Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 17-21/1. (2000-2004)
Studii
János Németi fază a culturii Nir („eine Vor- oder Frühphase der Nir kultur mit Makó Elemente, die aber der Makó- Kultur”, Bader 1981, p. 27). I. Bóna, discutând descoperirile din bronzul timpuriu din zonele limitrofe cu descoperirile noastre (jud. Szabolcs - Szatmár — Bereg) include mormintele de la Piş colt în cultura Nyírség (Bóna 1993, p. 77, nota 91) menţionând că numai castronul din M65 este de import Makó. Pe baza descoperirilor de la Gáborján — Csapszékpart (mormânt de incineraţie în urnă), Létavértes, Oros, Oszlár, tânărul cercetător Dani János de la Debreţin, acceptă încadrarea noastră în cultura Makó (Dani 1998, p. 59). In ceea ce ne priveşte, noi menţinem datarea noastră iniţială. Mormintele de incineraţie în urnă de la Sanislău — Nisipărie (3 morminte, Németi 1969, pl. 17/3, 4, 6), de la Ciumeşti — Moara (C. I, Ordentlich — Kacsó 1970, p. 49—63; Németi 1996, p. 30), Foieni — Grajduri (Németi 1969, p. 62, pl. 16/2; Németi 1997, p. 31, fig. 1/3) câteva morminte deranjate de la Berea — Csányi Sűrűje (B. II a), cimitirul de la Ciumeşti — Tökös (C. II b), precum şi câteva morminte aflate în colecţia „Kovács” — 1977 (în Muzeul Judeţean Satu Mare, Ordentlich — Kacsó 1970, p. 49— 64) au fost incluse iniţial în cultura Otomani I. La aceste morminte mai putem adăuga mormântul de incineraţie în urnă de la Săcuieni — Ökörvár (Cetatea Boului, Bader 1978, pl. 32/11) şi mormântul de la Sălacea — Dealul Vida (Ordentlich 1972, pl. 12/5). Mai recent, toate aceste morminte de incineraţie în urnă, împreună cu cimitirul de la C. II b au fost incluse în grupul Sanislău, în faza a treia a bronzului timpuriu din nord-vestul Transilvaniei (Németi 1996, p. 36). Poate mormântul de incineraţie în urnă de la Foieni — Grajduri se încadrează mai degrabă în bronz timpuriu II b (cultura Nyírség). Câteva morminte de la C. II b, mormântul de la Săcuieni — Ökörvár şi cel de la Sălacea — Dealul Vida se plasează la finele grupului Sanislău, în bronzul timpuriu III b. Cele două vase din Ml/1997 de la Cărei — Bobald nu au analogie perfectă din descoperirile similare din zona Careiului. Se cunosc însă vase similare, oarecum asemănătoare, cum ar fi vasul de la M30 Ciumeşti — Malomháta (C. I; M10/1965 de la C. II b, Németi 1996, fig. 9/6—7). Toate aceste vase menţionate sunt mai mult recipiente de tip castron cu patm toarte aşezate simetric sau oale (Pişcolt — Nisipărie, Gr2/1976, Roman — Németi 1986, fig. 5/4; Grl/1976, fig. 3/1). Aceste analogii menţionate aparţin orizontului motivistic nr. 3 — triunghiuri incizate, combinate în diferite ornamente (Roman 1984, p. 269). Oricum, ambele vase sunt mai evoluate ca urnele mormintelor de la Tiszavasvári — Városfölgye —Jegyző tag, publicate recent dej. Dani (Dani 1997, p. 51—60, pl. 1/1; II; IV). Aceste urne sunt vase de tip borcan sau mai rar castroane, ornamentate cu striuri mai adânci sau mai superficiale, similare vaselor descoperite recent într-o aşezare la Polgár — Kengyelköz, încadrate în cultura Nyírség (M. Máthési et ah, Utak a Múltba, 1997, p. 59—60, fig. 1—13/176—177). Credem că ambele vase din Ml/1997, ca orizont cultural şi cronologic corespund primului nivel de locuire din epoca bronzului de la „Bobáld” şi le putem atribui grupului Sanislău, datat în faza III b a bronzului timpuriu. In legătură cu acest mormânt de incineraţie în urnă se ridică următoarele probleme. In nordvestul României, în complexele închise (gropi menajere, morminte) ceramica de categoria a 3-a se asociază, în special, cu ceramica din categoriile 2a şi 2b. De mai multe ori Horedt (Horedt — Rusu — Ordentlich 1962, p. 318) a atras atenţia asupra unui orizont cu ceramica ornamentată cu striuri, care ar sta la baza culturilor bronzului mijlociu atât din Transilvania cât şi la sud de Carpaţi. Pe baza acestor constatări, în general, complexele închise care au în conţinut ceramică ornamentată cu striuri, scrijelituri (Besenstrich) descoperite în nord-vestul Transilvaniei au fost incluse în faza I a culturii Otomani (Ordentlich — Kacsó 1970). Cercetătorul orădean S. Dumitraşcu stabileşte în zona Crişului Repede chiar un grup cultural numit „Girişul de Criş — Aliceu”, după nivelurile de locuire I—III din tell-ul din localitatea amintită mai sus şi încadrat cronologic în bronzul timpuriu (Dumitraşcu 1989, p. 129-133). Această categorie de ceramică, atât ca formă cât şi ca ornament, cu variantele sale (scrijelituri, striuri mai adâncite sau mai superficiale) însă este prezentă în mai multe culturi din bronzul timpuriu: Makó, Nyírség (şi nu cultura Nir — denumire impropriu introdusă în literatura de specialitate de către T. Bader) şi cum am văzut şi în grupul Sanislău. Ba mai mult, se menţine în tot parcursul epocii bronzului mijlociu, fiind prezentă în bronzul târziu, în cultura Suciu de Sus, faza cea mai evoluată şi în grupul Lăpuş (Kacsó 1990, p. 45—50). La o analiză mai atentă a complexelor închise, ceramica ornamentată cu scrijelituri este mai pregnant prezentă în culturile Makó şi Nyírség (Berea — Nyúlvár — B. XIII; Căpleni — Királyföldek) iar categoria mai superficial executată apare mai mult în grupul Sanislău. In concluzie, această categorie de ceramică nu are valoare cronologică, cum consideră Gh. Lazarovici (Lazarovici 1997, p. 16). Epoca bronzului timpuriu din nord-vestul Transilvaniei cuprinde trei etape evolutive: BTI (cultura Makó); BTII (cultura Nyírség) şi BTII1 (Grupul Sanislău), poate cu 32
