Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 17-21/1. (2000-2004)
Studii
Un complex arheologic din epoca mijlocie a bronzului descoperit la Halmeu Uviu Marta Studiul perioadei premergătoare naşterii 'culturii Suciu de Sus, ca şi a etapei sale timpurii, este la un nivel mult mai scăzut în Câmpia Sătmăreană, atât în ce priveşte cantitatea săpăturilor, cât şi a materialelor arheologice publicate, decât cercetarea epocii bronzului corespunzătoare perioadei în care această cultură a evoluat în forma sa clasică. Consecinţa, evident grefată şi pe absenţa unor aşezări cu stratigrafie dezvoltată — aşa numitele aşezări de tip tell sau a descoperirilor funerare cu piese cu valoare cronologică ridicată — este că o serie de date şi fenomene ale epocii mijlocii a bronzului să se reflecte într-un mod mult prea secvenţial, interpretarea lor fiind adesea controversată. Ca urmare, se poate considera că orice noi descoperiri, chiar şi unele de mai mică anvergură, ca şi în cazul aceleia prezentate aici, sunt de natură să se constituie într-un demers care să îmbogăţească cunoaşterea. Materialul arheologic prezentat este rezultatul săpăturii de salvare efectuate împreună cu C. Astaloş în punctul vamal Halmeu, unde a fost excavată întreaga suprafaţă pe care urma să se ridice o construcţie (Pl. I). Lucrările s-au desfăşurat pe parcursul lunii noiembrie 2000 şi au relevat că pe acel loc există urme de locuire din neoliticul mijlociu şi din epoca mijlocie a bronzului. Din investigaţiile perieghetice efectuate în zonele limitrofe am dedus că locuirile corespunzătoare celor două perioade se extind spre est, pe o distanţă de aproximativ 250 m, de-a lungul frontierei româno-ucrainene. Limita estică a locuirilor o constituie terasa luncii străbătută de canalul Egerül Mare (Nagy Eger), unde cantitatea mare de chirpici şi fragmente ceramice de la suprafaţă sugerează o locuire mai intensă, cu maxim situat pe două movile apropiate, poziţionate pe terasa amintită. Acestea, purtând numele generic de Király Domb (Dâmbul Craiului), de dimensiuni apropiate, au suprafeţe ovale, cu diametrele mari de aprox. 75 m şi cele mici de aproximativ 55 m. Movilele sunt înconjurate de şanţuri săpate probabil pentru a drena apa de la marginea luncii, dar având în vedere că ele corespund perfect cu perimetrul movilelor, nu este exclus ca ele să fie săpate pe duetul unor şanţuri mai vechi. Fără o investigaţie arheologică este greu de apreciat perioada în care au fost săpate, mai ales că la suprafaţă pe ambele movile au fost găsite şi fragmente ceramice medievale. Ceramica epocii bronzului din zona dâmburilor pare să fie contemporană cu aceea din zona vămii, neexistând elemente care să sugereze o defazare cronologică între cele două extremităţi ale aşezări. In zona vămii a fost săpată o suprafaţă de 7x20 m, în care, excluzând câteva fragmente ceramice atipice, materialul arheologic a fost descoperit în umplutura unei gropi (C. III). Ea conţinea, pe lângă fragmentele ceramice prezentate în materialul ilustrativ şi câteva materiale osteologice şi un inel de buclă din bronz. Inelul de buclă din bronz, descoperită în umplutura gropii, are o răsucire spiralată de IV2 (PI. II/2). Astfel de inele de buclă apar în epoca timpurie a bronzului (Kovács 1984, p. 241), numărul lor crescând mai ales în etapa Bz A2 (Hansel 1968, p. 113). în zonele limitrofe, astfel de inele de buclă, încadrabile tipului Bl (Zaharia 1959, p. 115—121), au fost descoperite la Dindeşti (Németi 1996, Fig. 9/3), Sălacea (din aur) (Ordentlich 1972, Pl. XVIII/12), Nizná Misl’a (Olexa 1992, Tab. II/5A; III/2) şi Hemádkak (Schalk 1992, Taf. 25/IM), toate în mediu Otomani, respectiv Füzesabony. Interesantă este situaţia din aşezarea Otomani de la Diakovo, aflată la o distanţă mai mică de 10 km de Halmeu. Aici, într-o groapă (bordei?) cu ceramică Otomani „clasică” (Balaguri 2001, p. 111—113, fig. 22/7—16), au fost descoperite 15 (KobaP 2000, p. 79) sau 16 (Balaguri 2001, p. 111, fig. 22/1-5) inele asemănătoare. Descoperirea a fost sincronizată cu seria de depozite Apa — Hajdúsámson (Mozsolics 1967, p. 122, Kobal’ 2000, p. 16). Datorită caracterului fragmentar, din ceramica descoperită în groapă pot fi reconstituite un număr redus de forme de vase. Pasta din care au fost realizate a fost fie de bună calitate, cu degresant mărunt şi pereţi atent finisaţi, fie dintr-o pastă grosieră cu degresant mare, ce dă pereţilor un aspect neîngrijit. Din pasta de bună calitate au fost confecţionate următoarele forme de vase: amfore (Pl. II/1 şi ptobabil Pl. II/3), oale (Pl. II/5; Pl. IV/1) şi castroane. Acestea din urmă aparţin unor tipuri cu marginea invazată (Pl. II/6), cu buza evazată (Pl. II/7) sau dreaptă (Pl. II/8). Tot categoriei ceramicii fine îi aparţine şi fragmentul de margine a unui vas mic (PL II/4), ce provine foarte probabil de la o ceaşCă. Decorul cel mai intens utilizat pe specia de ceramică fină este incizia. Ea apare sub forma unor linii -duble dispuse în ghirlandă (Pl. IV/2), sub forma unui registru triunghiular de incizii paralele scurte Satu Mare — Studii şi Comunicări, Seria Arheologie, XVll—XXI/1, 2000—2004
