Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
C. Artă
364 Cornel Crăciun Şi iată-mă reîntors la munca mea simplă, cea curată, cea fără nebunie: la munca munátorului de străchini, pentru trebuinţele imediate ale vieţii... In felul acesta îmi ajut efectiv semenul. Căci toată satisfacţia omului în aceasta se rezumă: săfie de folos aproapelui..."* Mărturia lui Aurel Popp este o completare binevenită la expoziţia clujeană intitulată "Collegium Artificum Transilvanicorum", derulată între 20 februarie şi 20 martie 1921. Iniţiator al manifestării, alături de Emil Isac şi loan Thorma, artistul sătmărean se impune ca o autentică valoare în epocă. Cantitativ (32 de lucrări dintr-un total general de 327 câte au fost prezentate cu acel prilej) şi calitativ, aşa cum va rezulta din parcurgerea cronicilor de specialitate ale vremii, Aurél Popp se plasează în prim plan. Dincolo de deziluziile pe care le încearcă un artist în confruntarea cu oficialitatea timpului său, se poate decela încrederea în puritatea mesajului creator perfect asumat. Textul preluat din Tonitza este relevant şi din perspectivele teritoriului sociologic şi psihologic al opţiunii interpretative. Participarea artistului la Salonul de artă ardeleană din anul 1921 rămâne un moment de referinţă în evoluţia creaţiei sale. Prima prezenţă la o manifestare de maximă amploare are loc la vârsta deplinei maturităţi. Aurel Popp face acum dovada marelui său talent, care se va confirma — dar la un nivel mult diminuat — în anii urrhători. Paradoxal, această primă reuşită funcţionează ca un reper inhibitoriu: toate referirile ulterioare la momentul 1921 constată accentuarea elementelor creatoare negative semnalate în cronicile amintitei manifestări expoziţionale. Aurel Popp nu mai progresează şi, ca urmare probabilă, îşi limitează treptat participarea la activităţile de profil. Masiva contribuţie plastică din anul 1921, cu cele 32 de lucrări, este analizată în presa clujeană a epocii. Primul "semnal" provine din paginile ziarului "ÎNFRĂŢIREA" şi el apare la relativ scurt timp după vernisaj. Semnând cu iniţialele N.G.T., autorul cronicii oferă un comentariu stric constatativ, fără vreo valenţă interpretativă, fapt ce sugerează amatorismul respectivului personaj: "...Ochii curioşi ai vifitatorilor se pot opri desigur mai îndelung asupra lucrărilor d-lui Aurel Popp. Fără să isbească privirea printr’un joc capricios de culoare, d-sa ţinteşte admiraţia oricui prin factura viguroasă a desenului, prin coloritul tem, dar expresiv şi, mai ales, prin întrebuinţarea simbolului, căci cele mai preţioase bucăţi ale sale, înfăţişând aspecte cari cu greu se pot raporta la realitate, au înţeles tainic, ce le învăluie într’o atmosferă mistică absorbantă..."^. într-un alt text cu referinţă la evenimentul plastic clujean, conţinut în cotidianul "PATRIA", Eugeniu Est evidenţiază — la modul superlativ — dimensiunea talentului lui Aurel Popp şi fixează punctul culminant al manifestării reprezentat de compoziţia Crucea vieţii (catalog poziţia nr. 243). Comentariul cronicarului surprinde şi înclinaţia spre superficialitate, spre disperarea talentului nativ în prea multe direcţii, situaţie care se va accentua pe parcursul timpului şi va impieta asupra plasării artistului sătmărean în prima linie valorică a plasticienilor interbelici: "...