat la extremitatea estică a Câmpiei Transilvaniei, în valea râului Şar, şi s-a menţinut într-o stare apropiată de cea naturală până în urmă cu patru decenii. Odinioară, cele 35,5 ha de apă erau înconjurate de un brâu lat de stuf, pe alocuri pluteau insule de plaur şi exista o mlaştină cu specii de Sphagnum sp. şi Thelypteris palustris Schott, acestea indicând descendenţa directă din perioada post-glaciară atlanto-subboreală. în afara lacului propriu zis, de mare interes era şi versantul nord-estic şi aşa numitul "Tăul Dracului" adăpostit într-o microdepresiune. Aici s-au identificat speciile Lymnea stagnalis şi Planorbis planorbis. Bazinul lacustru al Fărăgăului, lung de 1750 m, era împărţit în două bazirrete despărţite printr-un prag de sfagnet. Adâncimea maximă era de 4,5 m, iar sub aceasta depozitele sedimentare erau estimate la 3 - 5 m. Malacofauna era reprezentată prin 7 specii, număr limitat de aciditatea apei. Alte date din această perioadă amintesc un număr de 6 specii de peşti, 7 de amfibieni şi reptile, 10 de mamifere şi 158 specii de păsări (Kiss şi col., 1988; Kiss, 1994; Kohl, 1991). Lucrări hidrotehnice majore au început din anul 1984, având ca efect desecarea aproape completă a acestui lac. Tot din această perioadă s-a semnalat o mortalitate în masă a peştilor datorită poluării rezultate din înmuierea cânepii, activitate care a fost la scurt timp interzisă. Cu timpul canalul de drenaj s-a colmatat, nivelul apei a început din nou să crească, însă brâul de stuf a fost aproape complet nimicit. Totuşi s-au menţinut câteva insule cu vegetaţie palustră. în valea Şarului, aval de Lacul Fărăgău, s-au înfiinţat 6 iazuri piscicole cu o suprafaţă cumulată de 150 ha. Astăzi Lacul Fărăgău este transformat într-un eleşteu, divizat printr-un dig în două luciuri de apă inegale ca dimensiuni. Moluştele acvatice formează astăzi asociaţii slab închegate, cu o structură simplificată, cauzată de modul de exploatare a acestor lacuri, precum şi de zonele reduse cu habitate favorabile. Practic, există numai câteva specii de gastropode pulmonate acvatice şi semiacvatice, euribionte (Lymnaea stagnalis, Stagnicola palustris, Radix auricularia, Planorbis planorbis), care se menţin prin efective reduse atât din cauzele enunţate mai sus, cât şi datorită consumării lor permanente de păsări şi peşti. Au dispărut speciile mai pretenţioase ca: Bithynia leachi, Segmentina nitida, Anisus septemgyratus şi Acroloxus lacustris. în iazurile piscicole există o populaţie redusă de Anodonta cygnaea şi o comunitate pauperizată de pulmonate basomatofore euriece în apropierea vegetaţiei de mal.

3. Eleşteele de la Iernut şi Cipău. Sunt rezultatul lucrărilor hidrologice şi pisciculturale efectuate în lunca Mureşului în ultimele decenii.

143