Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
22 Csortán Ferenc tunuri împărăteşti. în faţa porţii se află un pod mobil (suspendat) cu lanţuri, iar în faţa acestuia se găseşte un chioşc. Are un dizdar şi cincizeci de oşteni. Oraşul din afară nu are palanca. în el se află vreo sută de case acoperite cu şindrilă. (...) în afară de zece dughene, nu mai sunt alte clădiri, dar se găsesc foarte multe vii."70 Garnizoana: în jurul anului 1555: 29 de lefegii timarioţi; în 1634: cel puţin 12871. GYULA/Giula, azi în Ungaria Importantă cetate medievală, cucerită în 1566, cu ocazia ultimei campanii conduse de sultanul Suleiman. Devine centru de sangeac, în cadrul Vilaietului Timişoara, cu nahiile Gyula, Arad, Békés, Zarand şi Bihor72. în 1579 oraşul avea următoarele cartiere ("mehalle"): în interiorul cetăţii (în palancă, respectiv în "varoş") erau şase mahalale, numite după geamiile şi mesgidurile construite între 1566-1579: mahalaua sfintei geamii a lui Ishak beg, mahalaua sfintei geamii a "hass"-ului (adică geamia "sultanului", probabil a lui Suleiman Han, menţionată de Evlia Celebi), mahalaua sfintei geamii a lui Aii beg, mahalaua mesgidului lui Mehmed aga, mahalaua mesgidului lui Ilyas kethüda, mahalaua mesgidului lui Kurd beg. Toţi locuitorii palăncii sunt musulmani, militari şi civili. în afara palăncii se află trei mahalale cu populaţie creştină (maghiari şi câteva familii de sârbi), şi "mahalaua martolozilor", unde locuiesc 7 familii de sârbi73. Evlia Celebi găseşte aici, la mijlocul secolului al XVII-lea, trei medresele74. GYULAVARSÁND, vezi Vărşand HARAM, HOROM, vezi Banatska Palanka ICTAR/Ihtar, azi sat, comuna Topolovăţu-Mare, jud. Timiş în evul mediu, înainte de perioada otomană, important târg, la est de Timişoara, pe malul Timişului75, în 1552 devine reşedinţă de nahie, în cadml sangeacului Timişoara. în 1664 e o palancă cu garnizoană constând din călăraşi, azapi şi pedestraşi76. INEU/Yanova Important târg în comitatul medieval al Zarandului, în valea Crişului Alb. Cetatea devine reşedinţa sangeacului Ineu-Pâncota, făcând parte din Vilaietul Timişoarei între 1566-1595 (când avea o garnizoană, pe timp de pace, de 331 de lefegii: ulufegii, azabi, martolozi77), apoi aparţine Transilvaniei între 1595-1658, şi iar Vilaietului între 1658-169378. Prin 1660 devine chiar capitala vilaietului (eialetului), şi până la 1684 beilerbeii stau alternativ la Ineu şi la Timişoara. Această ambiguitate încetează după 1684, când beilerbeiul se stabileşte la Ineu, "definitiv", adică până la pierderea cetăţii79, în 1693. După această dată teritoriile din nordul Mureşului ies din componenţa vilaietului (eialetului), care va redeveni "de Timişoara". Localitatea se compunea din cetatea de piatră ("kale") de origine medievală şi din "varoş"-ul (târgul) înconjurat de o palancă puternică şi şanţuri umplute cu apa Crişului Alb. Cetatea medievală a fost preluată şi întreţinută de garnizoana otomană, dar în această perioadă nu au avut loc construcţii semnificative. Pe un bastion a fost realizat un lăcaş de rugăciune, din material lemnos (vezi scrisoarea lui Gheorghe Rákóczi al Il-lea din 1648, citată mai jos). în perioada domnitorilor ardeleni Gheorghe Rákóczi I şi fiul său, Gh. Rákóczi al II-lea (respectiv 1633-1658) au fost în continuu efectuate lucrări de construcţii mai pretenţioase, cu "cioplituri artistice de piatră"80. La asediul din 1595 cetatea era apărată de 700 de soldaţi otomani. Evlia Celebi considera, prin 1660, că, în timp de război, ţinutul putea să dispună de 8000 de ostaşi81 Moschei: la 1595, în momentul recuceririi Ineului de către transilvăneni oraşul avea patru moschei. Probabil, au fost construite din lemn şi au dispărut în timpul luptelor ori imediat după asediu. O jumătate de 70 Evlia Celebi, C. S. VI, p. 503-504. 71 Tapu 298, respectiv ÖNB Mxt 616, prin bunăvoinţa doamnei Klára Hegyi. 72 Conform defterului sangeacului din 1567. Káldy-Nagy, op. cit., p. 10. 73 Káldy-Nagy Gyula, A gyulai Szandrák 1567. és 1579. évi összeírása (Conscripţiile fiscale ak sangeacului Gyula din anii 1567 ţi 1579), Békéscsaba, 1982, pp. 47-54. 74 Ágoston, op. cil., p. 53. 75 Localitatea de baştină a familiei lui Gabriel Bethlen, principele de mai târziu al Transilvaniei. Familia s-a refugiat în Transilvania după 1552. 76 Fekete, op. cit., doc. 237, iunie 1664, p. 85. 77 Velics-Kammerer, p. 381, doc. CLXXXV. 78 Fenyvesi, p. 257-258. 79 Fodor, op. cit. p. 28, după Dávid Géza, Török közigazgatás Magyarországon (Administraţie turcească în Ungaria), manuscris. 80 Márki, p. 258, precum şi capitolele XXXIV şi XXXV, pp. 83-112. 81 Evlia Celebi, C. S. VI, p. 513.
