Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Populaţia evreiască din părţile Sătmarului la 1848 75 în urma noilor exigenţe, au apărut şi meşteşugari care satisfăceau comenzi, care, în epoca respectivă, erau considerate “lux”. în acest sens, rezultă următorul tablou: Meseria Persoane active % din total persoane active Confecţionarea pipelor 7 0,40 Bijutieri 4 0,22 Compactori de cărţi 4 0,22 Confecţionări de > ţigarete 3 0,17 Confecţionări de > articole de aramă 2 0,11 Ceasornicari 2 0,11 Umbrelari 1 0,05 Plăpumari 1 0,05 Argintari 1 0,05 La Cărei lucra şi o persoană care confecţiona pergament, necesar, în primul rând, la transcrierea textelor de Tora, care se păstrau pe suluri în chivotul sinagogii. în conscripţie apar şi 8 ucenici, dintre care 4 croitori, 2 blănari şi 2 pantofari. Consolidarea situaţiei populaţiei evreieşti a determinat creşterea exigenţelor pentru crearea de posturi intelectuale, în special de rabini şi învăţători. în conscripţie figurează opt rabini şi trei ajutori de rabini. La Cărei funcţiona şeful rabin Peris Mayer, având doi asistenţi. Nu toţi rabinii au avut însă o dotaţie suficientă. Rabinul din Negreşti era, totodată, şi haham. Rabinul Levi Spitzer din Peliş practica şi agricultura. Numărul cantorilor menţionaţi ca atare se ridica la şase. în cadrul învăţământului s-au conturat două orientări divergente. Conservatorii căutau să limiteze instrucţia la învăţăturile cultului precum şi scrierea şi citirea ebraică, susţinuţi de majoritatea enoriaşilor sătmăreni. Familiile mai înstărite angajau învăţători pentru copiii lor. Cei cu posibilităţi mai mici se uneau, în acest scop, în grup sau făceau apel la comunitate. Evidenţele nominalizează 72 învăţători, care, de regulă, s-au calificat în Galiţia. Datorită dispoziţiilor lui Iosif al Il-lea (1780-1790), a apărut şi “şcoala naţională” în care s-au predat şi materii de cultură generală, în germană, iar mai târziu şi în maghiară. Datorită opoziţiei faţă de acest tip de şcoală, în 1848, funcţionau abia doi “învăţători cu diplomă”: unul la Cărei, iar celălalt la Csenger. Elevii au fost cuprinşi în conscripţie în mod inconsecvent. Se poate presupune că majoritatea acestora învăţa în şcoli religioase numite heder şi ieşivă, ca, de pildă, la Medieşu Aurit sau Craidorolţ. Este însă de presupus că “un şcolar” din Craidorolţ frecventa o şcoală publică mai înaltă, care începeau să se deschidă şi în faţa tinerilor israeliţi. Unele comunităţi au angajat crâsnici, fiind înregistrate 7 persoane de acest fel. Alimentaţia rituală era asigurată prin 25 hahami. Cumulând datele de mai sus, observăm că în sectorul de cult şi învăţământ activau 114 persoane (6,55 %). Intelectualitatea laică încă era puţin numeroasă. Regulile cultului, inclusiv ale alimentaţiei rituale şi nu în ultima instanţă rezistenţa spitalelor publice faţă de primirea bolnavilor israeliţi, a dus la creşterea aşezămintelor comunitare cu profil sanitar. în spitalul israelit din Cărei funcţiona Eduard Grunnut având diplomă universitară de medic. La Seini exercita praxă doctorul Mauriţiu Munk, iar la Mátészalka David Jazik. Autorităţile contemporane au sprijinit pregătirea unor moaşe israelite, dintre care 3 erau în activitate la Cărei, Negreşti şi Curtuiuşu Mic. La Andrid se găsea un medic veterinar. Conscripţia aruncă lumină şi asupra formării burgheziei evreieşti. Aici se poate încadra văduva lui Avram Spitz din Cărei, care “trăia de pe urma capitalului”. Văduva Hanna Schwarz, tot din Cărei, avea venit din chirii. Cel mai important element însă era reprezentat de grupul celor şase “fabricanţi”, deţinători de unităţi, de tip manufacturier. La Gebe, Moise Zafír producea spirt. Se pare, însă, că el
