Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Arheologie
Precizări cu privire la descoperirile de bronz din Maramureş 51 cupă la mâner, este de precizat că ele sunt lipsite de suport bibliografic, în singura lucrare citată ca sursă - cea a lui M. Roska din 1932 - nefiind nominalizat, aşa cum am semnalat mai sus, vreun import italic descoperit în această localitate. Un alt depozit care a putut fi reconstituit pe baza informaţiilor din manuscrisul lui I. Mihályi este cel de la Nereănica43. Potrivit celor afirmate de istoricul maramureşean44, în apropiere de localitate, într-o salină, au fost descoperite, în 1843, două topoare cu disc şi spin, lung. 26 cm, două celturi, şapte verigi (brăţări), dintre care unele ornamentate, precum şi o spirală. Cele două topoare au ajuns în colecţia Liceului reformat din Sighetu Marmaţiei, după cum rezultă şi din inventarele publicate ale expoziţiei din 1876 de la Sighetu Marmaţiei45, iar restul pieselor, donate de profesorul Lugossy József, în colecţia Academiei Ungare, fapt în parte confirmat şi de o informaţie publicată în 184446. J. Hampel descrie doar un singur topor din colecţia Liceului, despre care afirmă că a fost descoperit în 1844 şi avea spinul bine dezvoltat, lama puternic lăţită înspre tăiş, tăişul neregulat şi cu resturile ciotului de turnare în mijloc, tubul de înmănuşare cu capetele uşor îngroşate şi cu vizibile cusături de turnare47. Acest topor este în mod cert unul dintre exemplarele amintite de I. Mihályi. Informaţia lui J. Hampel a fost preluată de J. Pasternak48 şi K. Bemjakovic49, care consideră topoml - evident greşit - o descoperire izolată. Datele furnizate de I. Mihályi lămuresc definitiv şi problema numărului de topoare din depozitul de la Ieud, precum şi condiţiile sale de descoperire50. Este interesant că el pune această descoperire, ca de altfel şi pe cele de la Coştiui şi Nereănica, în conexiune cu exploatarea sării în Maramureş. în privinţa depozitului de la Coştiui mai este de notat că I. Mihályi nu vorbeşte despre piesele ajunse în colecţia imperială de la Viena, în schimb consemnează existenţa, pe lângă altele, a două celturi, despre care afirmă că unul a ajuns, încă în 1863, la Muzeul Naţional Ungar, iar celălalt la Oficiul regal al sării51. Mult mai târziu - în august 1902 - Oficiul regal, cu sediul la Coştiui, a predat Muzeului Comitatului Maramureş din Sighetu Marmaţiei două piese: un celt şi o brăţară52. Având în vedere conţinutul depozitului53, pare verosimil că şi aceste piese au aparţinut depozitului descoperit în 1863, ele adăugându-se celor ce s-au păstrat la Viena şi Budapesta. Analiza detaliată a informaţiilor cu privire la descoperirile de bronzuri de la Câmpulung la Tisa indică, cu probabilitate destul de mare, că din această localitate, în afara depozitului din 1870, mai provin alte două, fiecare dintre ele conţinând câte două topoare cu disc şi spin. 43 Kacsó 1995 a, 16. 44 Mihályi Manuscris, 13,16,19, 22. 45 ArchÉrt 10,1876,294; Magyarorvosok 1878, 164. 46 Magyar Akadémiai Értesítő IV, 1844, 3 (febr.-apr.), 70. 47 Hampel 1880, 33; idem 1892,4. 4H Pasternak 1928, 161, nr. 154. 4V Bemjakovic 1960, 369, nr. 154. 50 Cf. Kacsó 1977 a, 140 sq.; idem 1995 a, 13 sq. 51 Mihályi Manuscris, 13, 18. 53 Múzeumi Évkönyv 1905, 78 sqq. 53 Kacsó 1995 a, 12.
