Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)

C. Artă

Cum se vede azi creaţia interbelică a lui Aurel Popp

Cornel Crădun

"Deşi a lăsat o operă care s-ar cere numărată printre valorile artei plastice româneşti din prima jumătate a secolului XX, Aurel Popp nu a fost încă redat actualităţii'^. Fraza de debut a singurei monografii ce i s-a dedicat până acum artistului are menirea să incite curiozitatea artistului, cercetătorului pornit să verifice, pe baza mărturiilor directe, autenticitatea tratării interpretative a creatorului citat.

Parcurgând informaţiile biografice referitoare la Aurel Popp privind perioada interbelică — indiscutabil cea mai fertilă epocă a sa — distingem câteva constante.

In primul rând, implicarea sa evidentă în mişcarea socialistă a anilor ’20-’30, deputat în parlamentul Republicii Sovietice Ungare de la finele primului război mondial1 2, el îşi confirmă ataşamentul la ideile marxiste prin intermediul articolului publicat de Nicolae Tonitza într-o revistă de specialitate din capitală3, respectiv prin iniţiativele organizatorice sindicale din deceniul patru4. Tematica abordată de creator se resimte de pe urma combativităţii sale sociale. Solidaritatea de grup muncitoresc şi subiectul antirăzboinic reprezintă două direcţii urmate consecvent pe durata interpretării mesajului creator.

In al doilea rând, referindu-se direct la producţia artistică a anilor interbelici, trebuie să remarcăm diluarea cantitativă şi calitativă a acesteia. Mai putem nota participarea la Salonul Oficial de pictură şi sculptură bucureştean din anul 1926 şi o expoziţie concluzivă la Cluj, în anul 1937, recenzată de V. Babeş.

Un al treilea segment al intervenţiei noastre are în vedere dimensiunea interpretării exegetice la adresa creaţiei lui Aurel Popp. Cu excepţia fragmentului de text publicat de Emanoil Bucuţa în cuprinsul intervenţiei sale comemorative5, consemnate la un deceniu de la Unirea din 1918, nu a apărut nimic consistent pe durata vieţii artistului! Recolta este în continuare "subţire" şi după trecerea creatorului în nefiinţă: o monografie în 19686, un catalog de expoziţie în acelaşi an7, prezentarea succintă din sinteza "Pictura românească în imagini".

Plecând de la situaţia constatată şi expusă anterior, ne propunem să subliniem — printr-o analiză bazată pe texte verificabile — evoluţia celor trei constante ale anilor interbelici: surprinderea factorului ideologic, participarea la marile manifestări expoziţionale şi dimensiunea exegetică vizând opera lui Aurel Popp.

Substanţa articolului pe care i-1 dedică Nicolae Tonitza în primăvara anului 1922 este semnificativă din perspectiva solidarităţii profesionale şi ideologice ce-i animă pe cei doi creatori. Nu ne interesează aici poetica, atât de proprie interpretărilor cronicarului Tonitza, ci poziţia pe care şi-o asumă Aurel Popp în dubla lui calitate: de artist şi de conştiinţă a epocii. Din tihna atelierului său, artistul sătmărean ne oferă un veritabil credo personal, inserat ca atare de Tonitza în cuprinsul articolului menţionat, pe care-1 reproducem spre edificare: "Nu sunt pictor. Nu sunt deloc artist. Am crezut că sunt. Vremea m’a desminţit şi m’am întors, nu umilit, dar renăscut, acolo unde trebue să se întoarcă toată lumea: la munca umilă şi cinstită... •

Arta e un lux, dea o inutilitate dăunătoare, atâta timp cât nu ajută, direct şi imediat, la sporirea şi cristalizarea conştiinţă în masele omeneşti, toate. 0 astfel de Artă, — adică o Artă care să aibă avântul unei predici, ori netezimea tăioasă a unei spade — nu putem face astăzi- Ne-ar închide. Şi predica şi spada sunt deopotrivă de primejdioase pentru siguranţa statului — când nu sunt puse in serviciul bandelor cari exploatează norodul.

Avem aşa de mulţi artişti în ţara aceasta — şi pretutindeni. Aşa de mulţi — şi atâtea slugi! In fiecare artist, o slugăÍ Făuritori de sosuri agreabile şi picante pentru stomacurile putrede ale nababilor trândavi.

Avem o artă coruptă şi corupătoare, o artă a parazitismului supra satisfăcut. Ne-ar trebui una profundă, tumultoasă, vajnică; o artă în care să se oglindească formidabila frământare intimă din sufletul noroadelor toate, în care să clocotească strigătul după dreptatea cea mare, de mult aşteptată, şi vuetul năpraznic al forţei curate ce stă întemniţată în adâncuri. Fu am încercat.

Societatea actuală nu primeşte însă o asemenea artă, care-i tulbură tihna intestinului gros şi-i strecoară în suflet o spaimă stupidă. Arta mea nu era făcută pentru bucuriile grase ale buricului şi niri nu se punea în slujba întunericului, savant distribuit ca un narcotic necesar stăpânirii, în obştea credulă şi bună ca o vită.

1 Raoul ŞORBAN, Zoltán BANNER, Aurel Popp, Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 5.

2 2. Cf. Vasile DRĂGUŢ, Vasile FLOREA, Dan GRIGORESCU, Marin MIHALACHE, Pictura românească în imagini, Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 214.

3 Nicolae N. Tonitza, Aurel Popp, în "Artele Frumoase", 1, nr. 3-4/martie-aprilie 1922, p. 33-34.

4 în colaborare cu loan Thorma a organizat, la Baia Mare între 14-15 iunie 1936, Congresul artiştilor plastici din Transilvania şi Banat. Ca urmare a respectivei iniţiative, s-a dorit organizarea sindicatului societăţii "Amicii artelor" şi a cooperativei artiştilor din Transilvania şi Banat, ambele organisme nefiind viabile, cf. ŞORBAN, BANNER, op. cit., p. 34-35.

5 Emanoil BUCUŢA, Pictură, sculptură, arhitectură, grafică în Transilvania după Unire fi puţin înainte, în "Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul 1918-1928", voi. II, Cultura Naţională, Bucureşti, 1929, p. 1231-1242. Referirile la Aurel Popp se fac la p. 1240.

6 ŞORBAN, BANNER, op. cit. De remarcat că Raoul Şorban publică un text similar la Budapesta, în anul 1978.

7 Muzeul de artă Cluj, Expoziţia retrospectivă Aurel Poppy Cluj, 1968, studiu introductiv de Negoiţă LĂPTOIU şi Ileana SZABÓ, p. 5-8.

Satu Mare - Studii şi comunicări (Seria II Istorie-Etriografie-Artă), nr. XVII — XXI, 2000-2004