Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 17-21/1. (2000-2004)
Studii
Mormântul de incineraţie în urnă descoperit la Cărei - Bobald din epoca bronzului timpuriu şi problematica acestei perioade din nord-vestul Transilvaniei János Németi Aşezarea din epoca bronzului de la Cărei — Bobald se află pe malul stâng al pârâului Mérges, şi este menţionată prima dată în secolul al XVIII-lea, fiind numită Cetatea „Bobard” (Bél Mátyás 1727), atribuită hunilor. Această cetate de pământ este amintită şi în prima monografie a comitatului Sătmar, editată în 1809—1810 (Szirmai 1810, p. 16). în primii ani ai secolului XX, istoricul Vende Aladár a întocmit un capitol privind epoca străveche a comitatului, cu titlul Spalmar vármegye őskora (Monografie 1910, p. 409) şi a întreprins cercetări arheologice în zona estică a cetăţii, adică a „tell-ului”, în apropierea zonei mlăştinoase a pârâului Mérges (fig. 1). în anul 1966, Muzeul din Cărei organizează o săpătură de verificare, aşezarea fiind secţionată în direcţiile: E-V şi N-S, fiind cercetat inclusiv şi şanţul de apărare al „tell-ului”, spre nord (Németi 1981—1982, p. 169—171). în anul 1986 cercetările au fost reluate sub conducerea d-lui P. Roman de la Institutul Român de Tracologie şi a subsemnatului, iar ele, cu excepţia unor mici întreruperi, sunt continuate până în zilele noastre (Roman — Németi 1990, p. 39^17; Németi 1995, p. 123-126). Mormântul de incineraţie în umă — Ml /1997 — a fost surprins în SXI, în partea sudică a „tellului”, în caroul nr. 2, la adâncimea de 152 cm, măsurată la baza urnei. El a fost aflat printre mormintele de inhumaţie din epoca feudală (sec. XVI—XVII), care străpung depunerile din epoca preistorică (neolitică, din epoca bronzului, Hallstatt timpuriu şi Laténe). Mormântul a fost găsit într-o poziţie nederanjată (fig. 2). Uma cinerară a fost depusă în poziţie verticală, într-o groapă mortuară puţin mai mare ca diametrul maxim al vasului—umă şi se adânceşte uşor în solul antic şi în lut (diametrul maxim al gropii mortuare fiind de 25/30 cm). Uma a fost găsită în stare fragmentară, partea superioară (buza şi gâtul) se afla în interiorul vasului împreună cu un fragment de vas folosit drept capac pentru umă, care conţinea o cantitate însemnată de oase umane calcinate, care umpleau vasul cam până la jumătate. Oasele umane calcinate au fost studiate din punct de vedere antropologic şi determinate de către Szathmáry László de la KLTE — Debreţin (Universitate). Defunctul era probabil de sex bărbătesc, avea cca. 30—55 de ani. în timpul incinerării defunctul era aşezat pe partea dreaptă, osemintele au fost adunate probabil selectiv, lipsesc dinţii. Interesant e că acest fenomen se repetă şi la alte morminte de incineraţie în umă din epoca bronzului timpuriu, de ex. Tiszavasvári — Danó Tanya (Szathmáry 1995—1996, p. 75). Inventarul funerar 1. Vasul—umă este de tip oală, de culoare neagră, cu flecuri brune. Buza este uşor evazată, corpul are un profil rotunjit, fundul plat. Gâtul vasului este scund dar bine detaşat şi este prevăzut cu patru mici tortiţe aşezate simetric. Pasta vasului este bine frământată, arsă uniform. Peretele în schimb este neobişnuit de subţire 3/4 mm. Uma este ornamentată de la buza gâtului spre fund cu un decor striat, nu prea adâncit, dar totuşi accentuat, aplicat neorganizat, mai mult plasat vertical. Dimensiuni: d.g. = 18 cm; d.f. = 9,5 cm; d.m. = 26,5 cm; I = 26,3 cm. 2. Drept capac este folosit un fragment de vas de tip oală, similar cu forma vasului anterior. Este de culoare bmnă-cărămizie în exterior şi cenuşie închisă în interior. Buza vasului este evazată, gâtul scund şi bine detaşat, având probabil la bază patru mici proeminenţe aşezate simetric. Este ornamentat de la baza gâtului spre fund cu striuri superficiale, plasate mai mult orizontal şi, la fel, neorganizat (d.g.= 19 cm?). Ritul de înmormântare Descoperirile funerare din epoca bronzului timpuriu, din punct de vedere al ritului de înmormântate prezintă o unitate. Mormântul nr. 3 de la Valea lui Mihai — Gara C.F.R. (Roska 1932, p. 79, 8—10), mormântul de la Foieni - Fântâna Păşunii (Németi 1979, p. 535; Kacsó 1997, p. 425-434), cele şase morminte de incineraţie în umă de la Pişcolt — Nisipărie (Németi 1978, pl. 20) au fost incluse în cultura Makó şi plasate cronologic în prima fază a epocii bronzului timpuriu (Németi 1979, p. 532— 535; Németi — Roman 1995, p. 25). T. Bader încadrează mormintele de la Pişcolt — Nisipărie în prima Satu Mare — Studii şi Comunicări, Seria Arheologie, XVI1-XXI /1, 2000—2004