Şi totuşi, în pictură personalitatea sa nu străluceşte printr’o manieră unitară. Prea face de toate, şi sculptură şi desen în creion, şi pictură în ulei, şi pastel. E desigur mai bine ca un artist de însuşirile sale, cări numai atunci poate să-şi înalţe arta până acolo unde aptitudinile sale îi îngăduie"10. Reproşurile pe care i le aduce artistului şi George Oprescu, un istoric şi critic de artă deja lansat ia acea dată, sunt legate de tematica abordată şi de maniera interpretativă uzitată. Impresia teatrală pe care o comunică subiectele macabre, ce se revendică din romantismul german sugerează lipsa de sinceritate a artistului, subordonarea travaliului său unor formule depăşite temporal şi tehnic. Aurel Popp face astfel o figură de creator retardat şi nu de înnoitor, aşa cum precis îşi dorea să fie* 11. Dincolo de aspectul subiectiv al luării de poziţie, trebuie să subliniem autenticitatea previziunii privitoare la supradimensionarea expresionistă a compoziţiilor cu mesaj biblic şi social conţinut. Participarea lui Aurel Popp la Salonul Oficial de pictură şi sculptură din anul 192612, din păcate singura de acest gen pentru anii interbelici13, a marcat pluşul calitativ înregistrat de creator. Opiniile pe marginea pieselor expuse de artist sunţ diverse: ele merg de la simpla enumerare nominală în cazul lui H. Blazian14, la analiza nuanţată 8Nicolae N. TONITZA, art. cit., p. 34. _ 9 N.G.T., "Salonul de artă ardeleană", în "ÎNFRÂŢIREA", Cluj, I, nr. 157/24 februarie 1921, p. 2. 10 Eugeniu EST, "Expoziţia de pictură din palatul prefecturii Cluj (l)", în "PATRIA" , Cluj, III, nr. 45/4 martie 1921, p. 1. 11 "...Cu dl. Aurel Popp ne ridicăm dintr’o dată într’un domeniu mai înalt al artei. D-sa este un talent, un însemnat şi multilateral talent. Temperament de artist foarte dotat, se găseşte în largul său în orice fel de tehnică: cu aceeaşi uşurinţă se exprimă în sculptură, gravură şi pictură, fie ea ulei sau pastel. Desenator îndcmânatec, e natural să prefere tablourile de compoziţie. D-sa vede lumea mai mult sub formă de linii decât sub formă de culoare ori de mase de umbră şi de lumină. Până aici îl admirăm şi îl aprobăm. Unde nu mai suntem de acord cu dânsul este însă în întrebuinţarea pe care o face de talentul cu care a fost dotat. Voind, probabil, să uimească pe filistinii care suntem noi, burghezii, ne expune o serie completă de tablouri cu subiecte macabre, unele mai teatrale decât altele. Confundând declamatorul cu grandiosul, ne prezintă care cu morţi, cadavre mâncate de ciori, crucea vieţei. drapelul bolşevismului, scaii, etc, uitând că toate aceste oribile imagini nu ne mai pot impresiona, banalizate cum sunt pe de o parte de romantica germană, pe de alta cu miile de desenuri, care, în tot timpul răsboiului, umpleau paginile revistelor ilustrate. Fiecare din tablourile sale ne dă impresia neplăcută a lucrului deja văzut şi, ceea ce e şi mai rău, a lucrului lipsit de sinceritate. Şi e păcat! Un aşa de frumos talent ar merita să fie pus în slujba unei altfel de concepţii. Căci. păstrând tot vechiul arsenal al romanticei germane, de pe vreme lui Moriţ von Schwindt, şi chiar a lui Wcrestcheagin, dl.Popp, departe de a fi un artist de avant-gardă, cum crede şi ar dori dânsul, e mai curând unul de arric-gardă...", cf. George OPRESCU, "Impresii dela expoziţia de artă ardeleană", în "ÎNFRÂŢIREA", Cluj, I, nr. 174/16 martie 1921, p. 2-4. 12 Cf. Catalogul Salonului Oficial de pictură ţi sculptură\ bucureşti, 1926, poziţiile 211. Ultima paradă: 212. Hristosul nou: 213. In zadar,..în zadar: 214. Egalitc: 215. Atacul, toate la p. 15. . 13 Atât monografia semnată ŞORBAN şi BANNER, p. 74, cât şi cronologia conţinută în “Catalogul expoziţiei retrospective din anul 1968”, p. 10, pomenesc de o participare a lui Aurel Popp la Salonul Oficial din 1927. Verificând informaţia, am constatat că este inexactă. Un anume Aurel Popp-Ludoşanu, activ şi la salonul Ateneului Român în anii 1929, 1931 şi 1932, era prezent cu două lucrări la ediţia din 1928 a Salonului Oficial. Credem, însă, că este vorba despre artişti total diferiţi. 14 H. BLAZIAN, "SalonulOficiaC, în "Adevărul literar şi artistic" , Bucureşti, VII, nr. 285/23 mai 1926, p. 6.
