Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Arhitectura religioasă în Vilaietul Timişoara 17 pe o măsuţă ori pe podea, constând dintr-o tavă rotundă de cupru în care arde mangal, acoperită cu un capac perforat, tot de cupru. Reşedinţele demnitarilor erau mai înalte, aveau mai multe încăperi, "casa paşei" din Timişoara, pe un desen din 1605 apare ca având şi un foişor pe nivelul superior. In mai multe aşezări s-au construit şi chioşcuri, clădiri fără pereţi, dar cu acoperiş, pentru odihnă şi recreaţie. 4.8. Cafenelele (kahve-hane) au apărut în Imperiul Otoman, la început în capitală, apoi în mai toate oraşele. După 1600 sunt pomenite şi în oraşul Timişoara. 5. încercare de repertoriu al construcţiilor musulmane din Vilaietul Timişoara21. Dacă în Balcani, în Dobrogea, în Bugeac (Basarabia de sud), chiar în Cazaua Hotinului a trăit populaţie musulmană şi în mediu rural, în vilaietele Buda, Timişoara, Oradea, Eger, respectiv în celelalte unităţi administrative otomane de pe teritoriul Ungariei medievale musulmani nu trăiau decât în oraşe, respectiv în cetăţi, şi cea mai mare parte a acestei populaţii aparţinea "clasei" militare. Astfel, în mediu rural nu au existat construcţii destinate satisfacerii unor nevoi spirituale, economice ori obşteşti, specifice unei societăţi islamice, în schimb în acele oraşe şi cetăţi din Vilaietului Timişoara, în care trăia o garnizoană cât de mică, compusă din militari, ofiţeri şi funcţionari otomani, trebuia să existe şi asemenea construcţii. In repertoriul ce urmează am cuprins, din acest motiv, în afara clădirilor nominalizate în izvoarele pomenite, şi toate fortificaţiile unde s-a menţionat existenţa unei garnizoane. ADA-KALE (Orşova Nouă) Insulă la 4 km în aval de Orşova, acoperită de apa Dunării în urma construirii barajului hidrocentralei "Porţile de Fier", în 1968. Insula aparţinuse, în urma Păcii de la Passarowitz (1718), Imperiului Habsburgic. Lucrările de fortificaţie din insulă, începute în 1718, au fost terminate în martie 1738. Fortificaţia, de tip Vauban, ocupa centrul insulei şi consta dintr-o incintă dreptunghiulară, în interiorul căreia se aflau cazărmi, formând două străzi perpendiculare, precum şi curtinele înalte, cu cazemate, pentru un număr mare de tunuri. Deasupra curtinei estice se ridica clădirea, în stil baroc, a comandamentului, în care a fost amenajată şi o capelă, în care slujeau călugări franciscani. în mai 1738, la două luni după terminare, fortificaţia este atacată de otomani. în 13 august garnizoana capitulează. Cetatea este predată otomanilor, conform condiţiilor Păcii de la Belgrad, (18 septembrie 1738). Se instaurează o garnizoană otomană şi capela se amenajează ca geamie. Ulterior, se va ridica alături şi un minaret de lemn. Geamia va fi celebră şi pentru imensul covor, dăruit, în 1904, de către sultanul Abdulhamid (azi la Constanţa). ALI-BUNAR Menzil (staţie militară), garnizoana: 50 (în 1700-1706), 63 (în 1707). Azi, în Iugoslavia. ARAD/Orod Cetatea (palanca, "parkan") a fost construită de otomani începând din 1551, pe locul unei biserici a târgului medieval Arad, în apropierea vadului Mureşului. Ea a fost pierdută în acelaşi an, apoi recucerită de otomani în 1552, şi reparată în 1554)22 (dată considerată de Gheorghe Sebestyén ca an al construirii cetăţii23). în 1552 se înfiinţează un sangeac cu centrul la Arad, (constând din nahiile Arad, Békés şi Zarand)24. în 1590-91 are 32 de lefegii, printre care 5 ofiţeri, 20 de mustahfizi şi 10 topcii (tunari)25. După 1658 are "dizdar şi 50 de ostaşi"26. Face parte din Principatul Transilvaniei în perioadele 1595-1598 şi 1599-161627. După acest an este reconstruită şi reamenajată28. 21 Principalele izvoare: Evlia Celebi, Seyabatname (Cartea călătoriilor), informaţiile referitoare la teritoriile romaneşti, în "Călătorii străini despre Ţările Române", voi. VI. B. 1976, pp. 311-820; Fodor, Pál: Das Wilajet von Temescbwar %ur Zeit der osmaniscben Eroberung, în Südost-Forscbungen (München), 1996/55, pp. 25-44, Ayverdi, Ekrem Hakkî, împreună cu Yüksel, Aydin: ?Avrupa’da Osmanii Mimări Eserleri” (Monumente de arhitectură otomană în Europa), I. Gild, Istanbul, f.a. (1978), Márki Sándor: Arad vármegye és Arad szabad királyi város története (Istoria comitatului Arad fi a orafului liber regese Arad), II. Arad, 1895; Magyarországi török kincstári defterek (Registre fiscale turcefti din Ungaria), traduse de Velics Antal, prefaţate şi editate de Kämmerer Ernő, voi. I, 1543- 1635, Bp. 1886, în continuare, Velics-Kammerer, I. 22 Márki, Arad, p. 1. 23 Sebestyén, p. 47. 24 Káldy-Nagy Gyula, A Gyulai Szandzsák 1567 és 1579 évi összeírása, Békéscsaba, 1982, p. 10. 25 Velics-Kammerer, I, p. 379, doc. nr. CLXXXI. 26 Evlia, p. 504. 27 Lukinich, Imre, Erdély területi változásai a török bódítás korában, 1541-1711 (Modificările teritoriale ale Transilvaniei în epoca otomană). Budapesta, 1918, p. 74, 138, citat de Sebestyén, p. 47. 28 în afara planului realizat de Marsigli în 1697 (publicat de Sebestyén, p. 44) există mai multe reprezentări, redând aproximativ aceleaşi informaţii vizuale: de ex. planul publicat în B. Nagy, Margit, Várak, kastélyok, udvarházak, Bucureşti, 1973, p. 23.
