Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)

A. Istorie

90 Sorin Vasile Hendea la noi”133. Un an mai târziu aceeaşi Direcţiune considera, cu privire la realităţile economice ale perioadei traversate, că s-au înregistrat “câteva decenii de când economia naţională şi internaţională nu s-a mai confruntat cu o asemenea criză”134. Nici în anul 1913 realităţile nu s-au ameliorat, “ci s-au agravat şi mai mult”135. La această criză se adaugă, potrivit aprecierilor preşedintelui dr. Vasile Lucaciu, “o serie de acuze nefondate aduse institutului nostru şi conducătorilor săi”, acuze care “au produs nesiguranţă, chiar panică, în rândurile multor cetăţeni sau instituţii cu care aveam relaţii excepţionale”136. O oarecare redresare va cunoaşte “Aurora” începând cu anul 1916. Prelungirea operaţiunilor militare au avut ca efect “scumpirea pronunţată a alimentelor şi a produselor agricole”, permiţând debitorilor băncii încasarea unor importante sume de bani şi totodată achitarea creditelor contractate în anii precedenţi137. în toată această perioadă Direcţiunea institutului de credit băimărean s-a preocupat de întărirea lui, prin mărirea constantă a rezervelor (vezi tabelul 14) 138. Ba mai mult, la cea de-a XI- a adunare generală ordinară a “Aurorei” desfăşurată în ziua de 25 iunie 1918, directorul executiv propune dublarea capitalului social la 300.000 k, prin emiterea a 1.500 acţiuni nominale noi cu valoare de 100 k/acţiune139. Operaţiunile bancare promovate de “Aurora” sunt cele clasice, regăsite la aproape toate băncile româneşti din Transilvania, înfiinţate după modelul “albinist” (vezi tabelul 15)140. înfiinţată în anul 1907, “Aurora” acordă de la început credite ipotecare pentru populaţie. Ele vor creşte de la an la an, menţinându-şi acest ritm ascendent şi în perioada războiului. în anul 1914 vor atinge nivelul maxim, după care, pe fondul crizei provocate de derularea operaţiunilor militare, vor cunoaşte o scădere treptată. De o atenţie sporită din partea Direcţiunii se vor bucura creditele cambiale şi cele cambiale cu acoperire ipotecară. Şi acest tip de credit va cunoaşte un regres începând cu anul 1912, menţinându-se totuşi până la 1918. Prin întreaga activitate desfăşurată, prin operaţiunile bancare promovate, “Aurora” se impune în peisajul fmanciar-bancar al oraşului Baia Mare şi împrejurimilor acestuia. Una dintre cele mai importante cooperative de credit ce au activat în Sătmar, model de organizare pentru întreaga activitate cooperatistă din nord-vestul Transilvaniei s-a dovedit a fi Cooperativa de credit “Perşeiul” din Chiuzbaia (“Persely Hitelszövetkezet). înfiinţată la 1886 din iniţiativa preotului gr.-catolic Nicolae Lupan din Chiuzbaia, Cooperativa de credit din localitate copiază modelul celei similare din localitatea Seini141. Adunarea generală constituantă din 10 octombrie 1886 alege Direcţiunea noului institut de credit. Aici se vor regăsi pentru început Nicolae Lupan, în calitate de preşedinte; Văsălică Cherecheş, vicepreşedinte; Vasile Cherecheş, notar; Avram Ignaţiu, casier etc142. Din Statutele adoptate la 10 ianuarie 1887 reiese că acest institut de credit se înfiinţează “cu scopul ca să se stârnească voia de a păstra şi de a se ajuta pre sine însuşi şi în clasa cea mai săracă, a lucra teritoru de o parte, de alta, aceea de după lipsele sale modeste, să se poată împărtăşi întru un ajutor uşor şi iute” (art. 1). Conform aceloraşi Statute, cooperativa îşi propunea primirea depunerilor populaţiei; acordarea de împrumuturi atât membrilor săi cât şi altor persoane; acordarea de împrumuturi ipotecare pe imobile, cumpărarea sau vinderea acestora (art. 15)143. La finele anului 1888 institutul de credit din Chiuzbaia număra 200 de membri care deţineau 1135 părţi sociale. în Procesul verbal încheiat cu ocazia desfăşurării adunării generale ordinare din 28 aprilie 1889, se arată că acest institut a apelat în anul 1887 la un împrumut de 270 fl. din partea Cooperativei de credit “Perşeiul” din Seini. Un an mai târziu, în 1888 s-a apelat la un nou împrumut de 1700 fl. de la Casa de păstrare din Baia Mare144 145. în adunarea generală ordinară a institutului, desfăşurată în localitatea Chiuzbaia, în ziua de 27 februarie 1896, dr. Vasile Lucaciu, preşedintele Comitetului de supraveghere, propune retribuirea liderilor acestuia după cum urmează: preşedinte — 350 fl., contabil — 250 fl., casier — 150 fl. şi vicepreşedinte 25 fl.'45. 133 Ibidem, dos. 90 / Baia Mare, f. 14. 134 Ibidem, f. 23. 135 Ibidem, f. 45. 136 Ibidem, f. 51-52. 137 Ibidem, f. 128. 138 Ibidem, dos. 89/Baia Mare, f. 71, f. 92, f. 104; dos. 90/Baia Mare, f. 1, f. 14-15, f. 23-24, f. 45, f. 74-77, f. 93-95, f. 129, f. 132, f. 144, f. 146; dos. 91 /Baia Mare, f. 2, f. 3. 139 Ibidem, dos. 90/Baia Mare, f. 151-152. 140 Ibidem, dos. 89/Baia Mare, f. 65, f. 89, f. 103, f. 118; dos. 90/Baia Mare, f. 17, f. 26, f. 47, f. 95, f. 132, f. 146; dos. 91/Baia Marc, f. 3; “Nagybánya és Vidéke" (Bah Marc şi Jur), Baia Mare, nr. 24 din 13 iunie 1915, p.7. 141 A.N.-D.J.SM., fond Tribunalul Satu Mare. Seria Dosare de firme, dos. 1 / Chiuzbaia, f. 1. 142 Ibidem, f. 3-4. 143 Ibidem, f. 11-15. 144 Ibidem, f. 43-44. 145 A.N. - D.J.Maramureş, fond banca Populară "Perfeiu" din Chiuzbaia, dos. 1, f. 11.

Next

/
Thumbnails
Contents