Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
16 Csortán Ferenc de armată, mai ales de ieniceri, şi confreria mevlevi, a dervişilor ce practicau dansul mistic. Aceşti dervişi (unii trăind în celibat, alţii în familie) se găseau în primele rânduri ale campaniilor de cucerire. în altă ordine de idei, cele mai valoroase pagini ale poeziei medievale a popoarelor musulmane au fost scrise de cărturari aparţinând acestor confrerii19. Aşezămintele dervişilor, comparabile într-o oarecare măsură cu mănăstirile creştinilor orientali, constituie o categorie socială separată în ansamblul societăţii — deci şi o zonă aparte a arhitecturii musulmane. Acestea poartă numele de khanaka, "takkiya", "dargah", "ribat" sau tekke (în arabă, persană ori turcă). Se aflau atât în oraşe - mai ales cele aparţinând mevlevi-ilor, cât şi în zone mai izolate, într-un cadru natural plăcut, mai ales cele ale bektaşilor (meditaţiile lor se practicau de preferinţă într-un cadru natural frumos). Tekke-le erau adevărate complexe, constând din chilii, sală de ceremonii, bucătării, sală de mese, bibliotecă, casă de oaspeţi, locuinţa şeicului, fântână, eventual carceră şi mausoleul unui sau mai multor conducători spirituali, al căror prestigiu, faimă, miracolele săvârşite, atrăgeau un număr mare de pelerini20. "Baraka" (sacralitatea) din jurul acestor "sfinţi", şi din tot aşezământul, atrăgea pe multă lume să se înmormânteze în apropierea acestora — la fel ca şi în cazul multor mănăstiri creştine orientale sau occidentale. Sunt pomenite în Vilaietul Timişoara asemenea "tekke" la Timişoara, în afara oraşului, la Lipova trei, printre care cel "al lui Yarîn Baba" ("sfântul aducător de ploaie"), la Novi-Becei, etc. 4.5. învăţământul f Cel mai la îndemână spaţiu în Islam pentru învăţarea cunoştinţelor (teologice) este geamia. Totuşi apar de timpuriu diversele tipuri de şcoli: cele elementare ("mekteb"), cele superioare de teologie ("medrese", de cinci niveluri), dar şi de medicină ori de alte cunoştinţe. în Imperiul Otoman planul medrese-lelor este relativ simplu, constând dintr-o sală mai mare, pentru rugăciune şi prelegeri, uneori deschisă spre curte (corespunzând spaţiului numit "iwan", provenind din arhitectura preislamică din Orientul Apropiat)* iar chiliile, unde locuiesc studenţii, au, fiecare, şi un mic şemineu. în faţa chiliilor se întinde, jur împrejur, un culoar acoperit, deschis spre curte. Deseori atât chiliile, cât şi traveile coridorului sunt acoperite cu cupolete. Latrinele se găsesc într-un colţ al incintei. 4.6. Lumea morţilor y Defunctul este înhumat învelit numai într-un giulgi, în poziţie culcată, perpendiculară pe direcţia "kibla", în aşa fel, ca "la înviere" să poată privi spre Mecca întorcându-şi capul spre dreapta. Pe mormânt se aşează două stane de piatră, una la cap, mai înaltă, în cazul unor demnitari cu însemnele demnităţii lui, alta la picior, mai mică. în Imperiul Otoman aceste monumente funerare se făceau din piatră (găsită mai aproape; în cazul unor persoane mai importante chiar din marmură, adusă uneori de la mare distanţă). Din cauza lipsei de piatră de construcţii în cea mai mare parte a teritoriului Vilaietului Timişoara aceste pietre de mormânt au dispărut ulterior, câteva fiind semnalate în secolul trecut în unele muzee din Banat. Numeroase pietre frumoase, păstrate în cimitirul din Ada-Kale au fost strămutate pe insula Şimian de lângă Drobeta-Turnu Severin, în urma dezafectării insulei Ada-Kale şi a reconstruirii, acolo, a fortificaţiei. Mausoleele (türbe) se ridicau pentru păstrarea trupului unor personalităţi carismatice: şeici ai unor organizaţii de dervişi, comandanţi de oşti, domnitori. Amplasarea lor — sau organizarea spaţiului lor interior — trebuia să permită ca pelerinii să poată înconjura clădirea ori mormântul persoanei venerate. Asemenea türbe existau, sigur, la Cenad şi, probabil, mormintele unui Yagmur Baba ("moşul aducător de ploaie") din Timişoara, al lui Hindi Baba din Lipova, al lui Küciük Bali beg la Cenad ori cel al lui Miskin Baba din Ada Kale erau tot de acest tip. în epoca otomană folosirea cupolelor se generalizează, fiind practic singurul mod de a acoperi băile, hanurile, medreselele. 4.7. Clădirile de locuit trebuiau să rezolve, dincolo de cerinţele elementare ale confortului fizic, şi separarea sferei intime, a haremului ("haram", însemnând în lb. arabă "sacru"), adică cea a femeilor şi copiilor, de sfera bărbaţilor, inclusiv a oaspeţilor. în vilaietul Timişoara, în cele mai multe aşezări cu populaţie musulmană principalele materiale de construcţii erau pământul şi lemnul, piatra fiind absentă în zonele de şes. Astfel clădirile de locuit sunt descrise ca fiind din pământ ori lemn, cu un nivel sau două, acoperite cu trestie, paie ori şindrilă. încăperile de locuit sunt mobilate numai cu sofale şi perne, acoperite cu textile, în lungul unui perete interior se află dulapuri şi nişe suprapuse, realizate din lemn. încălzirea se face cu o "instalaţie" simplă, aşezată 19 Vezi de ex. volumul bilingv al poeziilor lui Yunus Emre (cca. 1240-cca. 1320), Giildeste-VoemeU iubirii, Kriterion, Bucureşti, 1991. 20 Alexandre Popovic: Im dervicbes Balkaniques hier et aujourd’but\ Istanbul, 1994.
