Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)

A. Istorie

Monografia Băilor Valea Măriei din Vama Oaş

183

Pe lângă datele cuprinse în studiul nostru menţionat mai sus, Staţiunea mai avea multe terase zidite în formă de rotonde, prevăzute cu bănci, mese de tenis, jocuri de biliard, popicărie, teren de tenis de câmp, bazine de înot pentru copii şi tineret, amenajate în partea dreaptă a şoselei şi taluzate cu plăci de piatră iar în partea stângă a şoselei, imediat ce trecem podul, a fost ştrandul pentru băi, folosit numai de către persoanele adulte, unde tineretul şi copiii nu aveau acces. Dar şi acestora le erau asigurate terenuri pentru joacă, precum şi mijloacele necesare caracteristice vârstei lor.

Perioada interbelică

6. Schimbările istorice de la începutul sec. XX în structura Băilor. Istoria şi-a depănat firul şi, prin anul 1926, Băile au trecut într-o nouă fază de organizare.

Din documentele vremii (monografii ale unor istorici maghiari, ca Szirmai, Borovszky, Dobosi etc.), precum şi din discuţiile avute cu unii informatori pe parcursul a 47 de ani, precum preotul Corodan Teodor (1873-1965), Pintea Mihai (1890-1974), Demeter Gavrilă (1875-1977) şi alţii, reiese că Băile au avut mai mulţi stăpâni, aşa cum s-a arătat şi mai sus, dar cel care le-a întreţinut cel mai bine şi care a rămas în memoria bătrânilor comunei (ca fiind un om foarte dotat intelectual, bun la suflet şi care a deţinut, în calitate de proprietar, complexul Băilor cea mai lungă perioadă de timp, a fost contele Vay Gábor, care a rămas în amintirea comunei ca un personaj pozitiv. Acesta a fost legat de comună prin faptul că una din reşedinţele sale de vară o avea chiar în centrul comunei Vama, pe locul unde acum este Dispensarul Uman. Perioada lui Vay Gábor s-a încheiat în anul 1926, când s-a retras în Austria, iar Băile au fost preluate de către fostul administrator de până atunci, Merza Iosif, cum s-a întâmplat şi cu Băile Puturoasa, care au fost preluate de către administratorul Treigher. Iosif Merza era un om acru şi răutăcios. Nu se ştie cum a devenit el din administrator stăpânul Băilor. Unii localnici spun că au auzit şi ei de la părinţii şi bunicii lor că Vay ar fi jucat cărţi cu administratorul său şi contele, nemaiavând bani, a pus miză în joc chiar Băile12, pe care le-a pierdut. O altă variantă, poate cea adevărată, este aceea că Vay, retrăgându-se în Austria, le-a trecut în Cartea Funciară pe numele lui Merza, ca acesta apoi să le vândă şi preţul primit urmând să îl transfere contelui, prin bancă, lucru care însă nu s-a realizat niciodată. Şi pentru a fi împiedicată retrocedarea pe motiv de nerespectarea convenţiei, Merza le-a înscris în C.F. pe numele membrilor familiei sale, după cum se poate constata din unele documente ale Băilor13.

Cele afirmate mai sus cu privire la caracterul şi zgârcenia lui Merza reies şi din istorioara descrisă mai jos: acest parvenit, Merza, avea o soră care, prin căsătorie, se numea Panek; ea locuia în Satu Mare şi avea 2 copii: Zoltán şi Klára. Prin anii 1936-1937, copiii aveau 10, respectiv, 12 ani, şi fiind în relaţii bune cu unchiul lor, copiii s-au rugat de acesta să-i lase şi pe ei ca să-şi petreacă vacanţa de vară în staţiune. Acesta le-a aprobat cererea pe un timp limitat, cerându-le nepoţilor să-şi aducă o pâine de acasă, pentru că mâncare vor primi, dar pâine nu, şi cât timp le va ajunge pâinea, vor rămâne în staţiune, iar după terminarea acesteia vor fi obligaţi să plece acasă. Copiii s-au învoit şi, odată ajunşi în staţiune, consumau din pâine numai ca nişte păsărele, pentru a le ajunge pâinea cât mai mult timp, astfel că şederea lor la "unchiul" a durat mai bine de 2 săptămâni. Acea ieşire a lor, considerată vacanţă în tabără, a fost şi prima şi ultima...Peste ani, Zoltán (devenit scriitor şi redactor la "Utunk", a redat, prin 1960, conţinutul istorioarei de mai sus, în revista clujeană), şi sora sa, Klára — învăţătoare, îşi aminteau cu amărăciune despre egoismul şi răutatea unchiului lor, care pretindea că lui să nu i se spună, simplu, "Domnule", ci "Nagyságos úr" — aproape un titlu nobiliar! După cum se vede, "cu cât omul adună mai mult, cu atât devine mai hapsân şi mai răutăcios". Acest lucru se dovedeşte şi în cazul lui Merza, căruia îi mergeau treburile foarte bine, mai ales după ce, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale s-a emis Legea Balneo-Climatică din 23 martie 192614, (fig. 3) iar Băile Valea Măriei erau aduse, prin noile legi româneşti, la rangul de staţiune balneo-climatică, ca toate staţiunile mari din ţară, cu nimic mai prejos decât Borsec, Bazna sau Buziaş, şi erau foarte căutate de către lumea bună, deci treburile mergeau foarte bine şi stăpânul Băilor prospera în toate... După câţiva ani, Adunarea Generală a Breslelor Balneo- Climatice din data de 16 şi 17 decembrie 1937 a adoptat un Tablou al staţiunilor şi localităţilor balneare şi climatice recunoscute oficial de către Ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor S odaie (fig. 4 şi 4b). In acest Tablou, la p. 24, poz. 5, apare şi Staţiunea Băile Valea Măriei, următoarele date de identificare: proprietar — Merza Iosif din Satu Mare; medic curant: doctor Carol Morelli, profesor universitar; "Staţiunea Valea Măriei din Vale, judeţul Satu-Mare,

12 Informator: Sárközi Francisc (1909-1998), str. Principală, Vama.

13 Document nr. 19957/1946 emis de către Primăria Vama şi transmis (originalul) Prefecturii Jud. Satu Mare.

14 publicată în Monitorul Oficial nr. 68.