Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)

C. Artă

So de täte soda listă fi artă soda listă

355

Astfel, Adrian Podoleanu, neobosit în valorificarea filonului marii tradiţii a şcolii ieşene de acuarelişti, obţine efectul de fluenţă translucidă şi în uleiuri, sugerând trecerea oamenilor în dimensiunea temporală concretă. Moda vremii îşi pune amprenta şi pe el, şi e nevoit să dea socoteală “uriaşilor” aflaţi la cârma ţării (“Brigada în agricultură”, “Tehnicii agricoli”) prin lucrări vibrante cu pătrunzătoare ocruri şi verde, grisate, dominând albul luminii matinale care dă efecte propii, definitorii ca stil. Laviul simulat impune relaţia deliberat subliniată ce leagă grupul uman şi mediul în masa păstoasă aplicată pe panou13.

Dan Hatmanu demonstrează o deosebită capacitate interpretativă care-i permite ca pornind de la o temă asemănătoare să creeze spaţii logice, asociative, de implicare geometrică (“Cooperativizarea” şi “Mecanizarea”)14. Portretul său beneficiază de o grafie dusă până la perfecţiune, subliniază caracterul raţional al construcţiei sociale, tinzând spre autonomie, în conturul ferm culoarea fiind mai mult sugerată de valoraţii şi vibraţii, griurile crescând gradat în intensitate şi valorificând prin sugestie roşul sau albastrul. Artistul asamblează din părţi o lume geometrică exprimată în raporturi riguros proportionate, aproape de matematizarea tehnologiilor. “Contemporane” e o multitudine de portrete unite prin ceea ce ele au comun, artistul sugerând o manieră sintetică sau dimpotrivă, o. disociere a trăsăturilor componente ce alcătuiesc personalitatea unui individ, cu scopul de a le analiza sau poate numai enumera.

Fidel crezului său că arta trebuie să rămână în. sfera ei fără a difuza (discret sau chiar grosier cu politicul), Val Gheorghiu propune lucrări culminând cu efectul pictural-decorativ, preferând să facă elogiul creativităţii, încadrându-se în mişcarea de rezistenţă, ca să spun aşa, a artiştilor care se opun la “deliciile artei” şi nu la alunecările ei într-o sferă voit servilă, deci nesinceră.

Din această cauză Val Gheorghiu merge către un stil contemplativ extrem-oriental concordant cu unul interpretativ-european, în spiritul geometrizărilor din folclorul românesc15, atât de marcat de atmosfera “Atelierului”. Pe şevaletul său pune să fi poposit pupăza humuleşteană, aluzie poate la o literatură plină de vigoare, autonomă şi, fireşte adevărată, dar şi la legătura cu pământul şi tradiţiile moldoveneşti a celui care abstrage geometria esenţială din modelul viu aflat în faţa sa. Este sensul lăuntric al stilizării decorative, redescoperit prin “Legenda” ca o înţeleaptă alternare între realitatea dinafară şi interiorul spiritualizat, creat imaginar.

“Sălile luminii” pictate prin impunerea roşului şi albastrului, sugerând aportul cultural ca lume a oglindirii insinuante de un decor simbolic, urcă treptele grele dinspre natural spre omenesc, fără a rupe legăturile fireşti, sublimându-le în linii de mare acurateţe.

“Oricare gen de artă este, dintr-un anume fel, politic, chiar şi când vizând esteticul pare că ocoleşte politicul (fără să vrea, chiar şi artistul care întreţine ambiţios esteticul, care militează superior pentru estetic se aşează în fluxul dominant al epocii)”16.

E această afirmaţie şi punctul nostru de vedere, pe care l-am expus anterior. Ceea ce nu am precizat încă este faptul că grafica, ca parte integrantă în artele plastice, nu face notă discordantă cu restul ci, mai mult, ea şi-a declarat deschis, în deceniul opt, intenţiile politice, a apelat la teme şi subiecte cu încărcătură dinamică, fiind chiar o formă de manifestare a atitudinii lozincarde, foarte dezvoltată în ultima sută de ani. Deci, nimic nou sub soare în societatea socialistă, rădăcinile acestei apartenenţe ,1a sfera politicului debutând cu mult înainte, poate fiind mai mult de natură exprexionistă iniţial şi chiar pe parcurs. A existat, fireşte, în arta moldovenească, ca peste tot, o devalorizare a graficii politice care, depăşind limitele artistului, pedalează numai pe politic, reducând vizibil posibilităţile politice de exprimare către unilateralitate.

Tehnica de acoperire a artistului a stat în încorporarea politicului în sfera intrisecă, interactional a artistului. Acesta, după părerea artistului literat Val Gheorghiu, evită dualitatea, conducând spre o contopire unică într-o “unitate indisolubilă” (ca să folosim o sintagmă pe care s-a pedalat mult la aceea vreme...).

Aneta Covrig este un exemplu în acest sens. Exemplu bun, exemplu rău? După părterea noastră, nici una nici alta. Este numai o victimă, ca majoritatea artiştilor care au muşcat momeala, nesigură de consecinţe, sperând într-o lume mai bună sau supunându-se celei deja existente.

Deloc surprinzătoare traversarea acestei artiste de talent, de la faza iniţială a artificiilor stângace până la perioada la care se poartă discuţiile noastre, impusă de maturizarea sa plastică.

Reviviscenţa tematică se impune prin tratarea la modul artistic a unor teme şi subiecte foarte la modă în acea. perioadă; “Defilare”, “Sfârşitul războiului”, “Vestitorul”, “Maternitate”. Dincolo de subordonarea politică şi tematică impusă, transpare maniera inteligenţă a artistei de a însuma cu subtilitate mesajul.

« Radu Negru, Anuala 72, Cronica 52 (361), 29. 12. 1972.

14 Radu Negru, Anuala 72, Cronica 52 (361), 29. 12.1972.

15 Radu Negru, Anuala 72, Cronica 52 (361), 29. 12.1972.

16 Val Gheorghiu — Aneta Covrig, Cronica 45 (353), 10. 11. 1972.